Legislativul pășcănean, ședință extraordinară săptămâna viitoare

Legislativul pășcănean este convocat în ședință extraordinară luni, 8 septembrie, de la ora 14:00. Pe ordinea de zi sunt doar două proiecte de hotărâre, printre dintre ele are ca scop actualizarea bugetului și a indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 3. Mai exact este vorba despre actualizarea cheltuielilor, după majorarea TVA-ului în valoare totală de 12.635.742 lei, din care 586.676 lei cheltuieli neeligibile.

În aceleași proiect, se arată că din bugetul local, Primăria trebuie să aloce 827.659 lei pentru realizarea proiectului. Cel de-al doilea proiect de hotărâre este cu privire la introducerea în domeniul public a unor suprafețe de teren care a fost donate municipalității.

 

Ordinea de zi

1. Proiect de hotărâre privind actualizarea bugetului și a indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: „Reabilitare și eficientizare energetică Gradinița cu program prelungit nr. 3” – Inițiatorul proiectului de hotărâre: Primarul Municipiului Pașcani  

2. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Pașcani nr. 53/1999 privind aprobarea domeniului public al Municipiului Pașcani, jud. Iași, atestat prin Hotărârea Guvernului nr. 1354/2001, cu modificările și completările ulterioare, prin actualizarea datelor privitoare la numărul de inventar 187, strada Ion Creangă și adăugarea numerelor de inventar 5340, 5341, 5342, 5343 și 5344 reprezentând terenuri primite cu titlu de donaţie – Inițiatorul proiectului de hotărâre: Primarul Municipiului Pașcani  

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...

LIVE BIT TV – COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

LIVE BIT TV - COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

A doua consultare publică pe tema Noului Bauhaus European

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie anunță o năuă consultare publică pentru realizarea unui proiect de modernizare a Parcului Municipal, mai ales a versantului împădurit.

Explozie în apartamentul unei familii de români din Italia. Nouă oameni au fost răniți, iar anchetatorii au o ipoteză șocantă

Doi români, soț și soție, ( n.r. - din Pașcani ) au suferit arsuri grave în urma unei explozii produse într-un apartament din Bergamo, în Italia. Femeia se află în stare critică la spital, în timp ce soţul ei...

Deputatul Maricel Popa: Responsabilitate în afirmațiile publice ale demnitarilor

Declarație politică: Vreau să aduc în atenția dumneavoastră o problemă care depășeste un caz anume și care este valabilă pentru toate declarațiile pe care noi, oamenii politici, le facem în spațiul public și despre responsabilitatea pe care trebuie...

Orășanu la o conferință despre inteligența artificială: IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi

Profesoara Daniela Orășanu, directoarea Colegiului CF „Unirea” Pașcani a participat, in calitate de speaker, la o conferință despre inteligență artificială. Evenimentul a fost organizat de Ziarul de Iași. „IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi.Un profesor...

Măsuri de prevenire la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului,

Comunicat:În contextul manifestărilor prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului, polițiștii ieșeni vor fi la datorie și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier. Astfel, în perioada 08 – 15 octombrie a.c., zilnic, polițiștii ieșeni,...

Preţul apei în România, pe luna octombrie. Diferenţe de peste 130% între localităţi. Unde se plătesc cele mai mari şi cele mai mici tarife

Românii plătesc tarife diferite pentru apă şi canalizare, în funcţie de localitatea în care trăiesc. În octombrie, costul cumulat al celor două servicii porneşte de la 10,02 lei pentru un metru cub în Ploieşti (Apa Nova Ploieşti) şi ajunge...
Paşcani
nori împrăștiați
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
69%
2.3m/s
47%
vin
25 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
12 °

Niciun articol afișat