Lipsa unui cardiolog și șpaga, principalele probleme la Spitalul de Urgențe Pașcani – FOTO

Cea mai mare problemă a Spitalului de Urgență Pașcani este lipsa unui medic cardiolog. Cel puțin așa reiese dintr-un sondaj de opinie făcut de BIT TV, cerut de cetățeni, cu privire la calitatea serviciilor medicale. În conferința de presă de săptămâna trecută de la Primăria Pașcani, un cetățean a transmis un mesaj primarului municipiului, cu rugămintea de a face un sondaj de opinie.

BIT TV a preluat această propunere și a lansat pe rețelele de socializare un sondaj în acest sens. S-au adunat peste două sute de comentarii, iar printre principalele probleme semnalate sunt lipsa unui cardiolog, dat fiind faptul că este Spital de Urgență, a unui medic ortoped pediatru, o rezervă de apă, precum și calitatea serviciilor medicale sau lipsa empatiei, în unele situații, pentru pacienți.

În același sondaj de opinie reiese că pășcănenii, în marea lor majoritate, apreciază cadrele medicale pentru efortul depus.

O altă problemă semnalată în sondaj este cea privind „atențiile date”. În cadrul conferinței săptămânale de presă, unul dintre cetățeni i-a transmis primarului că „la spitalul mare se merge pe șpagă”. Edilul a spus că, în astfel de situații, trebuie anunțați ofițerii anticorupție și că va analiza această situație.

Și din sondajul de opinie reiese aceeași situație. Unii pășcăneni au relatat astfel de cazuri în mesajele postate.

Pe lângă lipsa unor medici specialiști, spitalul are nevoie și de mulți bani pentru investiții. Edilul municipiului recunoaște că sunt lipsuri, dar acestea vor fi rezolvate în timp.

Declarațiile au fost făcute în contextul în care primarul municipiului a solicitat premierului României ca spitalul să fie clasificat de interes strategic. O astfel de clasificare presupune însă un nivel înalt de dotare și o calitate superioară a serviciilor. Discuția a avut loc în cadrul unei întâlniri la care au participat șase primari din municipii care nu sunt reședință de județ.

De precizat este faptul că spitalul are acreditare de gradul IV, cu încredere redusă, cauza principală fiind lipsa unei rezerve de apă. Certificatul de acreditare a fost emis de Autoritatea Națională de Management și Calitate în Sănătate în luna august 2024, în urma verificărilor făcute la fața locului.
Pe site-ul unității medicale există un chestionar de evaluare a satisfacției pacienților în spital, dar până acum nu au fost afișate rezultatele acestor chestionare.

 

PULSUL ZILEI

Prognoza meteo de Paşte şi de Florii. Val de frig şi ploi de la sfârşitul lunii martie

Vremea schimbă foaia: în loc de primăvară, vin temperaturi de toamnă târzie, ba chiar iarnă prin unele locuri. Nici de Florii şi Paşte nu e mai bine. Frig şi ploi din belşug. După câteva zile de răsfăţ, soarele iese din...

Val de ieftiniri în magazine, deşi preţul carburanţilor tot creşte. Explicaţia fenomenului

Carburanţii se scumpesc, alimentele se ieftinesc. Marile magazine se întrec în promoţii, sunt alimente ale căror preţ e tăiat cu 50, chiar 70 la sută. Specialiştii ne sfătuiesc să profităm de oferte. E doar o strategie temporară prin care...

Meci crucial pentru naționala României, în această seară, la Istanbul. Mircea Lucescu a ales formula pentru jocul cu Turcia

Reprezentativa României va juca în această seară, de la ora 19.00, împotriva naționalei Turciei, în semifinala play-off-ului pentru Cupa Mondială. Meciul se va disputa la Istanbul, pe Beșiktaș Park. În cazul victoriei, tricolorii vor juca apoi finala play-off-ului, în deplasare,...

La alții se poate, la Pașcani nu: 200 de locuinte pentru tineri, construite prin PNRR

La Iași sunt în plină desfășurare lucrările pentru construirea a aproape 200 de locuințe destinate tinerilor, printr-un proiect finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul prevede realizarea a 188 de apartamente în zona Grădinari–Metalurgie, structurate în șapte...

Câinii îi însoțesc pe oameni de aproximativ 16.000 de ani, arată un studiu

De unde vin câinii și de când îi însoțesc ei pe oameni? Noi studii au determinat prezența acestor animale în Europa în urmă cu aproape 16.000 de ani, cu aproximativ 5.000 de ani mai devreme decât sugerau evaluările din...

Agresorii sexuali, interziși în școli, spitale și centre de îngrijire. Legea a fost promulgată de Nicușor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, miercuri, legea care interzice agresorilor sexuali condamnaţi, înscrişi în Registrul Agresorilor Sexuali, să lucreze sau să facă voluntariat în şcoli, spitale, centre de îngrijire, centre sportive sau în orice instituţie care presupune contact direct...

Se deschide un nou sezon de tabere din pridvorul satului. 15.000 de copiii vor avea o vacanță. Ajutăm împreună?

Proiectul Tabăra din pridvorul satului, organizat de Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașului și inițiat de părintele, Mihail Siminciuc, continuă în acest an cu o nouă ediție. Organizatorii își propun ca 15.000 de copii să simtă în această...

Câteva zile până la Paștele catolic: credincioșii din Iași retrăiesc tradițiile și intensifică pregătirile pentru intrarea în Săptămâna Mare

Cu doar câteva zile înainte de marea sărbătoare a Paștelui, comunitatea romano-catolică din Iași trăiește din plin perioada de pregătire spirituală și tradițională. Paștele catolic, celebrat anul acesta pe 5 aprilie, aduce în prim-plan obiceiuri vechi, dar și o...

Unde vor fi mutate sălile de jocuri de noroc. La propunerea primarului, Pașcaniul nu scapă de ele

La o zi după dezbaterea cu o parte dintre consilierii locali, primarul Marius Pintilie a publicat spre dezbatere publică proiectul privind reglementarea, nu interzicerea, activității sălilor de jocuri de noroc în municipiul Pașcani. Conform documentului aflat pe site-ul Primăriei,...

ZIUA POLIȚIEI ROMÂNE LA TÂRGU FRUMOS ȘI HÂRLĂU – FOTO

Cu ocazia Zilei Poliției Române, polițiștii au organizat o serie de activități interactive în orașele Târgu Frumos și Hârlău, dedicate comunității locale, cu scopul de a aduce mai aproape de cetățeni specificul muncii de poliție. Un moment deosebit de apreciat...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.6 ° C
8.6 °
8.6 °
67 %
4.3kmh
100 %
J
17 °
vin
15 °
S
12 °
D
9 °
lun
10 °

Niciun articol afișat