Oficial: Se vor putea semna contracte pe piaţa concurenţială de energie până la sfârșitul lunii iunie

De la 1 ianuarie 2021, preţul energiei electrice nu mai este reglementat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). În acest context, printr-un ordin apărut azi în Monitorul Oficial, ANRE a modificat termenul propus inițial în care consumatorii casnici pot semna, dacă vor, un nou contract de furnizare de electricitate, mai avantaj.

Concret, Ordinul ANRE nr. 5/2021 prevede prelungirea, cu cinci luni, a termenului până la care pot fi încheiate contracte la energie pe piața concurențială: consumatorii au timp până la finalul lunii iunie pentru a se informa și a decide cu ce furnizor semnează contractul la energie electrică. În lipsa acestui ordin nou, termenul se împlinea la finalul lui ianuarie.

„Consumatorul trebuie să fie în centrul liberalizării, NU furnizorul, așa încât furnizorii trebuie să dea prețuri mai bune și să se bată pe acesta”, a scris pe pagina personală de Facebook Virgil Popescu, ministrul energiei, după ce ANRE a propus prelungirea termenului până la care se pot semna contractele la energie.

Totodată, ministrul subliniază faptul că, pe lângă prelungirea termenului până la care se pot semna contractele, mai apare o modificare, respectiv „se trece toată lumea în piața serviciului universal, dar furnizorii pot acorda discount la prețul concurențial, adică factura să fie mai mică lună de lună, indiferent dacă clientul încheie contract cu el, se mută sau nu”.

„Eu sunt ușor nemulțumit, că mi-aș fi dorit ca în [proiectul de] ordin să scrie că furnizorii au obligația să ofere prețul concurențial cel mai mic clientului din portofoliul său. Că putea să fie prețul cel mai mic oferit cu obligație de preț de serviciu universal cu discount obligatoriu, ca să ajungem la prețul concurențial, sau prețul concurențial, ar fi fost mai explicit”, a mai adăugat ministrul.

Continuarea pe AVOCATNET.RO

PULSUL ZILEI

„Orașele-burete” ajung în Europa: UE pregătește sprijin pentru orașele care rețin și refolosesc apa de ploaie

Uniunea Europeană pregătește un mecanism care să ajute orașele să rețină și să refolosească apa de ploaie, după modelul așa-numitelor „orașe-burete”, pentru a face față atât inundațiilor, cât și secetei. Ideea este ca iazurile, zonele umede și șanțurile cu vegetație...

Ora oficială a lumii nu va mai primi secunde în plus, din mai 2027

Din 20 mai 2027, ora oficială a lumii nu va mai fi corectată prin adăugarea de secunde. Decizia a fost adoptată joi, la Versailles, la a 28-a reuniune a conferinței internaționale care stabilește regulile de măsurare a timpului. Până acum,...

Un proces de pomină: un ieșean a luptat nouă ani pe „baricadele” instanțelor ca să obțină anularea unei amenzi minore

După 9 ani de luptă în instanță, un ieșean a fost exonerat de plata unei amenzi minore. Bătălia de principii a impus proceduri îndelungate de citare în străinătate, citarea unui martor căruia nu i se știa decât numele și...

O femeie alungată de iubit de acasă și-a cerut zestrea înapoi în instanță: de la cheltuielile pentru branșamentul la apă până la puii, furajele...

Alungată de iubit, o ieșeancă își cere zestrea înapoi. Ea a cerut în instanță despăgubiri pentru tot ce investise în relația eșuată, de la cheltuielile făcute pentru branșamentul la apă, până la puii, furajele și periuța de dinți electrică...

SĂNĂTATE PENTRU TOȚI: DINȚI SĂNĂTOȘI, ZÂMBET PERFECT. CUM ALEGEM CORECT TRATAMENTELE – VIDEO

Dinți sănătoși, zâmbet frumos! Ce trebuie să știm despre sănătatea orală? Când mergem la stomatolog? Cât de importantă este prevenția? Aparatele dentare sunt doar pentru copii și tineri? Iar implanturile dentare sunt o soluție potrivită pentru oricine? Într-o nouă ediție „Sănătate...

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani. Conducerea unității medicale a precizat într-un anunț pe pagina de Facebook că în perioada 15 octombrie-31 decembrie, spațiul de Primiri Urgențe va trece printr-o amplă...

Rapsodia Toamnei” în comuna Miroslovești. Două zile de sărbătoare cu bal, spectacol artistic și degustări de preparate tradiționale

Locuitorii comunei Miroslovești sunt invitați, în zilele de 7 și 8 noiembrie, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Rapsodia Toamnei”, organizat cu prilejul hramului satelor Soci, Verșeni și Mitești. Manifestările vor cuprinde un bal la Căminul Cultural din...

Primăria Pașcani a scos la licitație terenul pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 4 noiembrie

Primăria Pașcani a scos la licitație închirierea terenul de pe esplanadă pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 30 octombrie. Anuntul cu toate detaliile poate fi consultat pe site-ul Primăriei Pașcani la acest link. Data și locul...

Parcul fotovoltaic din Cristești este în plin proces de construire – VIDEO

Parcul fotovoltaic din Critești este în plin proces de construire - VIDEO "Parcul fotovoltaic este în plin proces de construire, iar zgomotele pe care le auziți din zona fostului C.A.P. Cristești provin de la soneta cu ajutorul căreia sunt bătuți...

Deputatul Maricel Popa: Spitalul Providența din Iași – un exemplu de bune practici în domeniul sănătății, care merită susținut și dezvoltat!

Am efectuat, alături de prof. univ. dr. Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, în prezent deputat PSD de Iași și președinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, o vizită la Spitalul Providența din Iași. Am avut ocazia...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.8 ° C
10.8 °
10.8 °
85%
3.9m/s
100%
S
12 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °
mie
16 °

Niciun articol afișat