Legea falimentului personal, în vigoare din 1 noiembrie. Cum te protejează de datorii

Legea insolvenței persoanelor fizice va intra în vigoare de pe 1 noiembrie. Din păcate, legea nu este încă funcțională, deoarece nu au fost aprobate încă normele metodologice de aplicare a legii. În plus, nici comisiile de insolvență care trebuie sa primească și să aprobe sau nu cererile de insolvență nu au fost constituite.
Legea privind insolvența persoanelor fizice a fost adoptată de Parlament în luna mai 2015, iar în luna decembrie Guvernul a decis prorogarea cu un an a aplicării Legii privind insolvența persoanelor fizice, potrivit Realitatea.net. Conform proiectului, românii care au datorii vor avea posibilitatea să-și declare falimentul personal. Aceștia vor beneficia de două proceduri: una administrativă, care prevede ca, în fața unei comisii de insolvență, își vor putea face un plan de reeșalonare a datoriilor pe 5 ani, și o procedură de lichidare în fața instanțelor de judecată.

Legea se adresează persoanelor fizice de bună-credință, ale căror datorii rezultă dintr-o activitate ce are ca scop satisfacerea unei nevoi personale, cum ar fi restanțele la furnizorii de utilități, întârzieri la achitarea ratelor bancare contractate pentru achiziția unui serviciu sau produs personal etc., și nu dintr-o afacere ce are ca scop generarea de profit.

Principalele avantaje pe care proiectul de lege le aduce sunt următoarele:
– dacă sunt executări silite începute, acestea se suspendă odată cu declanșarea procedurii de insolvență pentru persoanele fizice;
– se stopează acumularea de dobânzi și penalități pentru întârzierea la plată;
– sunt protejate persoanele fizice, debitori de bună credință;
– toate creanțele devin lichide și exigibile;
– toate actele unilaterale ale debitorului (împuterniciri/mandate acordate) nu mai produc efecte;
– se asigură un echilibru între interesele debitorilor, persoane fizice, și cele ale creditorilor.
Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

SĂNĂTATE PENTRU TOȚI: DINȚI SĂNĂTOȘI, ZÂMBET PERFECT. CUM ALEGEM CORECT TRATAMENTELE – VIDEO

Dinți sănătoși, zâmbet frumos! Ce trebuie să știm despre sănătatea orală? Când mergem la stomatolog? Cât de importantă este prevenția? Aparatele dentare sunt doar pentru copii și tineri? Iar implanturile dentare sunt o soluție potrivită pentru oricine? Într-o nouă ediție „Sănătate...

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani. Conducerea unității medicale a precizat într-un anunț pe pagina de Facebook că în perioada 15 octombrie-31 decembrie, spațiul de Primiri Urgențe va trece printr-o amplă...

Rapsodia Toamnei” în comuna Miroslovești. Două zile de sărbătoare cu bal, spectacol artistic și degustări de preparate tradiționale

Locuitorii comunei Miroslovești sunt invitați, în zilele de 7 și 8 noiembrie, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Rapsodia Toamnei”, organizat cu prilejul hramului satelor Soci, Verșeni și Mitești. Manifestările vor cuprinde un bal la Căminul Cultural din...

Primăria Pașcani a scos la licitație terenul pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 4 noiembrie

Primăria Pașcani a scos la licitație închirierea terenul de pe esplanadă pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 30 octombrie. Anuntul cu toate detaliile poate fi consultat pe site-ul Primăriei Pașcani la acest link. Data și locul...

Parcul fotovoltaic din Cristești este în plin proces de construire – VIDEO

Parcul fotovoltaic din Critești este în plin proces de construire - VIDEO "Parcul fotovoltaic este în plin proces de construire, iar zgomotele pe care le auziți din zona fostului C.A.P. Cristești provin de la soneta cu ajutorul căreia sunt bătuți...

Deputatul Maricel Popa: Spitalul Providența din Iași – un exemplu de bune practici în domeniul sănătății, care merită susținut și dezvoltat!

Am efectuat, alături de prof. univ. dr. Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, în prezent deputat PSD de Iași și președinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, o vizită la Spitalul Providența din Iași. Am avut ocazia...

Săpături arheologice pentru autostradă și la Heleșteni. Ce trebuie să știe proprietarii

Sursa foto: focuspress.ro În perioada următoare vor avea loc săpături arheologice pe viitorul traseul al autostrăzii A8, tronsonul Târgu Neamț - Târgu Frumos și pe raza comunei Heleșteni. Autoritățile locale au informat cetățenii cu privire la aceste lucrări. Concret, echipele...

Schimbări în Justiție. Inteligența artificială ar putea fi folosită în instanțe

Schimbări în Justiție. Premierul desemnat Luca Niculescu propune, prin programul de guvernare pentru perioada 2026–2028, o serie de modificări în sistemul judiciar din România. Documentul prevede utilizarea inteligenței artificiale pentru redactarea unor acte procedurale, măsuri pentru reducerea duratei proceselor...

Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă. Greșeala pe care mulți șoferi o fac înainte de 1 noiembrie

Atenţie, şoferi! Nu vă grăbiţi la vulcanizare doar pentru că se apropie 1 noiembrie, dar nici nu aşteptați prima ninsoare ca să vă pregătiţi maşina pentru sezonul rece. Vremea se poate schimba de la o zi la alta, iar...

Harta administrativă a României ar putea fi redesenată după 58 de ani. Ce decizie s-a luat în Parlament

România ar putea începe pregătirile pentru o nouă organizare administrativ-teritorială, la 58 de ani de la stabilirea actualei structuri. Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului au acceptat joi, 15 octombrie, ca partidele să înainteze propuneri pentru constituirea unei comisii speciale,...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.4 °
9.4 °
87%
3.8m/s
100%
S
13 °
D
14 °
lun
11 °
mar
16 °
mie
16 °

Niciun articol afișat