Majorarea preţului la apă, amanata. Medierea refuzată va avea loc

Consiliul director al ARSACIS a amânat luarea unei decizii cu privire la cererea de majorare a preţului la serviciile de apă şi canalizare. Discuţiile au avut loc astăzi dar subiectul va fi dezbătut în următoarea şedinţă pe motiv ca operatorul ieşean nu a obţinut încă avizul Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice. ApaVital a solicitat majorarea preţului cu câte 0,2% pentru fiecare m.c., atât la apă cât şi la canalizare, pentru creşterea fondului de investiţii.
La şedinţa de astăzi a participat şi primarul Dumitru Pantazi. Asta deoarece conducerea ARSACIS a luat în discuţie şi situaţia specială de la Paşcani şi conflictele juridice privind plata redevenţei la apă. Nici pe acest subiect nu s-a ajuns la nici un rezultat, opiniile celor două părţi fiind, în continuare, diferite. Primăria Paşcani solicita plata redevenţei la apă, 1.8 milioane de lei pe an pentru achitarea datoriilor rămase din invesţiile de reabilitare a reţelelor de aducţiune şi a staţiei de epurare şi a trimis deja o factura cu diferenţele din anii 2015 şi 2016. De cealalta parte primarii din judeţ membri în asociaţia judeţeană ARSACIS au respins pretenţiile Consiliului Local Paşcani şi au atacat hotărârea în instanţă. Soluţiile urmează să fie găsite în urma unor discuţii care vor avea loc la Paşcani intre specialiştii celor două părţi deşi consilierii au respins categoric cererea de mediere a conflictului.
Menţionăm că primul termen pe fond al procesului dintre ARSACIS şi Consiliul Local Paşcani pentru anularea hotărârii privind plata redevenţei la apă ar urma să aibă loc pe 28 februarie 2017 la Tribunalul Iaşi. Din acest motiv este foarte probabil ca operatorul ieşean să refuza plata facturii până la rezolvarea litigiului.

PULSUL ZILEI

ÎNCEPE MINIVACANȚA DE 1 MAI. ATENȚIE LA GRĂTARE ȘI CONDUS!

Începe minivacanța de 1 Mai, iar autoritățile îi îndeamnă pe oameni să fie prudenți, atât în locurile unde aleg să facă grătarul, cât și pe drumurile publice. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași atrag atenția că, în această perioadă,...

Un pășcănean, noul subprefect al județului Iași

Noul subprefect al județului Iași este Florin Bucșă, din Pașcani. În cursul zilei de joi, 30 aprilie a.c., el a depus jurământul imediat după ce a fost publicată Hotărârea de Guvern cu numirea sa în funcție. Va ocupa unul...

Caravana pentru vaccinul ROR adresat copiilor, la Pașcani

Joi, 30 aprilie, în piațeta din fața Primăriei Pașcani a avut loc o campanie de informare și vaccinare împotriva a trei boli periculoase ale copilăriei: rujeola, oreionul și rubeola, pe scurt, vaccinul ROR. Acțiunea a făcut parte dintr-o campanie a...

Școala Specială Pașcani, o nouă ediție a „Cupei Primăverii la Tenis de Masă. 80 de elevi participanți

80 de elevi din județele Iași și Neamț au participat joi, 30 aprilie, la cea de-a  XVI-a ediție, a competiției sportive „Cupa Primăverii la Tenis de Masă”, organizată de Școala Specială Pașcani, de dimineață la Clubul Sportiv Municipal. Copiii, însoțiți de...

Vernisaj de pictură la Casa de Cultură Pașcani pe 4 mai. Expune pictorul Augustin Cojocaru

Începând de luni, 4 mai 2026, iubitorii de artă și nu numai, pot vedea expoziția de pictură "Tăcerea formei", semnată de pictorul, Augustin Cojocaru, la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu din Pașcani. "Vă invităm luni, 4 mai 2026, ora 17.00...

Europe Direct Iași și echipa EPAS Miron Costin într-o activitate inedită – FOTO

C.P. Cum reușesc tinerii să înțeleagă modul de funcționare al Instituțiilor Europene și, mai ales, procesul prin care sunt luate deciziile legate de viața noastră de zi cu zi. Activitate inedită astăzi la ”Miron Costin” unde ambasadorii juniori și seniori...

Deputatul Sorin Năcuță: ROMÂNIA își crește capacitatea de apărare!

Comisiile reunite pentru apărare din Senat și Camera Deputaților, întrunite marți, 27 aprilie, au votat favorabil pentru aprobarea prealabilă a inițierii procedurilor de atribuire pentru 15 contracte esențiale de înzestrare a Armatei Române și de dezvoltare a industriei naționale...

Se reia Programul Rabla în 2026 sau nu. Ministrul Mediului dă vina pe Finanțe: Am trimis scenariul, dar n-avem confirmarea

Viitorul Programului Rabla 2026 rămâne sub semnul întrebării, provocând îngrijorare în rândul miilor de români care planifică achiziția unui autovehicul nou. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a explicat că, deși instituția pe care o conduce a înaintat deja scenariile de...
Paşcani
nori împrăștiați
5.3 ° C
5.3 °
5.3 °
56 %
2.5kmh
50 %
J
5 °
vin
14 °
S
12 °
D
15 °
lun
20 °

Niciun articol afișat