Locuri de muncă pentru studenții care doresc să lucreze ȋn Germania

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Iaşi anunță organizarea selecției pentru studenții și masteranzii care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de vară (minim 2 luni). Pentru anul 2016, Agenția Federală de Muncă din Germania dispune de 100 de locuri destinate studenților români.

Menționăm că pot participa studenții și masteranzii care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limba germană.

Selecția are loc anual, ȋn baza ȋnțelegerii ȋncheiate ȋntre Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale și Familiei și Agenția Federală de Muncă din Germania, privind medierea studenţilor români în vederea angajării pe perioada vacanţei de vară în Republica Federală Germania.

Studenții și masteranzii care au domiciliul ȋn județul Iaşi, sau sunt ȋnregistrați la o instituție de ȋnvățământ superior din acest județ, trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi, strada Cucu, nr.1, pentru a–și ȋnregistra dosarele. Ȋnregistrarea se va realiza până la data de 15.01.2016, ȋn intervalul luni–joi, orele 09.00 – 15.30 și vineri orele 09.00 – 12.30.

Informații suplimentare legate de condițiile de mediere, documentele necesare ȋnregistrării studenților, precum și instrucțiunile de completare a acestora, puteți afla la numărul de telefon 023254578  sau accesând site-ul A.J.O.F.M. Iaşi, www.ajofmiasi.ro la secţiunea legislaţie/alte documete.

PULSUL ZILEI

Proces cu acuzații grave la Judecătoria Pașcani

Proces cu acuzații grave la Judecătoria Pașcani. Doi soți se află în plin proces de divorț și se luptă pentru custodia fiicei lor, în vârstă de șase ani. Fiecare dintre ei aduce acuzații serioase la adresa celuilalt. Tatăl copilului, în...

Parcări pe spații verzi. Alternativa: parcări supraterane dar nu sunt bani

La Pașcani, unele spații verzi dintre blocuri sunt transformate în parcări pentru mașini. Un exemplu în acest sens sunt lucrările aflate în plină desfășurare din zona blocurilor  de garsoniere C4 - C5 din zona Vale.  Muncitorii Primăriei au pus deja...

Trei investiții importante, aprobate la Târgu Frumos

Trei proiecte de investiții care vizează modernizarea unor spații destinate copiilor și îmbunătățirea infrastructurii sportive din oraș au fost aprobate în ședința Consiliului Local Târgu Frumos de joi, 23 iulie. Primul proiect prevede reabilitarea locului de joacă de pe strada...

Gala Olimpicilor abia la toamnă 

La Pașcani, absolvenții care au obținut rezultate deosebite la Evaluarea Națională si Bacalaureat, vor fi premiați abia la toamnă. Mai exact, în perioada 1-10 septembrie, Primăria ar urma să organizeze o festivitate de premiere, la fel ca și anul...

Averea din fostele centrale termice

Peste 100 de tone de fier vechi și alte metale și nemetale ar urma să fie valorificate de administrația locală din fostele centrale termice ale municipiului. Legislativul local a aprobat, la cererea Primăriei, trecerea din domeniul public în cel...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐋𝐞𝐠𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐬𝐮𝐦𝐚𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐩𝐫𝐨𝐦𝐮𝐥𝐠𝐚𝐭𝐚̆. 𝐔𝐫𝐦𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐞𝐭𝐚𝐩𝐚 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐞𝐢 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐠𝐚̆ 𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯 𝐥𝐚 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢

După un parcurs legislativ îndelungat și validarea constituționalității sale, Legea prosumatorului a fost promulgată. În termen de 60 de zile, ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei are obligația de a adopta normele de aplicare, astfel încât...

Calendarul concursului pentru directorii de scoli 2026. Functiile vacante se publica pe 17 august, dosarele se depun in septembrie

Calendarul concursului pentru ocuparea functiilor de director si director adjunct in scolile de stat a fost publicat in consultare de Ministerul Educatiei si Cercetarii. Proiectul de ordin stabileste etapele de organizare a concursului, precum si bibliografia oficiala pentru proba...

Poezia a unit generații la Pașcani. Clubul de Lectură „Dincolo de pagini” a transformat o după-amiază de iulie într-o sărbătoare a culturii

C.P. Joi, 23 iulie 2026, începând cu ora 18:30, Clubul de Lectură „Dincolo de pagini”, proiect al Asociației GO Care România, aorganizat o seară dedicată poeziei, muzicii și creativității.Evenimentul a avut loc în incinta CAF Coffee Addict  și a...

Comuna Ruginoasa s-a înfrățit cu o localitate de peste Prut. Momente memorabile la Centrul Cultural – FOTO

Comuna Ruginoasa s-a înfrățit cu o localitate de peste Prut. Momente memorabile la Centrul Cultural - FOTO "Vineri, 24 iulie 2026, Primăria comunei Ruginoasa a avut onoarea de a primi vizita oficială a unei delegații din satul Onițcani, raionul Criuleni,...

S-a deschis cabinetul de psihiatrie la Spitalul de Urgență Pașcani

S-a deschis cabinetul de psihiatrie la Spitalul de Urgență Pașcani. "Spitalul Municipal de Urgență Pașcani anunță deschiderea Cabinetului de Psihiatrie. 📍Locație: Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani 🧑‍⚕️Medic: dr. Palade Corina Elena, medic specialist psihiatrie 🕣Program...
Paşcani
cer fragmentat
28.3 ° C
28.3 °
28.3 °
44%
5.7m/s
30%
lun
28 °
mar
28 °
mie
28 °
J
30 °
vin
33 °

Niciun articol afișat