back to top
joi, februarie 26, 2026
0.8 C
Paşcani

Meteo pentru week

Sâmbătă (28 octombrie) Vremea se va rãci faţã de ziua precedentã, dar valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru sfârşitul lunii octombrie. Cerul va avea înnorãri temporare şi va ploua slab, local în regiunile intracarpatice, iar în prima parte a zilei şi în cele sud-estice şi pe arii restrânse în restul ţãrii. În zona montanã, la înãlţimi mai mari de 1500 m, treptat, noaptea vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în estul şi sud-vestul teritoriului, precum şi la munte, unde în a doua parte a intervalului, cu precãdere pe creste va sufla tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 16 grade, iar cele minime între 1 şi 8 grade.

Duminică (29 octombrie) Vremea va fi uşor mai rece decât în mod obişnuit la aceastã datã în vestul, centrul şi nordul ţãrii, unde vor fi înnorãri şi pe arii relativ extinse ploi, mai intense pe timpul zilei. În restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de cele normale, cerul va fi temporar noros şi local va ploua slab, mai ales în Oltenia şi Muntenia. În zona montanã, treptat, vor predomina ninsorile. Vântul va prezenta intensificãri în toate regiunile, cu viteze mai mari în cele intracarpatice, iar la munte va sufla tare. Temperaturile maxime se vor situa între 5…6 grade în depresiuni şi 16…17 grade în Lunca Dunãrii, iar cele minime între 0 şi 9 grade, uşor mai scãzute în estul Transilvaniei.

PULSUL ZILEI

Cazul Mariana Ojică! Primăriei Pașcani îi pasă?

Cazul social al pășcănencei Mariana Ojică care trăiește într-o garsoniera la căminul Remar din zona Vale, în frig si cu acoperișul spart a stârnit numeroase reacții. Din donațiile de la cetățeni au fost strânsi cca 10000 lei din care...

Concurs cu premii și povești: elevii se întrec pe opera lui Ion Creangă, la Casa de Cultură Pașcani

Elevii din Pașcani sunt invitați să redescopere literatura clasică românească printr-un concurs dedicat unuia dintre cei mai îndrăgiți autori. Luni, 2 martie 2026, de la ora 12:00, la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani, va avea loc o nouă...

Un individ a furat flori din Biserica Catolică din Pașcani. Imagini surprinse pe camere video – FOTO

Incident neobișnuit în noaptea de 24 spre 25 februarie, în municipiul Pașcani. În jurul orei 3:00, un bărbat a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce lua flori din curtea Biserica Romano-Catolică „Sf. Anton de Padova”. Totul s-a...

Alarmele vor răsuna în Pașcani pe 4 martie, în „Miercurea Sirenelor”. Exerciții similare în toate localitățile din județ

Alarmele vor răsuna în Pașcani pe 4 martie, în "Miercurea Sirenelor". Exerciții similare în toate localitățile din județ în cadrul Săptămânii Protecției Civile. "În baza adresei nr. 2500706 din 19.02.2026 transmisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă „Mihai Sturza" al...

7 noi centre de expertiză în boli rare, patru dintre ele în premieră în România. Ce înseamnă noile acreditări pentru pacienții români

Ministerul Sănătății a aprobat certificarea a 7 noi de centre de expertiză în boli rare,ajungând astfel la 58 în total. Extinderea Rețelei Naționale de Centre de Expertiză pentru Boli Rare este un pas strategic pentru îmbunătățirea managementului bolilor rare...

Lista profesorilor care intră în restrângere de activitate de la 1 septembrie 2026, publicată de inspectoratele școlare / Calendarul pentru completarea normei didactice de...

Inspectoratele școlare au publicat listele cu profesorii care intră în restrângere de activitate de la 1 septembrie 2026. Pentru obținerea acordurilor/acordurilor de principiu în vederea soluționării restrângerii de activitate la unităţile de învăţământ/CJRAE/CMBRAE, cererile profesorilor aflați în restrângere de...

Ministerul Justiției propune reorganizarea parchetelor de pe lângă judecătoriile din țară

Parchetele de pe lângă judecătoriile din țară vor fi reorganizate sub forma unui parchet unic, la nivelul fiecărui județ, cu sediul principal în localitatea reşedinţă de judeţ şi cu sedii secundare permanente în restul localităților în care funcționează judecătoriile...

Probleme grave în sistemul feroviar românesc: „Se ia o piesă de pe o locomotivă, se pune pe alta”

Un vagon de nemulţumiri pentru CFR! 7 din 10 călători sunt deranjaţi de mizeria din trenuri, jumătate reclamă întârzierile mari, iar 6 din 10, confortul. La toate problemele se adaugă gările insalubre şi peroanele lipsă. Spre deosebire de majoritatea...

Protest al profesorilor, care ameninţă cu greva generală. Salariu de 4.000 de lei cu 27 de ani experienţă

Profesorii ameninţă cu greva generală! Sute de sindicalişti au protestat astăzi în faţa Palatului Cotroceni şi i-au cerut preşedintelui să anuleze măsurile de austeritate din educaţie. Nicuşor Dan nu i-a primit la discuţii, dar un consilier de stat le-a promis că va...
Paşcani
cer fragmentat
1.9 ° C
1.9 °
1.9 °
79 %
5.6kmh
80 %
J
2 °
vin
5 °
S
8 °
D
11 °
lun
12 °

Niciun articol afișat