Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...
Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...
Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...
Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”.
Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...
Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...
Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...
Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00.
Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...
Încă o veste neplăcută pentru cetățenii municipiului Pașcani. Taxa de salubritate ar urma să fie majorată pentru anul viitor cu cel puțin 10%. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Marius Pintilie, în cadrul ultimei conferințe de presă în...
Scena Casei de Cultură Mihail Sadoveanu din Pașcani a fost, vineri, 23 octombrie, locul de întâlnire al copiilor și tinerilor pasionați de teatru, veniți din mai multe localități din țară, dar și din Republica Moldova. Cea de-a IX-a ediție...
BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI - 23 OCTOMBRIE 2026
Vezi subiectele discutate aici.
https://www.youtube.com/live/LMzg4ECJWQA?si=35-9uFFtqBg001v_