Mâine, prima zi de post negru din an: Ajunul Bobotezei

Creştinii ortodocşi sunt îndemnaţi să ţină doar post simplu, iar post negru, doar persoanele aflate în putere şi fără probleme de sănătate. Tradiţia spune că e bine să prindem Agheasma Mare de a doua zi pe nemâncate.

Creştinii ortodocşi se pregătesc de prima zi de post negru din anul calendaristic, 5 ianuarie,  zi cunoscută drept „Ajunul Bobotezei”. Cu toate că în calendarul ortodox este specificată această zi ca fiind doar una în care se ţine post, nu post negru, conform tradiţiei, în această zi nu se mănâncă şi nu se bea apă pe parcursul întregii zile, de la răsărit şi până la asfinţitul soarelui.

Tradiţia se păstrează însă mai mult în mănăstiri sau în rândul clericilor, creştinii fiind adesea îndemnaţi să ţină doar post simplu, iar post negru, doar persoanele aflate în putere şi fără probleme de sănătate. Totodată, Ajunul Bobotezei este presărat în tradiţia populară cu diferite obiceiuri sau credinţe menite să alunge spriritele rele sau să ne ajute să intrăm în noul an mai sănătoşi, fizic şi spiritual. Chiar dacă ziua de 5 ianuarie nu este menţionată ca fiind „sărbătoarea cu Cruce roşie”, mulţi creştini, mai ales din zona rurală, acordă o importanţă deosebită zilei, care este urmată de Bobotează, iar apoi de Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.

Conform tradiţiei, în Ajunul Bobotezei nu se mănâncă şi nu se bea nimic, iar canoanele Bisericii ne învaţă că în această zi se ajunează total pentru ca a doua zi să putem primi agheasma mare pe nemâncate. Totuşi, în Tipicul Sfântului Sava se menţionează că nu se ţine post negru dacă Ajunul cade duminica sau sâmbăta. Acest obicei, de a ţine post negru, vine din primele secole creştine, când persoanele care doreau să se boteze, „catehumenii”, ţineau post (nu post negru) şi se rugau 40 de zile pentru a primi botezul în ziua de Bobotează. Astfel, aceştia nu mâncau şi nu beau nimic cu o zi înainte de a primi Botezul.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Momente tensionate într-un bloc din Pașcani. Pompierii chemați în ajutor

Momente tensionate într-un bloc din Pașcani, unde o femeie a avut nevoie de intervenția de urgență a pompierilor, după un apel la 112. "În cursul acestei zile, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență...

Șoferii amendați trebuie să prezinte un document în plus dacă vor permisul înapoi. Se poate obține online sau la ghișeu

Polițiștii îi avertizează pe șoferi că, de azi, trebuie să le prezinte dovada plății tuturor amenzilor de circulație dacă vor permisul înapoi. Atenție, din august, permisele rău-platnicilor se vor suspenda automat, potrivit ordonanței de urgență care a intrat în vigoare. Numai în primele...

Noua lege a salarizării, gata până la vară. Ce se va întâmpla cu sporurile

Până la vară, vom avea o nouă lege a salarizării. Calculele sunt făcute, spun guvernanţii. Nu scad salariile, însă, nu e clar ce se va întâmpla cu sporurile. Noua lege trebuie adoptată până la finalul lunii iunie pentru ca...

Trecem la ora de vară 2026: Cum se modifică ceasurile în această noapte și ce presupune schimbarea

România trece la ora de vară în această noapte de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie 2026, când ceasurile vor fi date înainte cu o oră, iar 03:00 va deveni ora 04:00. Schimbarea, aplicată la nivelul Uniunii Europene,...

Lumina Sfântă de la Ierusalim ajunge și anul acesta pe Aeroportul Suceava

La fel ca în anii trecuți, preoții vor aștepta Lumina Sfântă pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde ulterior va fi împărțită delegațiilor preoțești de la mănăstiri și de la parohii din Botoșani și Suceava. Credincioșii vor primi...

Doi prieteni au coborât împreună în halta sătească din trenul de Hârlău și s-au luat la ceartă. Unul l-a stropit pe celălalt cu benzină...

Un tânăr din Erbiceni a încercat să-și ucidă prietenul dându-i foc. Prezența de spirit a victimei i-a salvat viața. Agresorul a fost trimis în judecată pentru tentativă la omor calificat. Deși faptele prezentate de procurori în rechizitoriu erau clare,...

170 de camere video vor fi montate în comuna Ruginoasa

Comuna Ruginoasa va fi supravegheată video de 170 de camere. Lucrările de construcție au început, a precizat primarul, Ionuț Pristăvița, într-o postare pe Facebook. "Vă aducem la cunoștință faptul că am început lucrările de construcție la proiectul "ÎNFIINȚARE SISTEM INTELIGENT DE...

Primarul Pintilie nu ține cont de voința cetățenilor ci de interesul patronilor de săli de jocuri de noroc

Edilul municipiului Pașcani consideră că nu ar fi o opinie majoritară din partea pășcănenilor pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în municipiu. Ci dimpotrivă, o bună parte dintre ei ar fi de acord cu mutarea activităților la periferia...

Cum s-au petrecut cele două atacuri asupra angajatelor în sălile de jocuri de noroc din Pașcani

Clipe de spaimă în două săli de jocuri de noroc din municipiul Pașcani, joi, 26 martie, de dimineață. Un individ de 30 de ani ar fi încercat să violeze două femei, angajate în locații diferite, atacurile având loc la...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.1 ° C
11.1 °
11.1 °
64 %
4.3kmh
100 %
S
11 °
D
10 °
lun
11 °
mar
7 °
mie
7 °

Niciun articol afișat