Mama și fiu, scoși fără suflare dintr-un incendiu la Târgu Frumos

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un incendiu violent soldat cu decesul a doua persoane, mama si fiu, a avut loc vineri noaptea, 28 mai, in jurul orei 3, pe strada Tudor Vladimirescu, din orasul Targu Frumos. Un vecin a fost cel care a alertat pompierii despre faptul ca locuinta a fost cuprinsa de flacari. La fata locului au ajuns echipaje de pompieri, dar si de ambulanta.

Salvatorii le-au scos din foc pe cele doua victime, femeia de 85 de ani si barbatul de 65 de ani.
În data de 28.05.2020, ora 02:57, echipaje din cadrul Secției de Pompieri Târgu Frumos au fost anunțate verbal de către un cetățean despre producerea unui incendiu la o casă de locuit din orașul Târgu Frumos, strada Tudor Vladimirescu. La sosirea echipajelor la locul intervenției, s-a constatat faptul că, incendiul se manifesta cu flacără deschisă, pe o suprafață de aproximativ 60 metri pătrați, la materialele combustibile din două camere. Au fost direcționate la locul evenimentului si două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași. În interiorul imobilului se aflau două persoane, în vârstă de 85 de ani și respectiv de 64 de ani. După extragerea acestora din imobil, s-a constatat faptul că, una dintre victime prezenta arsuri de gradul II, iar cea de-a doua victima prezenta semne de intoxicare cu fum. Ambele victime au fost resuscitate de către echipajele medicale de la locul intervenției, ulterior declarându-se decesul acestora. În urma incendiului au ars mobilierul din dormitor, diverse materiale textile și s-au degradat elementele de tamplărie, lambriul pe o suprafață de aproximativ 30 metri pătrați și o centrală termică. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații închise” precizeaza reprezentantii ISU Iasi.

Si politistii au ajuns la fata locului si au inceput cercetarile.

Oamenii legii urmeaza sa stabileasca cu exactitate in ce imprejurari s-a produs tragicul eveniment. Din primele verificari, se pare ca totul ar fi pornit de la o sursa de foc lasata nesupravegheata.

 

 

PULSUL ZILEI

Cine urcă pe scena festivalului tradițional de la Târgu Frumos, din perioada 4-6 septembrie

Trei zile de muzică, dans și tradiție sunt pregătite la începutul lunii septembrie, la Târgu Frumos. În perioada 4-6 septembrie, pe scena amenajată în Parcul Central, pe esplanada din fața Primăriei, vor urca artiști de muzică populară și ușoară,...

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat. "La Palatul „Alexandru Ioan Cuza" Ruginoasa au fost finalizate lucrările de reamenajare a mormântului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, aflat lângă Biserica Domnească. Reamintim că, după cel de-al Doilea Război...

Proiectul pilot de la Colegiul Unirea, succes la admiterea în liceu

Proiectul pilot lansat la Colegiul Tehnic CF „Unirea” din Pașcani începe cu un semnal bun. Cele două clase pilot propuse pentru noul an școlar au atras mai mulți elevi decât numărul de locuri disponibile, iar toate locurile au fost...

Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Pașcani, modernizată și pregătită pentru deschidere – FOTO

Peste 150 de copii se întorc, din toamnă, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și Creșa nr. 1, după patru ani în care activitatea a fost relocată. Unitatea a fost reabilitată și modernizată, iar noul an școlar îi...

Tânăr din Ruginoasa, arestat pentru pornografie infantilă. S-a răzbunat pe iubita adolescentă după ce a rupt relația

TÂNĂR CERCETAT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 18 ani,...

Percheziții în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Pașcani

Percheziții, miercuri, 26 august 2026 la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, într-un dosar în care procurorii fac cercetări pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în data de...

Se caută membri pentru conducerea societății de salubritate

A început procedura de selecție pentru nominalizarea noului Consiliu de Administrație de la societatea locală de salubritate si transport public. Demersurile sunt făcute de societatea contractată de administrația locală iar anunțul de selecție a fost deja publicat pe site‐ul instituției.  Se...

ANUNŢ DE SELECȚIE PENTRU OCUPAREA A 3 (TREI) POSTURI DE ADMINISTRATOR ALE SOCIETĂȚII CLP ECOSERV S.R.L.

Acest proces de selecție se derulează în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr.109/2011) și cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru...

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători. "Luni, 31 august 2026 între orele 08:00 - 12:00 la Căminul Cultural din satul Vânători se vor face analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal . 📋 Cine poate participa? Femei și bărbați...

Senatorul, Lucian Rusu: Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate, claritate și reguli corecte, în subiectul admiterii la liceu

Senatorul, Lucian Rusu: "Admiterea la liceu nu a apărut peste noapte. Regulile erau cunoscute încă din 2023. Problema nu este că discutăm despre admitere, ci că metodologia și regulile concrete trebuie pregătite din timp. Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate,...
Paşcani
cer fragmentat
19.3 ° C
19.3 °
19.3 °
86%
3.3m/s
100%
mie
20 °
J
21 °
vin
24 °
S
30 °
D
29 °

Niciun articol afișat