Măsuri radicale după „bâlciul deşertăciunilor”: microfoane în sala de şedinţe a Consiliului Local Paşcani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Şedinţele de Consiliu Local din Paşcani se vor ţine diferit începând din această lună. Aleşii vor trebui să apese un buton şi să vorbească la microfon, dacă vor să se facă auziţi. Asta deoarece, în sala unde au loc întrunirile, s-a montat de curând un sistem de teleconferinţă. Acesta a fost achiziţionat cu ani în urmă, dar depozitat prin încăperile Primăriei.

Un nou pas spre tehnologie la Primăria Paşcani. De curând, în sala de şedinţe s-a montat un sistem de teleconferinţă. Mai exact, sunt puse câteva zeci de microfoane şi boxe, în dreptul fiecărui consilier. Pentru a îşi spune părerea, alesul local trebuie să apese pe un buton şi să vorbească în timp ce s-a aprins un led de pe dispozitiv.
Acest sistem a fost montat după ultima şedinţa a Consiliului Local Paşcani, pe motiv că funcţionarii au reuşit să desluşească cu greu ce s-a discutat şi să întocmească procesul verbal.

Menţionăm că microfoanele au fost achiziţionate de pe timpul fostului primar Neculai Răţoi şi au fost depozitate în magazia primăriei. Ele au fost descoperite în urmă cu câteva săptămâni, după ce s-a făcut inventarul bunurilor din sediul instituţiei.

PULSUL ZILEI

𝗔𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝘂 𝗥𝗼𝗴𝗼𝗯𝗲𝘁𝗲, 𝗱𝗲𝗽𝘂𝘁𝗮𝘁 𝗣𝗦𝗗: Un alt „reformist” închipuit, marca Alianței Bolofile: Costel Alexe de la Iași

L-am văzut pe domnul Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, filmându-se pe un câmp și încercând să le explice ieșenilor că Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant de la Miroslava nu se mai construiește pentru că eu „l-am tăiat...

Rugby la Tătăruși: meci demonstrativ pentru copii și tineri, pe 22 august – VIDEO

Copiii și tinerii din Tătăruși sunt invitați să descopere rugby-ul în cadrul unui eveniment organizat sâmbătă, 22 august, la baza sportivă din comună. https://www.youtube.com/watch?v=f1igRD6yq_E&t=143s Activitatea începe la ora 10:00 și este organizată de Primăria Comunei Tătăruși, în parteneriat cu Clubul Sportiv...

Seri culturale la Tătăruși, pe 22 și 23 august. Muzică, dansuri și festivitatea de premiere a elevilor – VIDEO

Comuna Tătăruși organizează, în acest weekend, două seri dedicate muzicii și tradițiilor din Bucovina Mică. Evenimentul „Seri culturale la Tătăruși în Bucovina Mică” va avea loc pe 22 și 23 august, pe terasa Centrului Cultural „Alexandru Vasiliu”, începând cu...

Noi reguli pentru mașinile din Uniunea Europeană. Ce se întâmplă cu automobilele vechi și ce obligații apar pentru cele noi

Un nou regulament european privind vehiculele scoase din uz a intrat în vigoare joi și aduce schimbări importante pentru industria auto. Noile reguli stabilesc cerințe suplimentare pentru proiectarea, producția, colectarea și reciclarea automobilelor, cu obiectivul de a reduce risipa...

Un fost candidat la primărie a lăsat localnicii din Heleșteni fără curent electric. Fermierul a provocat un accident și a fugit de la fața...

Mirel Bortaș, un fost candidat la Primăria Heleșteni, a lăsat localnicii și vecinii fermieri fără curent electric după ce a provocat un accident. Aceștia susțin că bărbatul ar fi fost beat când conducea tractorul cu care a intrat într-un stâlp...

Guvernul cere recepția urgentă pentru proiecte PNRR

Premierul interimar Ilie Bolojan a solicitat joi, într-o teleconferință cu prefecții și reprezentanții instituțiilor din teritoriu, finalizarea și recepția urgentă a proiectelor de investiții finanțate prin PNRR, oferind un termen-limită de două săptămâni. În județul Iași, sunt în implementare...

ZDI: Unul dintre cele mai cunoscute suplimente alimentare, interzis pe piață de Centrul Regional de Sănătate Publică Iași în urma unei alerte la nivel...

Conflict de proporții cauzat de unul dintre cele mai cunoscute suplimente alimentare din România – Urigood Forte cu albastru de metilen. Producătorul acestui supliment a cerut la instanțele din București suspendarea unei decizii a Centrului Regional de Sănătate Publică...

Comunicat privind Finalizarea proiectului PNRAS „PNRAS Școala Gimnazială Miroslovești” (PNRR) – FOTO

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Beneficiar : ŞCOALA GIMNAZIALĂ, MIROSLOVEŞTI Titlul proiectului: PNRAS Scoala Gimnaziala Miroslovesti Cod proiect: F-PNRAS-2-2023-0444 Contract de finantare nr. 202/14.05.2024 Valoarea proiectului: 950.568,43 lei fonduri europene nerambursabile si sume aferente TVA 180.608  lei, ajutor financiar nerambursabil acordat în...

ÎNTÂLNIREA FOȘTILOR RUGBYȘTI – MECI DE OLD BOYS

Unele povești nu se termină niciodată. Se transformă în amintiri, în prietenii și în momente care merită retrăite. Sâmbătă, 15 august, îi invităm pe toți foștii rugbyști, iubitorii acestui sport și pe cei care au fost alături de rugby-ul pășcănean...

Termen limită pentru intrarea în legalitate a construcțiilor realizate fără autorizație

Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) introduce un mecanism clar pentru soluționarea situației construcțiilor realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea autorizației emise, dar stabilește, în același timp, reguli mai stricte pentru combaterea construirii ilegale, anunță ministrul...
Paşcani
cer acoperit de nori
24.1 ° C
24.1 °
24.1 °
33%
3m/s
0%
vin
28 °
S
32 °
D
35 °
lun
37 °
mar
28 °

Niciun articol afișat