back to top
vineri, februarie 20, 2026
0.1 C
Paşcani

Măștile din pânză rămân eficiente, susține OMS. Ce spune despre utilizarea FFP2

Măştile din pânză sunt eficiente, susține OMS, chiar și în fața noilor mutații ale Covid-19. Reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății spun că modul de transmitere a virusului este același și nu au motive să-și schimbe recomandările privind purtarea măștilor de protecție.

„Măştile din pânză, nechirurgicale, pot fi folosite de toate persoanele cu vârsta sub 60 de ani care nu au probleme speciale de sănătate”, a spus directoarea departamentului tehnic de combatere a pandemiei de COVID-19 din cadrul OMS, Maria Van Kerkhove, notează AFP, citată de Agerpres.

„În zonele unde virusul circulă, trebuie purtate măşti atunci când oamenii sunt înghesuiţi şi devine imposibil să stai la cel puţin un metru distanţă unul de celălalt, precum şi în camere cu ventilaţie slabă sau prost aerisite”, a adăugat ea într-o conferinţă de presă.

Germania și Austria au impus purtarea măștilor de tip FFP2

Germania şi Austria au impus portul măştilor medicale (chirugicale sau FFP2) în magazine şi mijloace de transport.

La rândul său, guvernul francez a cerut să nu mai fie utilizate unele măşti textile printre care cele făcute acasă, considerând că nu filtrează suficient în faţa apariţiei noilor mutaţii ale coronavirusului.

„Ţările sunt libere sã ia măsurile pe care le consideră necesare”, a continuat Maria Van Kerkhove.

Însă, chiar şi cu mutaţii care pot fi mai contagioase, „nu avem nicio indicaţie sugerând cã modul de transmitere s-ar fi schimbat”, a subliniat directoarea departamentului tehnic de combatere a pandemiei de COVID-19 din cadrul OMS.

Este motivul pentru care, a explicat ea, în ce privește recomandãrile în vigoare, „nu intenționăm sã le modificăm în stadiul actual”.

Sursa DIGI 24

PULSUL ZILEI

Expoziție de primăvăra la Casa de Cultura Pașcani. Pictorul, Mihaela Bucur, prezintă „Mugurii nemuririi”

În luna martie, sala Arcadia a Casei de Cultură Mihail Sadoveanu Pașcani găzduiește expoziția personală a pictorului, Mihaela Bucur. Lucrările, ce fac parte din colecția intitulată "Mugurii nemuririi", vor fi expuse în perioada 1-31 martie. "Luna Mărțișor cum este cunoscută...

Bărbat „săltat” de poliție la Hârlău. Ar fi furat mai multe bunuri din două case din oraș

Un bărbat de 39 de ani a fost "săltat" de poliție la Hârlău. El este bănuit că ar fi furat mai multe bunuri din două case din oraș în noaptea de 15 spre 16 februarie. "REȚINUT 24 DE ORE, PENTRU...

Pășcănenii și operatorii economici atenționați să curețe țurțurii și zăpada de pe clădiri

Urmează zile cu vreme mai blândă în ceea ce privesc temperaturile, astfel că apare pericolul căderii țurțurilor și a zăpezii de pe acoperișuri. În acest sens, administrația locală din Pașcani atenționează proprietarii de apartamente, agenţii economici şi asociațiile de...

Cultivatorii de sfeclă, inclusiv cei din Iași, obțin un nou prag pentru subvenția APIA

Fermierii care cultivă sfeclă de zahăr au obținut o victorie importantă: Ministerul Agriculturii a acceptat reducerea pragului minim de producție pentru subvenția APIA, după negocieri intense purtate în ultimele zile. În județul Iași, 18 societăți sunt direct vizate de...

Pășcăneanca, Dalia Păduraru, a câștigat un nou premiu în domeniul culinar: Best Chef Bucătărie Tradițională Românească

O nouă reușită pentru pășcăneanca, Dalia Păduraru, cea care conduce, alături de familie, restaurantul Hambar și sălile pentru evenimente Grande Castell și Regal Palace. Ea a câștigat titlul de Best Chef Bucătărie Tradițională Românească, la cea mai prestigioasă gală...

Fermierii din Iași pot accesa finanțare 100% nerambursabilă pentru perdele de protecție prin DR 19

Fermierii din Iași pot accesa în acest an finanțare 100% nerambursabilă pentru înființarea perdelelor de protecție, prin intervenția DR 19. Vorbim despre un program care sprijină investițiile menite să protejeze culturile de efectele tot mai dure ale schimbărilor climatice. Fermierii...

Explicații privind deszăpezirea la Pașcani

În urma numeroaselor nemulțumiri apărute în spațiul public privind modul cum au fost deszăpezite străzile și trotuarele din Pașcani, societatea locală de salubritate a trimis o informare cu privire la modul de acțiune și numărul de utilaje folosite.În perioada...

Două intervenții la fiecare oră, zi și noapte, un an întreg. Cum a fost 2025 pentru cei de la Situații de Urgență Iași ?

Din peste 65 de mii de apeluri la 112, aproape 17 mii de solicitări au impus intervenții – cele mai multe fiind ale echipajelor SMURD. Și pompierii au fost chemați la aproape o mie de incendii. Anul trecut, numărul intervențiilor...

Lista contractelor din banii pășcănenilor. Cele „secrete” sunt la cabinetul primarului? -DOC

La solicitarea BIT TV, Primăria Pașcani a publicat lista contractelor încheiate anul trecut pentru achiziția de bunuri și servicii. Deși solicitarea prevedea ca toate contractele să fie trecute în tabel, Primăria a publicat doar o parte din ele, iar cele...
Paşcani
cer acoperit de nori
-0.7 ° C
-0.7 °
-0.7 °
84 %
6.4kmh
100 %
vin
-1 °
S
-1 °
D
4 °
lun
4 °
mar
6 °

Niciun articol afișat