Legea privind starea de alertă a intrat în vigoare astăzi. Terasele vor fi menținute închise / Lista amenzilor pe care le pot primi românii care încalcă restricțiile

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Legea adoptată de Parlament privind starea de alertă în România impusă de pandemia de coronavirus intră în vigoare luni. Odată cu aceasta se pot aplica și amenzi celor care nu respectă restricțiile impuse. Reamintim că România a intrat în stare de alertă de vineri, însă fără posibilitatea de a sancționa nerespectarea regulilor, deoarece legea votată în Parlament devine aplicabilă de luni. În week-end mai multe persoane au încălcat regulile de destanțare, însă în condițiile unui vid legislativ, nu au putut fi amendate. Legea prevede și deschiderea teraselor, însă premierul Ludovic Orban spune că acestea vor fi menținute închise.
O nouă ședință a Comitetului Naţional pentru Situații de Urgenţă a fost convocată pentru luni, de la ora 7.30, iar de la ora 8.00 este programată ședință de guvern.

Premierul Ludovic Orban a precizat duminică seară că ambele ședințe sunt necesare pentru a institui starea de alertă în baza Legii 55 care fost aprobată săptămâna trecută de Parlament. Va fi aprobată o hotărâre de Guvern, necesară instituirii stării de alertă în baza legii.

Întrebat de jurnaliști dacă legea se va aplica de luni sau de marți, Orban a spus că i se par deranjante întrebările: „Îmi puneți niște întrebări deranjante, legea se aplică în fiecare zi”.

Orban a mai spus că vor fi menținute închise terasele, deși legea votată de Parlament prevede, la articolul 8 posibilitatea deschiderii teraselor. Premierul Ludovic Orban a susținut că odată cu adoptarea hotărârii de Guvern se va institui „o stare de alertă în care de data asta avem toate mijloacele necesare pentru respectarea legii”.

Ce amenzi pot primi românii care încalcă restricțiile

Actul normativ adoptat de Parlament și care intră în vigoare de luni are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor „măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale”.

Legea stabileşte şi faptele care constituie contravenţie şi amenzile pentru fiecare caz. Amenzile sunt cuprinse între 500 de lei şi 15.000 de lei, cu posibilitatea să fie plătite la jumătate în termen de 15 zile.

Potrivit legii, vor constitui contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte săvârşite pe durata stării de alertă:

Nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor – amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

Nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor de izolare la domiciliu – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

Nerespectarea interdicţiilor de a organiza mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise – amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei;

Participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, care sunt interzise – amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

Desfăşurarea de către organizatori a unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite – amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei;

Circulaţia persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile şi, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă – amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

Nerespectarea de către persoanele fizice a interdicţiei de ieşire din zonele stabilite sau încălcarea intervalelor orare în care este permisă ieşirea din aceste zone – amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

Nerespectarea de către persoanele fizice a interdicţiei de ieşire din clădirile, localităţile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

Nerespectarea de către operatori a măsurilor referitoare la restrângerea sau interzicerea transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul ori încălcarea intervalelor orare în care acestea sunt permise – amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei;

Nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau operatorilor economici a condiţiilor referitoare la desfăşurarea activităţii acestor instituţii sau operatori economici – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

Nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau operatorilor economici a măsurilor referitoare la suspendarea temporară a activităţii acestor instituţii sau operatori economici – amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei;

Neluarea de către conducătorii serviciilor de asistenţă socială a măsurilor referitoare la adaptarea programului de lucru sau la permanentizarea activităţii – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

Neluarea de către conducătorii autorităţilor sau instituţiilor la nivelul cărora sunt constituite centrele operative pentru situaţii de urgenţă a măsurilor pentru permanentizarea activităţii acestora – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

Neexecutarea măsurilor referitoare la evacuarea temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate să pună în aplicare aceste măsuri – amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

Împiedicarea de către orice persoană fizică a executării măsurilor de evacuare temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată – amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

Împiedicarea de către orice persoană fizică a distribuirii ajutoarelor de primă necesitate pentru persoanele şi animale afectate – amendă de la 500 lei la 2.500 lei

Neefectuarea lucrărilor referitoare la modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate prin hotărâri ale comitetelor pentru situaţii de urgenţă să pună în aplicare aceste măsuri – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

Împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor referitoare la modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii – amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

Neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri de către persoanele fizice sau juridice ori de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

Împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri – amendă de la 500 lei la 2.500 lei.

CONTINUARE PE HOTNEWS.RO

PULSUL ZILEI

Cine urcă pe scena festivalului tradițional de la Târgu Frumos, din perioada 4-6 septembrie

Trei zile de muzică, dans și tradiție sunt pregătite la începutul lunii septembrie, la Târgu Frumos. În perioada 4-6 septembrie, pe scena amenajată în Parcul Central, pe esplanada din fața Primăriei, vor urca artiști de muzică populară și ușoară,...

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat. "La Palatul „Alexandru Ioan Cuza" Ruginoasa au fost finalizate lucrările de reamenajare a mormântului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, aflat lângă Biserica Domnească. Reamintim că, după cel de-al Doilea Război...

Proiectul pilot de la Colegiul Unirea, succes la admiterea în liceu

Proiectul pilot lansat la Colegiul Tehnic CF „Unirea” din Pașcani începe cu un semnal bun. Cele două clase pilot propuse pentru noul an școlar au atras mai mulți elevi decât numărul de locuri disponibile, iar toate locurile au fost...

Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Pașcani, modernizată și pregătită pentru deschidere – FOTO

Peste 150 de copii se întorc, din toamnă, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și Creșa nr. 1, după patru ani în care activitatea a fost relocată. Unitatea a fost reabilitată și modernizată, iar noul an școlar îi...

Tânăr din Ruginoasa, arestat pentru pornografie infantilă. S-a răzbunat pe iubita adolescentă după ce a rupt relația

TÂNĂR CERCETAT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 18 ani,...

Percheziții în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Pașcani

Percheziții, miercuri, 26 august 2026 la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, într-un dosar în care procurorii fac cercetări pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în data de...

Se caută membri pentru conducerea societății de salubritate

A început procedura de selecție pentru nominalizarea noului Consiliu de Administrație de la societatea locală de salubritate si transport public. Demersurile sunt făcute de societatea contractată de administrația locală iar anunțul de selecție a fost deja publicat pe site‐ul instituției.  Se...

ANUNŢ DE SELECȚIE PENTRU OCUPAREA A 3 (TREI) POSTURI DE ADMINISTRATOR ALE SOCIETĂȚII CLP ECOSERV S.R.L.

Acest proces de selecție se derulează în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr.109/2011) și cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru...

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători. "Luni, 31 august 2026 între orele 08:00 - 12:00 la Căminul Cultural din satul Vânători se vor face analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal . 📋 Cine poate participa? Femei și bărbați...

Senatorul, Lucian Rusu: Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate, claritate și reguli corecte, în subiectul admiterii la liceu

Senatorul, Lucian Rusu: "Admiterea la liceu nu a apărut peste noapte. Regulile erau cunoscute încă din 2023. Problema nu este că discutăm despre admitere, ci că metodologia și regulile concrete trebuie pregătite din timp. Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate,...
Paşcani
cer fragmentat
17.8 ° C
17.8 °
17.8 °
95%
3.1m/s
100%
J
22 °
vin
25 °
S
29 °
D
28 °
lun
33 °

Niciun articol afișat