Mesaje de Paștele catolic 2021. Urări pentru familie și colegi

Credincioșii din întreaga lume sărbătoresc pe 4 aprilie Paștele catolic. Chiar dacă în acest an Învierea Domnului este celebrată sub semnul restricţiilor anti-COVID, putem fi aproape de cei dragi și printr-un mesaj plin de emoție. Vă prezentăm mai jos o selecție de mesaje de Paștele catolic 2021.

Mesaje de Paștele catolic 2021

„Lumina şi căldura Paştelui să ne încălzească sufletele, să ne lumineze minţile, să ne deschidă inimile spre iubire, credinţă, iertare”.

„Paștele este o promisiune pe care Dumnezeu o reînnoiește în fiecare primăvara. Fie că promisiunea de Paște să îţi umple inima de pace și bucurie! Paște fericit!”

„Copacii care cresc, florile care înfloresc și păsările care cântă suav îmi şoptesc că Paștele e aici și îți doresc multă căldură în suflet, presărată cu fericire! Paște fericit!”

„Fie ca sfânta sărbătoare a învierii Domnului să vă aducă cele patru taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Un Paște fericit!”

„Învierea Domnului să-ți aducă în suflet bucurie și iubire. Paște fericit, alături de cei dragi!”

„Un înger blând din cer coboară, Se roagă în taină, apoi zboară. De-acolo sus el ne trimite: Un zâmbet blând, o rază caldă Şi trei cuvinte: Hristos a Înviat!”

„Dumnezeu să vă dea un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, o binecuvântare la fiecare pas, o promisiune la fiecare grijă şi un răspuns la fiecare întrebare! Învierea Domnului să îţi aducă în suflet bucurie şi iubire. Paște fericit, alături de cei dragi!”

„Pomii înfloriți, florile proaspăt deschise și cântecul zglobiu al păsărilor, toate îmi șoptesc că a sosit Paștele. Îți simt sufletul cald și aproape cu prilejul fiecărui Paști, dar și a fiecărei zi din viață. Paște fericit și Hristos a Înviat!”

„Redescoperă sentimentele sincere ce ţi se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste şi sprijin şi la fel de iubitor şi plin de caldură cum numai tu ştii să fii! Paște fericit!”.

Continuarea pe Observator

PULSUL ZILEI

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10.6 °
42 %
5.7kmh
100 %
mar
10 °
mie
7 °
J
7 °
vin
6 °
S
9 °

Niciun articol afișat