MAESTRUL ADRIAN ZĂMOSTEANU! 40 DE ANI DEDICAȚI SPORTIVILOR PAȘCĂNENI!

Un sportiv din Pașcani a intrat în clubul select al deținătorilor de centură neagră cu 7 Dang la arte marțiale. La vârsta de aproape 75 de ani, după 40 de ani de activitate, este vorba despre Adrian Zămosteanu, instructor și președinte al Clubului Long Ho Pașcani, precum și președinte al Federației Române de Qwan Ki Do. Totodată, a primit și titlul de Giam Su, maestru în arte marțiale, înmânat chiar de Pham Xuang Tong, fondatorul stilului Qwan Ki Do. Evenimentul a avut loc la Iași, în cadrul unui stagiu de pregătire desfășurat pe 9 iunie a.c.

Vestea a fost primită cu bucurie de membrii clubului Long Ho Pașcani, de colegi și prieteni.

„Cu inima plină de bucurie și recunoștință, dorim să-l felicităm pe instructorul și antrenorul nostru, domnul Adrian Zămosteanu, care a fost distins cu gradul de 7 Dang și titlul de „Giam Su” oferit chiar de Maestrul Fondator Pham Xuang Tong. Această recunoaștere vine în urma celor peste 40 de ani de activitate, dedicare, pregătire și susținere în arta Qwan Ki Do. Alături de Chan Su Ovidiu Covaci – Centură Neagră 8 Dang – a pus bazele primului club de Qwan Ki Do din România – „LONG-HO Pașcani”, a format generații de sportivi și a șlefuit caractere. Felicitări, cu multe aprecieri și mulțumiri, Giam Su Adrian! Vă iubim nespus de mult!’

40 DE ANI DEDICAȚI SPORTIVILOR PAȘCĂNENI!

Peste 2.000 de sportivi au fost antrenați până acum la clubul Long Ho Pașcani. Acesta a fost înființat în anul 1985 de Adrian Zămosteanu și Ovidiu Covaci, directorul tehnic al Federației Române de Qwan Ki Do.

De-a lungul celor 40 de ani de activitate, sportivii pașcăneni au obținut sute de medalii la campionatele naționale și internaționale, printre care și câteva titluri de campioni mondiali.

În lume, doar 7 sportivi au obținut gradul de 7 Dang la Qwan Ki Do, 5 dintre ei fiind din România. Alți patru sportivi din lume dețin gradul de 8 Dang, printre care și maestrul român Ovidiu Covaci, și doar un singur sportiv are 9 Dang din maximul posibil de 10. Menționăm că în toamna acestui an clubul pașcănean va sărbători într-un cadru festiv 40 de ani de activitate sportivă.

PULSUL ZILEI

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: 𝐀devăratul blat este Prodan–𝐀𝐔𝐑!

Comunicat: Vreau să fiu foarte clar: nimeni nu are nimic personal cu domnul Ionuț Prodan. Însă funcțiile publice pe care le deține le-a obținut cu sprijinul PSD, iar astăzi comportamentul său ridică serioase semne de întrebare. De luni de zile,...

Consilierul Ionuț Prodan: Conducerea PSD Pașcani face blat cu șeful PNL Pașcani

Comunicat: Decizia conducerii PSD Pașcani de a mă înlătura din Consiliul de Administrație al CSM Pașcani nu este fondată pe criterii obiective, ci pur personale și politice. Nu am fost niciodată contactat de Dragoș Ionescu, președintele organizației locale a...

Senatorul Lucian Rusu:Autostrada A8 trebuie să ajungă la Pașcani! Un obiectiv strategic pentru Moldova!

Am participat, în calitate de senator și vicepreședinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senatul României, la întâlnirea organizată de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), la sediul Primăriei Pașcani, alături de reprezentanții autorităților locale implicate în...

9 octombrie, Ziua Mondială a Poștei. Scrisori incredibile

În urmă cu peste 140 de ani, la Berna, 22 de state au semnat actul de naştere al Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ţările prezente s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary....

După temperaturile de vară, vin ploile. Meteorologii anunță prognoza pe următoarele săptămâni

Temperaturile se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării, în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, publicate vineri. În prima săptămână, precipitațiile vor fi excedentare în regiunile...

CFR Călători suplimentează trenurile spre Iași cu ocazia pelerinajului de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Compania CFR Călători a anunțat că, în perioada 8 – 15 octombrie 2026, va suplimenta capacitatea de transport feroviar către și dinspre Iași, pentru a veni în sprijinul persoanelor care participă la pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva. Măsura constă...

Înalta Curte obligă Guvernul să plătească pentru exproprierile făcute pe traseul A8

Decizia vine ca o compensație tardivă la stabilirea traseului autostrăzii peste o investiție imobiliară din Rediu. Deținătorii afacerii au mers în justiție până la capăt, în vreme ce hotărârea de guvern așteptată stă de patru luni în faza de...

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...
Paşcani
ploaie ușoară
14.9 ° C
14.9 °
14.9 °
74%
1m/s
39%
vin
24 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
13 °

Niciun articol afișat