Majorarea preţului la salubritate, respinsă de toţi consilierii. S-a cerut demiterea conducerii

Preţurile serviciului de salubritate rămân neschimbate la Paşcani, cel puţin deocamdată. În şedinţa de astăzi toţi consilierii locali au respins proiectul de hotărâre iniţiat de primar la cererea şi după aprobarea Consiliului de Administraţie de la SC CLP Ecosalubritate SA.
Aleşii locali au început dezbaterile prin a reproşa că iniţiatorii nu sunt la şedinţa pentru a susţine proiectul şi a răspunde la întrebări, atât primarul cât şi directorul societăţii fiind plecaţi în concediu de odihnă.

Apoi au luat cuvântul câţiva cetăţeni care au participat la dezbateri. Ei au cerut înlocuirea platii serviciului cu o taxă de salubritate care să fie încasata de la toţi păşcănenii, ca să nu mai fie majorate preţurile. Culmea este ca propunere a venit de le unii dintre cei care au militat împotriva taxei de salubritate la dezbaterea public ape marginea proiectului iniţiat de primar acum doi ani de zile. De asemenea s-a cerut implementarea unor măsuri de colectare selectivă pentru diminuarea costurilor de transport.

În acelaşi context consilierul PNL Andrei Riznic a cerut demiterea sau dizolvarea conducerii societăţii pe motiv că nu vin cu alte soluţii decât cu propuneri de majorare a preţului.

Un alt motiv de nemulţumire a fost cel cu privire la legalitatea proiectului. Consilierul Vasile Haldan a explicat că sunt neclarităţi cu privire la cine trebuie să achite taxa de mediu pentru depunerea deşeurilor din cauza căreia ar trebui majorat preţul la salubritate.
Consilierul Vasile Avramiuc a atras atenţia că astfel de majorări de preţ sunt de neînţeles şi greu de suportat de populaţie. El a spus că trebuie găsite alte soluţii la problemele societăţii de salubritate.
De asemenea consilierul PMP Sorin Olariu a precizat că un acest proiect nu trebuia să ajungă pe ordinea de zi şi a atras atenţia asupra unor cheltuieli dubioase de la societatea de salubritate.
Chiar dacă majorarea de preţ a fost respinsă problema platii taxei de mediu pentru gunoiul depus a rămas nerezolvată. La Târgu Frumos consilierii au aprobat astăzi majorarea preţului, din aceleaşi motive, de la 7,5 la 10 lei, la persoanele fizice şi 100 lei mc la persoanele juridice.
CLP Ecosalubritatea SA Paşcani a primit deja o primă factură de la administratorul gropii ecologice de la Iaşi, de cca 80.000 de lei care trebuie achitata imediat. Tot acolo sunt trecute restante de aproape 250.000 lei şi penalităţi de întârziere de aproape 7000 lei.
Menţionăm că preţul salubrităţii la populaţie a fost propus să fie majorat de la 12.83 lei la 20.72 lei iar pentru societăţile comerciale de la 111, 64 la 180,20 lei/mc. Creşterile ar urma să fie aplicate retroactiv de la data de 1 februarie 2017.
În expunerea de motive se arata că este necesară majorarea preţurilor după introducerea taxei de mediu pentru depozitarea gunoiului, de 80 lei/tonă şi majorarea salariului minim brut pe ţara la 1450 lei/lună.

Municipiul Paşcani transporta în fiecare lună la depozitul din Iaşi cca 600- 800 de tone de gunoi. Asta înseamnă că societatea locală de salubritate ar trebui să achite în plus peste 60.000 de lei lunar. Practic se dublează cheltuielile de depozitare costuri care se vor regăsi în preţul serviciului de salubritate.

PULSUL ZILEI

170 de camere video vor fi montate în comuna Ruginoasa

Comuna Ruginoasa va fi supravegheată video de 170 de camere. Lucrările de construcție au început, a precizat primarul, Ionuț Pristăvița, într-o postare pe Facebook. "Vă aducem la cunoștință faptul că am început lucrările de construcție la proiectul "ÎNFIINȚARE SISTEM INTELIGENT DE...

Primarul Pintilie nu ține cont de voința cetățenilor ci de interesul patronilor de săli de jocuri de noroc

Edilul municipiului Pașcani consideră că nu ar fi o opinie majoritară din partea pășcănenilor pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în municipiu. Ci dimpotrivă, o bună parte dintre ei ar fi de acord cu mutarea activităților la periferia...

Cum s-au petrecut cele două atacuri asupra angajatelor în sălile de jocuri de noroc din Pașcani

Clipe de spaimă în două săli de jocuri de noroc din municipiul Pașcani, joi, 26 martie, de dimineață. Un individ de 30 de ani ar fi încercat să violeze două femei, angajate în locații diferite, atacurile având loc la...

Spitalul CF Pașcani va fi preluat de administrația locală. Primarul, cu doi ani în urmă: Va trebui să își găsească calea singuri!

Spitalul CF din municipiul Pașcani ar urma să treacă de la Ministerul Transporturilor în subordinea Consiliului Local. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Marius Pintilie în cadrul conferinței săptămânale de presă, cel care acum doi ani de zile...

PSD PAȘCANI: Sălile de jocuri de noroc trebuie interzise la Pașcani!

  „Pașcaniul nu este un oraș al jocurilor de noroc și nu ar trebui să devină unul, așa cum își dorește primarul Marius Pintilie.” Acesta este mesajul transmis pe rețelele de socializare de PSD Pașcani, în urma unei consultări cu...

Șofer prins în trafic cu permisul suspendat, la Gâștești

Un șofer în vârstă de 28 de ani a fost prins în trafic cu permisul suspendat, la Gâștești. IPJ Iași: "Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui...

Tentativă de viol într-o sală de jocuri de noroc din Pașcani

IPJ IAȘI: Poliția Municipiului Pașcani, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la viol. În fapt, la data de 26 martie...

OUG pentru carburanți a fost publicată în Monitorul Oficial. „Se declară situație de criză”

Guvernul României a declarat oficial situație de criză pe piața combustibililor până la 30 iunie 2026, potrivit unei Ordonanțe de Urgență publicate joi seară în Monitorul Oficial. Criză pe piața țițeiului până pe 30 iunie 2026 Măsura este menită să...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.4 ° C
8.4 °
8.4 °
79 %
0.5kmh
100 %
S
16 °
D
9 °
lun
10 °
mar
6 °
mie
9 °

Niciun articol afișat