Meteo pentru week

Sâmbătă (28 octombrie) Vremea se va rãci faţã de ziua precedentã, dar valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru sfârşitul lunii octombrie. Cerul va avea înnorãri temporare şi va ploua slab, local în regiunile intracarpatice, iar în prima parte a zilei şi în cele sud-estice şi pe arii restrânse în restul ţãrii. În zona montanã, la înãlţimi mai mari de 1500 m, treptat, noaptea vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în estul şi sud-vestul teritoriului, precum şi la munte, unde în a doua parte a intervalului, cu precãdere pe creste va sufla tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 16 grade, iar cele minime între 1 şi 8 grade.

Duminică (29 octombrie) Vremea va fi uşor mai rece decât în mod obişnuit la aceastã datã în vestul, centrul şi nordul ţãrii, unde vor fi înnorãri şi pe arii relativ extinse ploi, mai intense pe timpul zilei. În restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de cele normale, cerul va fi temporar noros şi local va ploua slab, mai ales în Oltenia şi Muntenia. În zona montanã, treptat, vor predomina ninsorile. Vântul va prezenta intensificãri în toate regiunile, cu viteze mai mari în cele intracarpatice, iar la munte va sufla tare. Temperaturile maxime se vor situa între 5…6 grade în depresiuni şi 16…17 grade în Lunca Dunãrii, iar cele minime între 0 şi 9 grade, uşor mai scãzute în estul Transilvaniei.

PULSUL ZILEI

Canadienii au pus ochii pe Rompak?

Rompak, compania care operează fabrica de drojdie Pakmaya din Pașcani, ar putea ajunge în proprietatea grupului canadian Lallemand, în cadrul unei tranzacții prin care acesta ar prelua afacerea cu drojdie a grupului turc Pak. Informațiile au apărut în presa...

Ședință în grabă pentru sisteme fotovoltaice la Pașcani, cu o zi înainte de închiderea sesiunii de finanțare 

O ședinta pregătită si convocată în grabă de primarul, Marius Pintilie, i-au luat prin surprindere pe consilierii pășcănenii. Ei au fost convocați joi, 5 noiembrie 2026, de la ora 15:00, pentru a vota o investiție importanta cu trei proiecte...

Opt percheziții în zona Hârlău, într-un dosar privind achiziția ilegală de arme și muniție

OPERAȚIUNEA JUPITER A AJUNS ȘI ÎN ZONA HÂRLĂU. OPT PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND REGIMUL ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR Acțiunea JUPITER, desfășurată la nivel național, a ajuns și în zona Hârlău. Polițiștii ieșeni au făcut, joi, 5 noiembrie, opt percheziții domiciliare într-un...

România, pe locul 3 în UE la scumpirea alimentelor. Singurele ţări în care preţurile au scăzut

România este pe locul al treilea în UE la scumpirea alimentelor. În alte ţări europene, cele mai mari creşteri se văd la fructe şi legume. În Franţa, de exemplu, produsele proaspete s-au scumpit cu 8%, iar în sudul Italiei,...

Bani de chirie pentru tinerii care câştigă până la 4.000 de lei. Ce alte beneficii prevede proiectul de lege

Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câştigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei şi de transport la jumătate de preţ. Proiectul...

Liceul „Mihai Busuioc” sărbătorește 45 de ani prin concursuri, lectură și evenimente culturale

Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” din Pașcani marchează în această lună 45 de ani de existență, printr-o serie de activități dedicate culturii, lecturii, educației și generațiilor care au trecut prin băncile școlii. Sub genericul „Rădăcini, amintiri, generații – 45 de ani...

Deputatul Maricel Popa: 𝐅𝐨𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐂𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭ă𝐦 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚”

Am participat la Forumul Regional „Conectăm Moldova”, o dezbatere importantă despre unul dintre cele mai relevante proiecte pentru dezvoltarea regiunii noastre: 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 – 𝐀𝟖. Dincolo de kilometri de asfalt și de indicatori tehnici, vorbim despre o investiție care poate...

Comuna Miroslovești se pregătește de sărbătoare. Două zile cu muzică, degustări și bal

Primăria Comunei Miroslovești, în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală „Tradiții și Generații” din Comuna Miroslovești, are deosebita plăcere de a vă invita în data de 08.11.2026 🗓️ să participați la manifestările dedicate Sărbătorii Toamnei, prilej de întâlnire a comunității, de...

Perturbare neobișnuită a vertexului polar. Europa ar putea fi lovită de ger și ninsori abundente, fără precedent

O perturbare neobișnuit de timpurie a vortexului polar ar putea schimba evoluția vremii în Europa în următoarele luni. Potrivit analizei realizate de Severe Weather Europe există posibilitatea unor episoade de frig și ninsori peste medie în anumite regiuni ale continentului,...

Proiect: Părinții care se întorc mai devreme la serviciu ar putea primi un stimulent de aproximativ 4.000 de lei pe lună

PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinţii care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creşterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizaţia pentru creşterea copilului.Propunerea legislativă în acest sens a fost iniţiată...
Paşcani
cer fragmentat
4.5 ° C
4.5 °
4.5 °
78%
2.5m/s
0%
J
5 °
vin
12 °
S
8 °
D
8 °
lun
6 °

Niciun articol afișat