Mărturii dramatice. Valul 4 la Ambulanţă: 20 solicitări pe oră, zi şi noapte, la Iaşi

„Noi suntem cu mâinile goale, la fel ca soldaţii care merg la război şi care nu au de ales“. Asta simt cadrele medicale de la Ambulanţa Iaşi, la mai bine de un an jumătate de pandemie istovitoare, care pe mulţi i-a pus nu numai cu moralul, dar şi fizic efectiv la pământ. Cu „Valul 4“ în faţă, aceştia sunt deja sufocaţi de solicitări, care s-au dublat în ultimele zile, şi nu ştiu cât vor mai face faţă.

Potrivit reprezentanţilor serviciului ieşean, situaţia s-a agravat de circa două săptămâni: au parte de circa 500 de solicitări pe zi, multe pentru tineri nevaccinaţi. Practic, vorbim de o medie de 20 de solicitări pe oră, sau de una la fiecare trei minute, zi şi noapte, non-stop. Peste toate acestea, adesea au parte şi de nemulţumirile, agresiunile verbale sau chiar mai mult, fie din partea rudelor bolnavilor, fie din partea celor care cred că toată pandemia nu e decât o conspiraţie şi o farsă medicală mondială. Cum sunt percepute pandemia şi „Valul 4“ la Ambulanţa Iaşi?

Valul patru al pandemiei găseşte personalul medical de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Iaşi extrem de obosit şi cu un număr mare de solicitări cărora cu greu le fac faţă. Conducerea SAJ susţine că situaţia a devenit una îngrijorătoare de aproximativ două săptămâni, de când a început să crească atât numărul urgenţelor, cele COVID şi cele non-COVID, cât şi al cererilor de recoltare de teste COVID la domiciliu. „Nu mai facem faţă, suntem depăşiţi. Iar de la începutul săptămânii creşterea este chiar alarmantă“, a precizat dr. Simona Ivaşcu, managerul SAJ Iaşi.

Dacă în luna august ambulanţele SAJ ajungeau la 10.407 solicitări, în septembrie, deşi mai este o săptămână până la finalul lunii, numărul solicitărilor este deja de 9.035. „După cum a început, eu zic că valul patru va fi foarte greu: cazurile sunt mult mai multe, nu mai este frica de la început, iar acum toată lumea – şi cei gravi şi cei mai puţini gravi – vor la spital. Cazurile sunt multe, şi am remarcat că sunt şi mult mai grave. Sunt foarte mulţi tineri în această situaţie, tineri nevaccinaţi“, a precizat managerul SAJ Iaşi.

O diferenţă pe care o remarcă reprezentanţii SAJ este că, dacă în primul val oamenii stăteau mai mult acasă şi nu îndrăzneau să sune la 112 şi să meargă la spital, acum solicitările s-au dublat. Mai exact, înainte de pandemie numărul solicitărilor dintr-o zi era de aproximativ 350, iar acum, în 24 de ore, ambulanţele sunt chemate la 500-600 de solicitări. „De două săptămâni se înregistrează o creştere atât a urgenţelor, cât şi a solicitărilor pentru recoltare de teste COVID, care au picat tot în sarcina noastră. Suntem ajutaţi de către DSP şi ISU, însă este insuficient. Sunt foarte multe solicitări“, a precizat dr. Angelica Hristea, directorul medical al SAJ.

Pe lângă cazurile obişnuite pe care le preluau şi înainte, cei de la SAJ se ocupă şi de recoltările la domiciliu pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2. „Numai în ultima săptămână, permanent, am avut în aşteptare o medie de 50-60 de solicitări pe cod galben, adică urgenţe care stau şi aşteaptă. Ceea ce nu este corect pentru un sistem de urgenţă, nu este normal ca solicitarea să aştepte echipajul, ci echipajul trebuie să aştepte solicitarea. Ne confruntăm cu probleme foarte mari, deja avem multe reclamaţii. Chiar am dori ca cineva din exterior să vină într-o tură de zi şi noapte şi să lucreze cot la cot cu echipajul. Poate atunci se va vedea clar ce eforturi se depun“, a declarat şi Daniel Rîpă, asistent şef la SAJ Iaşi.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Servicii psihologice gratuite pentru copii și adulți la Spitalul Târgu Frumos

SERVICII PSIHOLOGICE GRATUITE PENTRU COPII ȘI ADULȚI** 🧠 **Sănătatea emoțională contează!** Stresul, grijile și dificultățile emoționale ne pot afecta viața de zi cu zi. Nu trebuie să așteptăm până când problemele devin copleșitoare pentru a cere ajutor. A avea grijă de...

Pompierii deschid porțile unităților de „Marți 13”. Unde pot merge oamenii pentru a afla cum să prevină situațiile de urgență

Marți, 13 octombrie, superstițiile trec în plan secund, iar prevenirea situațiilor de urgență ajunge în prim-plan. Pompierii organizează activități de informare pentru populație, își deschid porțile subunităților și le arată oamenilor cum se pot proteja pe ei și pe...

Biserica „Sfânta Vineri” din Pașcani se pregătește de hram. Sunt așteptați circa o mie de pelerini

Pregătiri în aceste zile la Biserica „Sfânta Vineri” din zona Vale a municipiului Pașcani, care își sărbătorește hramul în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, pe 14 octombrie.   Părintele Dumitru Rusu îi invită pe credincioși să participe la slujbele religioase și...

240 de alergători la Crosul Toamnei, la Pașcani. De la preșcolari la seniori de peste 60 de ani

240 de alergători au luat startul duminică, 11 octombrie, la Crosul Toamnei de la Pașcani. Ajunsă la ediția a XVIII-a, competiția a adus pe străzile Moldovei și Ștefan cel Mare participanți de toate vârstele, de la cei mai mici,...

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
84%
2.2m/s
31%
lun
13 °
mar
15 °
mie
13 °
J
12 °
vin
11 °

Niciun articol afișat