Locul 40 din topul bogătașilor ieșeni vrea să împrumute 30 mil. euro de pe Bursă și să vândă 25% din firmă pentru a face investiţii de 100 mil. euro

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Proinvest Paşcani pregăteşte emiterea şi listarea de obligaţiuni de 30 mil. euro (141 mil. lei) la Bursa de la Bucureşti ca parte a unui program de investiţii de 100 mil. euro. Patronul Vasile Sandu spune pentru ZF că ia în calcul şi vânzarea unui pachet de acţiuni de 25% din capitalul social. „Având în vedere mediul macroeconomic în care ne desfăşurăm activitatea, precum şi specificul unei activităţi industriale, soluţia listării de obligaţiuni şi a unui pachet minoritar de acţiuni la Bursă este cea mai potrivită pentru Proinvest Group, ţinând cont şi de experienţa marilor afaceri de familie din domeniul industrial din alte ţări dezvoltate.“
Compania Proinvest a fost înfiinţată în 2000 la Paşcani (judeţul Iaşi) de omul de afaceri Vasile Sandu şi are ca obiect de activitate prelucrarea oţelului.
(sursa: zf.ro)

PULSUL ZILEI

Proiectul de regulament al cimitirelor din Pașcani, în dezbatere publică

Proiectul de regulament al cimitirelor publice din Pașcani a fost pus în dezbatere publică. Puteți trimite propunerile dvs pe adresa primăriei Pașcani până pe data de 23 iulie.a.c. Iată documentul Pr. HCL privind aprobarea Reg. cimitireDescarcă

Noul sediu al clinicii „Bella Praxis” din Pașcani a fost inaugurat

Noul sediu al clinicii "Bella Praxis" din Pașcani a fost inaugurat în cursul zilei de luni, 13 iulie a.c. Este vorba despre un spațiu modern, „conceput pentru a răspunde celor mai înalte standarde de calitate”, situat pe strada Nicolae...

PNL Iasi = Promisiuni multe, Zero rezultate. Astăzi despre infrastructură rutieră

PNL Iasi = Promisiuni multe, Zero rezultate. Astăzi despre infrastructură rutieră.

ANUNT PIERDERE

Pierdut Registru Unic de Control pe SC Super WIT SRL CIF 6607681 din Pascani, str. Garii nr 25, cu seria A, nr. 779456. Îl declar nul.

Contract atribuit pentru supervizarea lucrărilor pe tronsonul Târgu Frumos-Lețcani al Autostrăzii A8

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a atribuit vineri contractul pentru supervizarea lucrărilor de proiectare și execuție aferente tronsonului 2 din Autostrada A8 (sectorul Târgu Neamț-Iași-Ungheni). Compania desemnată în urma procedurii este TECNIC Consulting Engineering Romania. Oferta câștigătoare are...

Comuna Mircești din județul Iași în colaps financiar! Peste 62 de asistenți personali nu au fost plătiți de 2 luni, datorii de sute de...

Comuna Mircești din județul Iași a ajuns într-un colaps financiar după ce aleșii locali au blocat bugetul primăriei. Leon Bălteanu (PSD), primarul localității, susține că peste 60 de asistenți personali nu și-au primit salariile de 2 luni, datoriile administrației...

Povestea tânărului care s-a întors din Londra și a riscat toate economiile familiei ca să deschidă un local în Iași. A intrat în elita...

La doar 21 de ani, în anul 2022, Alex Gafițianu și-a riscat toate economiile familiei într-o pizzerie din Iași. Opt luni mai târziu, era convins că va pune lacătul pe ușă. Astăzi, după un parcurs marcat de incertitudine și...

Un pășcănean care s-a predat autorităților din Marea Britanie, pus să plătească cheltuieli de aducere în țară

Un pășcănean va trebui să achite cheltuielile făcute de poliție cu aducerea sa în țară. Bărbatul fusese dat în urmărire generală și se predase în cele din urmă în Marea Britanie. O modificare legislativă recentă l-a obligat să-și plătească escorta...

Încep înscrierile la liceu 2026. Cum arată fișa de opțiuni, cum se completează și ce greșeli trebuie evitate

Absolvenții clasei a VIII-a intră, în perioada 13-20 iulie, în etapa decisivă a admiterii la liceu 2026, când trebuie să completeze fișele cu opțiunile pentru repartizarea computerizată. Ordinea în care sunt trecute liceele și specializările poate influența rezultatul, motiv...
Paşcani
cer fragmentat
23 ° C
23 °
23 °
57%
4.5m/s
100%
lun
23 °
mar
26 °
mie
29 °
J
28 °
vin
28 °

Niciun articol afișat