„Luna pentru viaţă”: 200 de evenimente în martie pentru sprijinirea mamelor şi a femeilor care sunt însărcinate

La nivelul Arhiepiscopiei Iaşilor au început din nou evenimentele derulate sub egida „Luna pentru viaţă”, care vor avea loc pe parcursul întregii luni, şi care au ca scop sprijinirea femeilor care sunt însărcinate şi au dificultăţi. Anul acesta evenimentele de la Iaşi se încadrează în jurul unei dezbateri pro-viaţă la nivel naţional, sub denumirea „Construim împreună pentru viaţă”. Şi Înaltpreasfinţitul Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a achiesat acestui apel, transmiţând un mesaj pentru derularea campaniei.

„Mamă, tată şi copil – cuvinte sfinte. Soţ, soţie şi pruncii lor – realităţi binecuvântate de Dumnezeu. Zămislire, naştere, educaţie – fundament pentru viaţă, pentru neam şi pentru lume. Botez, Mirungere, Sfânta Împărtăşanie – lucruri care aduc sens, lumină şi direcţie în viaţă. Aceasta este realitatea vieţii. Aceasta este viaţa cea adevărată!”, a spus IPS Teofan.

Conform organizatorilor, sunt 200 de activităţi care vor fi organizate pe parcursul lunii, de la conferinţe, dezbateri sau concursuri, la activităţi artistice şi de creaţie, evenimente de socializare, campanii de conştientizare, proiecţii de filme, ateliere pentru familii, cât şi vizite cu oferire de daruri la femeile însărcinate şi vârstnici.

„Problematica pro-viaţă şi cea a femeilor aflate în criza de sarcină are nevoie de susţinerea eforturilor comune ale familiilor, cadrelor medicale, psihologilor, terapeuţilor, preoţilor, instituţiilor, organizaţiilor, liderilor şi formatori de opinie, ale autorităţilor”, au transmis cei de la Pro Vita Iaşi, organizatorii evenimentului.

Punctul culminant al campaniei va fi, şi în acest an, Marşul pentru viaţă. Conform organizatorilor, acesta se va derula în acest an în 16 localităţi din judeţele care compun Arhiepiscopia Iaşilor: Botoşani, Dorohoi, Darabani, Podu Iloaiei, Ţibăneşti, Scânteia, Borca, Paşcani, Răducăneni, Târgu Neamţ, Piatra Neamţ, Săveni, Iacobeni, Ştefăneşti, Hârlău şi Iaşi.

„«Construim pentru viaţă» cultivă o cultură a sprijinului faţă de femeile însărcinate una a empatiei, în care acestea să-şi poată împărtăşi cu cei din jur, cu încredere şi fără teamă, stările şi problemele. Departamentul Pro Vita derulează Programul «Praesidio» pentru femeile însărcinate aflate în dificultate prin care oferă ajutor financiar şi medical, consiliere post-avort, pune la dispoziţie 3 apartamente de tip locuinţă protejată, asigură sprijin prin Grupul de suport pentru mamele de îngeri «Dincolo de nori este iubire»”, au mai transmis organizatorii.

PULSUL ZILEI

Deputatul Maricel Popa: Pe Calea Sfinților, pașii ne sunt călăuziți de credință, iar sufletele, de speranță! – VIDEO

Deputatul Maricel Popa: "🙏 𝐏𝐞 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐒𝐟𝐢𝐧ț𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐩𝐚ș𝐢𝐢 𝐧𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜ă𝐥ă𝐮𝐳𝐢ț𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧ță, 𝐢𝐚𝐫 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞, 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐫𝐚𝐧ță!Am trăit momente de profundă emoție și înălțare sufletească, participând, alături de mii de credincioși și zeci de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul...

La Pașcani, mutatul unor centrale vechi costă mai mult decât altele noi! Banii publici ajung în buzunarul unui coleg de partid al primarului

Firma unui fost consilier județean a primit în ultimii trei ani prin încredințare directă peste 50 de contracte publice cu o valoare de 1,5 milioane lei de la două autorități locale: Primăria Pașcani și Primăria Moțca @ GP Creativ...

După 22 de ani în Italia, s-au întors acasă, la Todirești și au dat lovitura! Andreea și Lucian Movileanu fac furori cu afacerea lor...

Andreea și Lucian Movileanu au locuit în Italia timp de 22 de ani, dar au decis să revină la Iași și să deschidă o fabrică de peleți și un magazin. Au obținut fonduri europene pentru a deschide afacerile în...

Simboluri creștine și piese de port popular din zona Pașcaniului, expuse la Roman

Muzeul Municipal Pașcani este partener într-o expoziție organizată de Muzeul de Istorie Roman, iar vernisajul este organizat pe 14 octombrie. Este vorba despre expoziția "Simboluri creștine pe obiecte și piese de port popular", unde se vor regăsi o serie...

Încrederea în știință s-a prăbușit, după pandemie. Unul din cinci europeni spune că nu se vaccinează

Încrederea oamenilor în știință este în scădere la nivel mondial, la câțiva ani după pandemia de Covid-19. Un raport internațional bazat pe răspunsurile a peste 140.000 de persoane din 140 de țări arată că tot mai mulți oameni privesc...

Spitalizările de zi au crescut de peste patru ori, la Iași, în ultimii cinci ani

Sistemul medical ieșean a înregistrat o creștere spectaculoasă a spitalizării de zi. În doar cinci ani, numărul cazurilor contractate a sărit de la 138.156 în 2020 la 555.118 în 2025. Practic, volumul s-a multiplicat de peste patru ori, iar...

Liber pentru elevii și profesorii din Iași de Sfânta Parascheva! Școlile se închid pe 14 octombrie

Elevii și profesorii din învățământul preuniversitar din județul Iași vor avea liber miercuri, 14 octombrie 2026, cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, unul dintre cele mai importante evenimente religioase ale anului pentru capitala Moldovei. Decizia este legată de hramul...

Ce semnificație are sărbătoarea din 13 octombrie pentru credincioși. Povestea evenimentului care a marcat ortodoxia românească

Sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași, marcată anual la 13 octombrie, amintește de evenimentul din 1996, un moment de referință pentru viața religioasă a Moldovei și istoria recentă a ortodoxiei românești. Pentru credincioși, aceasta păstrează o semnificație...

Ce drepturi au persoanele cu handicap în 2026, în funcție de grad. Cine primește card de carburant și reduceri de impozite

Persoanele încadrate într-un grad de handicap beneficiază de facilități pentru transport și asistență medicală, precum și de reduceri de impozite și, în anumite condiții, ale vârstei de pensionare. Drepturile diferă în funcție de încadrare, iar acordarea lor presupune îndeplinirea...

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 6,61% în luna septembrie. Topul scumpirilor

Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025, a fost 6,6%, informează, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS). În august, rata anuală a inflaţiei, faţă de august 2025, a fost 6,2%.„Indicele preţurilor de consum în...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
81%
3.6m/s
15%
mar
16 °
mie
16 °
J
13 °
vin
8 °
S
10 °

Niciun articol afișat