Ligia Deca, ministrul Educaţiei, anunţă că anul şcolar ar putea fi prelungit

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a declarat luni la Antena 1 că ministerul nu va lăsa niciun elev fără situaţie neîncheiată şi fără posibilitatea, dacă se află în clasa a VIII a sau a XII a, de a da examenele. Există soluţii în cazul în care această perioadă se prelungeşte, vom prelungi şi noi anul şcolar. Nu există varianta să nu finalizăm anul şcolar, să nu se încheie mediile, să nu se desfăşoare examenele naţionale, a mai spus ministrul. Ea s-a referit şi la elevii care dau examene la universităţi din afară, arătând că vor lua legătura inclusiv cu omologii din alte state pentru a explica situaţia de fapt .

Ministrul Educaţiei a fost întrebat care este cel mai sumbru scenariu în cazul grevei din educaţie. ”Există soluţii în cazul în care această perioadă se prelungeşte, vom prelungi şi noi anul şcolar. Nu există varianta în care să nu finalizăm în condiţii bune anul şcolar, să nu se încheie mediile, să nu se desfăşoare examenele naţionale. Toate se vor desfăşura chiar dacă asta înseamnă prelungirea anului şcolar.

”Mesajul meu către cei care protestează este de să înţeleagă că facem toate eforturile şi că Ministerul Educaţiei este alături de ei în a-şi cere drepturile salariale corecte, însă, în acelaşi timp trebuie ne gândim la cum reuşim să asigurăm examenele naţionale, încheierea situaţiei şcolare şi dreptul la educaţie pentru toţi”, a arătat ea. ”Înscrierile la examenul de Bacalaureat încep de astăzi, însă vorbim despre o perioadă de înscriere, perioada este 29 mai – 7 iunie. Există timpul necesar pentru a se realiza aceste înscrieri. Dacă va fi nevoie, o vom prelungi, însă deocamdată avem unităţi de învăţământ unde se poate realiza această înscriere, acolo unde se poate asigura resursa umană în acest sens. Pentru celelalte unităţi de învăţământ, sperăm că protestul se va finaliza cât mai repede şi vom rămâne în perioada anunţată care se încheie pe 7 iunie”, e spus Ligia Deca la Antena 1. Ministrul a mai arătat că mediile trebuie încheiate, conform calendarului şcolar, până la finalul acestei săptămâni. ”Dacă situaţia o va impune, putem modifica structura anului şcolar pentru cei care sunt în clasa a XII-a sau clasa a XIII-a, în aşa fel încât să dăm timpul necesar pentru închidere mediilor cât şi pentru înscrierea la examenul de Bacalaureat”, a mai arătat Deca. Ea a menţionat că Ministerul Educaţiei va lua toate măsurile astfel încât situaţia şcolară a tuturor elevilor să fie încheiată şi să se asigure participarea la examenele naţionale.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Servicii psihologice gratuite pentru copii și adulți la Spitalul Târgu Frumos

SERVICII PSIHOLOGICE GRATUITE PENTRU COPII ȘI ADULȚI** 🧠 **Sănătatea emoțională contează!** Stresul, grijile și dificultățile emoționale ne pot afecta viața de zi cu zi. Nu trebuie să așteptăm până când problemele devin copleșitoare pentru a cere ajutor. A avea grijă de...

Pompierii deschid porțile unităților de „Marți 13”. Unde pot merge oamenii pentru a afla cum să prevină situațiile de urgență

Marți, 13 octombrie, superstițiile trec în plan secund, iar prevenirea situațiilor de urgență ajunge în prim-plan. Pompierii organizează activități de informare pentru populație, își deschid porțile subunităților și le arată oamenilor cum se pot proteja pe ei și pe...

Biserica „Sfânta Vineri” din Pașcani se pregătește de hram. Sunt așteptați circa o mie de pelerini

Pregătiri în aceste zile la Biserica „Sfânta Vineri” din zona Vale a municipiului Pașcani, care își sărbătorește hramul în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, pe 14 octombrie.   Părintele Dumitru Rusu îi invită pe credincioși să participe la slujbele religioase și...

240 de alergători la Crosul Toamnei, la Pașcani. De la preșcolari la seniori de peste 60 de ani

240 de alergători au luat startul duminică, 11 octombrie, la Crosul Toamnei de la Pașcani. Ajunsă la ediția a XVIII-a, competiția a adus pe străzile Moldovei și Ștefan cel Mare participanți de toate vârstele, de la cei mai mici,...

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...
Paşcani
cer acoperit de nori
14.4 ° C
14.4 °
14.4 °
79%
2.7m/s
0%
lun
14 °
mar
16 °
mie
12 °
J
13 °
vin
10 °

Niciun articol afișat