Lecţie de religie, cu elevii din Târgu-Frumos şi cei din Paşcani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Zeci de elevi de la doua licee din Pascani si Targu-Frumos au participat azi la o activitate despre importanta bisericii in dezvoltarea invatamantului. Doi profesori le-au povestit adolescentilor despre cei care, in trecut, au pus bazele scolii romanesti. Actiunea de astazi face parte dintr-un proiect amplu, ajuns la a zecea editie, ce se va desfasura pana la finalul lunii mai.

Elevii de la Liceul Special “Moldova” din Targu-Frumos si cei de la Colegiul C.F. “Unirea” Pascani au participat astazi de dimineata, la un proiect de actiune comunitara, la scoala din municipiu. Doi profesori au discutat despre istoria bisericeasca si despre cei care au pus bazele scolii romanesti.
Liceenii au fost implicati activi in dezbateri si si-au spus parerile in legatura cu rolul bisericii in educatia lor, in viata de zi cu zi.

Este a doua activitate, din cele patru, din cadrul proiectului “Suntem diferiti, dar totusi la fel”, initiat de profesorul pascanean Mugurel Spataru. Rolul acestuia este de a integra elevii cu deficiente de vedere in invatamantul de masa si de a socializa cu ceilalti tineri.

Urmatoarea intalnire va avea loc pe 16 martie, la Targu Frumos. In postul sarbatorilor pascale, se va discuta despre spovedanie si marii duhovnici ai Romaniei.
Cea de-a zecea editie a proiectului se va finaliza pe 18 mai, la Pascani, cand cei implicati vor vorbi despre dezvoltarea crestinismului si cei doi mari Imparati, Constantin si mama sa, Elena.

PULSUL ZILEI

Primarul Pintilie spune că recunoaște documentele din cimitire, iar cei care le au nu vor mai fi nevoiți să încheie contracte de închiriere

Precizări importante privind modul de administrare a cimitirului vechi al municipiului Pașcani. Primarul spune că va recunoaște toate documentele valabile obținute de cei care au locuri de veci și că vrea sa încheie contracte de închiriere cu cei care...

Bătaie de joc la adresa săracilor. Tichetele sociale nu vor fi plătite nici în luna septembrie 

Pășcănenii care trăiesc cu circa 400 de lei pe lună nu vor primi tichete sociale nici în luna septembrie. Este vorba de cei care până la sfârșitul lunii iunie primeau câte doua mese calde pe zi.  După desființarea cantinei sociale...

Primarul Pașcaniului ia lecții de la Târgu Frumos pentru atragerea investitorilor. Nu avem ce oferi în afară de parcul industrial! 

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, este dispus să ia lecții de la edilul orașului Târgu Frumos pentru a atrage investitori. Precizările au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, în contextul în care primarul, Neculai Zugravu s-a întâlnit...

Unde sunt înhumați morții la Pașcani. Primăria nu primește cereri pentru locuri de veci. Oamenii trebuie să se descurce ca și pâna acum!

Dacă locuiți în Pașcani și aveți un deces in familie trebuie să știți că Primăria Pașcani nu primește cereri pentru alocarea unui loc de veci. Deși au fost finalizate lucrările de amenajare a noului cimitir, recepția nu a fost...

Documentația pentru avizul ISU de la bazin a fost greșită. Bazinul de înot rămâne închis și în următoarele luni?

Primăria Pașcani nu a obținut autorizația ISU pentru funcționarea bazinului de înot. Cererea a fost respinsă pe motiv că dosarul depus nu a fost complet, iar de atunci au trecut câteva săptămâni de zile, fără ca Primăria să se...

DREPT LA REPLICĂ – SC ALISEB TOURS SRL

PRECIZĂRI CU PRIVIRE LA INFORMAȚIILE DIFUZATE DE ACTUALITATEA TV ȘI NEWS PAȘCANI . COM Referitor la scandalul provocat de către Actualitatea TV și publicația online News pașcani . com, prin materialele difuzate și publicate pe toate mijloacele de comunicare –...

Femeie din Lunca Pașcani amenințată cu un cuțit de un bărbat, pe stradă. Autorul ar fi cunoscut cu probleme psihice

O întâmplare reclamată pe rețelele sociale a intrat în atenția polițiștilor din Pașcani. O femeie ar fi fost amenințată cu un cuțit de un bărbat, pe strada Vasile Lupu din suburbia Lunca. Cazul a fost făcut public de o persoană,...

Tânăr din Cristești arestat preventiv după ce a schingiuit un câine

IPJ Iasi: ARESTAT PREVENTIV 30 DE ZILE, PENTRU SCHINGIUIREA ANIMALELOR Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de schingiuirea animalelor. Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că, la data de 22...

Bani de la bugetul local al municipiului pentru lucrările de pictură de la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani 

Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani ar putea primi un sprijin financiar de 100.000 de lei din bugetul local al municipiului, pentru continuarea lucrărilor de pictură aflate în desfășurare. Un proiect de hotărâre în acest sens va fi supus...

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI – 25 SEPTEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI - 25 SEPTEMBRIE 2026 Vezi subiectele discutate in cadrul sedintei în direct aici: https://www.youtube.com/watch?v=MZXA7cBiDOY
Paşcani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
81%
0.9m/s
0%
S
23 °
D
25 °
lun
19 °
mar
19 °
mie
18 °

Niciun articol afișat