back to top
vineri, decembrie 26, 2025
-2 C
Paşcani
Login

Luptatorii SAS in actiune la Ruginoasa si Helesteni

La data de 13.12.2014, între orele 17:00 – 22:00, poliţiştii păşcăneni au organizat o acţiune pe raza comunelor Ruginoasa şi Heleşteni pentru prevenirea infracţionalităţii stradale, în special a faptelor cu violenţă ce se pot comite pe fondul consumului de alcool cât şi pentru menţinerea ordinei şi liniştii publice premergător manifestărilor prilejuite de obiceiurile de iarnă.

Au participat 12 poliţişti, împreună cu luptători SAS, fiind controlate 5 baruri şi cluburi şi 3 unităţi de alimentaţie publică. Au fost controlate 27 autovehicule şi legitimate 29 persoane. Au fost conduse la sediul poliţiei pentru verificări şi luarea măsurilor legale 2 persoane. Au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale, dintre care 2 la Legea 61/1991, 1 conform Legii 12/1990 şi 4 conform OUG 195/2002, în valoare 2.390 lei şi a fost confiscată suma de 350 lei.

Exemple :
1. I. Cătălin, de 25 ani şi I. Vasile, de 33 ani, ambii din comuna Ruginoasa au provocat scandal în loc public şi au adresat injurii unui consătean. Au fost sancţionaţi, conform Legii 61/1991 cu amendă în valoare de 200 lei fiecare.
2. Cu ocazia controlului efectuat la un magazin din com. Ruginoasa, s-a constatat că gestionara nu a înregistrat în evidenţele fiscale operaţiunile comerciale efectuate şi avea expuse la vânzare produse fără documente de provenienţă. A fost sancţionată conform Legii 12/1990, cu amendă în valoare de 1.000 lei şi a fost ridicată în vederea confiscării suma de 350 lei.

PULSUL ZILEI

Schimbări pentru șoferi: trecerea între categorii de permise poate fi făcută fără examen teoretic, în anumite condiții

Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ, care aparține deputatul USR Cezar Drăgoescu, îi scutește unii șoferi de la susținerea probei teoretice pentru a dobândi unele categorii superioare de permis de...

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Pe final de an, Guvernul a adoptat “Ordonanța Trenuleț” pentru reducerea chltuielilor bugetare

Pe final de an, Guvernul a reglementat un set de măsuri fiscal-bugetare necesare pentru stimularea relansării economice, consolidarea disciplinei financiare, reducerea cheltuielilor bugetare, sprijinirea angajaților vulnerabili și a autorităților publice locale prin acordarea de împrumuturi din trezorerie, precum și...

Blocaje rutiere in centrul Pașcaniului

Municipiul Pașcani este sufocat de mașini mai ales, acum, în prag de sărbători. Pe 24 decembrie, in jurul orei 10.00 circulația rutieră era aproape blocată în zona centrală. După cum se vede din fotografie,  coada mașinilor de pe străzile...

Microbuz cu șapte pasageri, accident la Todirești după prima ninsoare

Grav accident rutier ]n localitatea Stroiești din comuna Todirești. Un microbuz cu șapte persoane, care efectua curse internaționale, a ieșit de pe carosabil, a ajuns în șanț și s-a izbit de capul unui pod. Evenimentul a avut loc in...

Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun 2025. De ce se aşează pâine sub masă şi seminţe în farfurie

Pe 25 decembrie, creștinii din întreaga lume sărbătoresc Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, un moment central în calendarul religios și în viața spirituală a românilor. După o perioadă de pregătire sufletească în timpul Postului Crăciunului, această zi reprezintă întâlnirea...

SPIRITUL CRĂCIUNULUI, PRIN FAPTE – POLIȚIȘTII DIN PAȘCANI, ALĂTURI DE COMUNITATE

  Comunicat: Sărbătorile de iarnă sunt despre lumină, speranță și solidaritate. Sunt despre a fi aproape de cei de lângă noi și despre a oferi sprijin acolo unde este cea mai mare nevoie. Astfel, în ziua de 23 decembrie, polițiștii din...

Niciun articol afișat