„Lumină și dar” pentru zeci de copii din Pașcani

În  cadrul  Zilelor  Colegiului  Național  „Mihail  Sadoveanu”,  catedra de religie ortodoxă a desfășurat trei activități în care s-au implicat elevii claselor V-XII: expoziția „Din lumina îngerilor” cu lucrări  deosebite  ale  elevilor  realizate  în  grafică,  culoare  sau  tehnici  precum  origami  și  quilling; concursul  de  creație  literar-artistică  „Cuvinte  luminate”,  unde  elevele  Chelariu  Andreea,  Lupu Marilena  și  Chiperi  Andreea  au obținut  în  această  ordine primele  trei  locuri;  a  fost  realizată  și macheta unei biserici cu ajutorul materialelor neconvenționale de către elevele Andrei  Oana și Vârlan Bianca.

Cea de a treia activitate a avut caracter  caritabil  și  a vizat copii  de la Centrul  de zi,  susținut de Asociația „Lumină și Dar”, care este înființată cu ajutorul unor oameni inimoși și are în vedere oferirea de sprijin școlar  și  de  adaptare  la  nevoile  societății  unor  copii  ce provin  din  familii  defavorizate. Asociația desfășoară un program after-school cu copii din clasele V-VIII și  din clasele O-IV. În prezent, în proiect sunt înscriși 30 de copii, coordonați de Alexandra Robescu și ajutată în mod constant de voluntarii de la A.T.O.R. și cei de la „ȘANSA 2010”, cele două asociații din Pașcani, oferind în felul acesta copiilor sprijin, în vederea efectuării temelor.

actiune filantropica 1

În data de 7 noiembrie , catedra de religie de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” a inițiat o acțiune filantropică prin elevii clasei a VI-a A, susținuți de câțiva elevi de la clasa a X-a D, cei mici mergând la Asociația  „Lumină și  Dar” pentru a-i  cunoaște  și  ajuta pe copii  de acolo. Elevii  s-au pregatit cu multe dulciuri, jucării și hăinuțe pentru beneficiarii proiectului, iar atmosfera a fost una emoționantă.

 

actiune filantropica

„Personal, vă mărturisesc  că am simțit multă emoție  văzând cum elevii  au  renunțat  la propriile dulciuri pentru bucuria copiilor ce provin din familii defavorizate. Eu sunt voluntar la „Lumină și Dar” încă de când a început acest proiect și vă mărturisesc că bucuria și zâmbetul oferit de un copil sunt cele mai curate lucruri pe care le poți vedea în această lume. Și le-am văzut! Și în ochii celor ce au dăruit și în ochii celor ce au primit dulciuri, jucării, cărți și hăinuțe. ” a spus Gândac Ionuț Daniel, voluntar în proiect.

PULSUL ZILEI

Ședință în grabă pentru sisteme fotovoltaice la Pașcani, cu o zi înainte de închiderea sesiunii de finanțare 

O ședinta pregătită si convocată în grabă de primarul, Marius Pintilie, i-au luat prin surprindere pe consilierii pășcănenii. Ei au fost convocați joi, 5 noiembrie 2026, de la ora 15:00, pentru a vota o investiție importanta cu trei proiecte...

Opt percheziții în zona Hârlău, într-un dosar privind achiziția ilegală de arme și muniție

OPERAȚIUNEA JUPITER A AJUNS ȘI ÎN ZONA HÂRLĂU. OPT PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND REGIMUL ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR Acțiunea JUPITER, desfășurată la nivel național, a ajuns și în zona Hârlău. Polițiștii ieșeni au făcut, joi, 5 noiembrie, opt percheziții domiciliare într-un...

România, pe locul 3 în UE la scumpirea alimentelor. Singurele ţări în care preţurile au scăzut

România este pe locul al treilea în UE la scumpirea alimentelor. În alte ţări europene, cele mai mari creşteri se văd la fructe şi legume. În Franţa, de exemplu, produsele proaspete s-au scumpit cu 8%, iar în sudul Italiei,...

Bani de chirie pentru tinerii care câştigă până la 4.000 de lei. Ce alte beneficii prevede proiectul de lege

Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câştigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei şi de transport la jumătate de preţ. Proiectul...

Liceul „Mihai Busuioc” sărbătorește 45 de ani prin concursuri, lectură și evenimente culturale

Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” din Pașcani marchează în această lună 45 de ani de existență, printr-o serie de activități dedicate culturii, lecturii, educației și generațiilor care au trecut prin băncile școlii. Sub genericul „Rădăcini, amintiri, generații – 45 de ani...

Deputatul Maricel Popa: 𝐅𝐨𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐂𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭ă𝐦 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚”

Am participat la Forumul Regional „Conectăm Moldova”, o dezbatere importantă despre unul dintre cele mai relevante proiecte pentru dezvoltarea regiunii noastre: 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 – 𝐀𝟖. Dincolo de kilometri de asfalt și de indicatori tehnici, vorbim despre o investiție care poate...

Comuna Miroslovești se pregătește de sărbătoare. Două zile cu muzică, degustări și bal

Primăria Comunei Miroslovești, în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală „Tradiții și Generații” din Comuna Miroslovești, are deosebita plăcere de a vă invita în data de 08.11.2026 🗓️ să participați la manifestările dedicate Sărbătorii Toamnei, prilej de întâlnire a comunității, de...

Perturbare neobișnuită a vertexului polar. Europa ar putea fi lovită de ger și ninsori abundente, fără precedent

O perturbare neobișnuit de timpurie a vortexului polar ar putea schimba evoluția vremii în Europa în următoarele luni. Potrivit analizei realizate de Severe Weather Europe există posibilitatea unor episoade de frig și ninsori peste medie în anumite regiuni ale continentului,...

Proiect: Părinții care se întorc mai devreme la serviciu ar putea primi un stimulent de aproximativ 4.000 de lei pe lună

PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinţii care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creşterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizaţia pentru creşterea copilului.Propunerea legislativă în acest sens a fost iniţiată...

Bani în plus pentru pensionari de la 1 ianuarie. Ce procent de majorare ia în calcul ministrul Muncii

În așteptarea facturilor la energie, care ar putea pune din nou presiune pe bugetele noastre, pensionarii primesc promisiuni de mai bine. Premierul Luca Niculescu a dat asigurări în acest sens, iar acum și ministrul Muncii, Florin Manole, confirmă că...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.7 ° C
5.7 °
5.7 °
72%
1.8m/s
0%
J
6 °
vin
12 °
S
8 °
D
8 °
lun
6 °

Niciun articol afișat