Lista bolilor pentru care medicul de familie acordă direct 7 zile de concediu medical. Pentru restul afecțiunilor se acordă 7 zile în două etape

​Medicii de familie pot acorda certificat de concediu medical pentru 7 zile calendaristice doar pentru o serie de afecțiuni, pentru un episod de boală, prevede un Ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, publicat săptămâna aceasta în Monitorul Oficial. După cele 7 zile, în cazul acestor afecțiuni, concediul medical poate fi prelungit numai de medicul specialist.

În ceea ce privește bolile din afara acestei liste, rămâne valabilă vechea regulă: medicii de familie pot elibera maximum 7 zile de concediu medical, pentru un episod de boală, dar împărțite în două etape: se poate elibera un prim certificat de concediu medical pentru maximum 4 zile calendaristice, iar dacă este necesar, se mai eliberează încă un certificat cu durata de 3 zile calendaristice, însă trebuie să te prezinți din nou la medic.

Și aici, dacă pacientul mai are nevoie de concediu medical după cele 7 zile, acesta poate fi eliberat în continuare, dar nu de medicul de familie, ci doar de medicul specialist.

Ce prevede noul Ordin comun Ministerul Sănătății – CNAS

Ordinul pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, publicat săptămâna aceasta în Monitorul Oficial, prevede că:

„Art. I. — Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 12 ianuarie 2018, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 20, alineatele (1) și (4) vor avea următorul cuprins:
Art. 20. — (1) Medicii de familie au dreptul de a elibera certificate de concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă cu durata de cel mult 7 zile calendaristice, pentru un episod de boală, în cel puțin două etape, din care prima etapă este de maximum 4 zile calendaristice, cu excepția incapacității temporare de muncă a persoanelor asigurate determinate de bolile infectocontagioase din grupa A și a incapacității temporare de muncă a persoanelor asigurate pentru care a fost instituită măsura izolării, potrivit Legii nr. 136/2020, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Ordinul comun al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, publicat pe 7 mai în Monitorul Oficial:

Care sunt bolile pentru care se acordă direct 7 zile de concediu medical

Bolile infectocontagioase din grupa A, pentru care medicul de familie eliberează din start concediu medical de 7 zile:

1. amibiaza (dizenterie amibiană);
2. antraxul;
3. bruceloza;
4. difteria;
5. febra butonoasă;
6. febra galbenă;
7. febrele paratifoide A, B, C;
8. febra Q;
9. febra recurentă;
10. febra tifoidă;
11. filarioza, dracunculoza;
12. hepatita virală acută;
13. holera;
14. infecția gonococică;
15. infecția HIV;
16. leishmaniozele;
17. lepra;
18. leptospiroza;
19. limfogranulomatoza inghinală benignă;
20. malaria;
21. meningita meningococică și meningococemia;
22. morva, melioidoza;
23. ciuma;
24. poliomielita și alte neuroviroze paralitice;
25. psitacoza-ornitoza;
26. rabia;
27. scarlatina;
28. sifilisul;
29. șancrul moale;
30. tetanosul;
31. tifosul exantematic;
32. tuberculoza (toate formele și localizările);
33. tularemia;
34. tusea convulsivă;
35. COVID-19.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
12.7 °
81%
4.6m/s
100%
lun
19 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
9 °

Niciun articol afișat