Metoda ilegală și periculoasă prin care sătenii își curăță terenurile agricole. Amenzi de până la 2.500 de lei pentru cei care nu țin cont de lege

Zeci de hectare de teren agricol din Caraş-Severin ard de zile bune. Oamenii au început să aprindă intenţionat vegetaţia uscată. Este cea mai rapidă metodă de a-şi curăţa terenurile, o condiţie pentru a primi subvenţii de la stat. Metoda este însă ilegală şi periculoasă.

Aproximativ 50 de hectare de teren s-au aprins numai în ultimele zile, spun pompierii. Oamenii preferă să dea foc resturilor de vegetaţie, în loc să le cureţe.

Lt. Adrian Manofu, ISU Semenic: În ultima săptămână, pompierii militari cărăşeni au intervenit la nu mai putin de 17 acţiuni de stingere a incendiilor de vegetaţie.

În comuna Goruia, focul s-a extins de pe terenuri, în pădure. Maşinile de stingere n-au putut ajunge aici, aşa că pompierii şi locanicii au încercat să stingă flăcările cu mături speciale.

Localnic: Şi aşa, cum nici n-a plouat de atâtea zile. E uscat.

Răzvan Văcărescu, primar comuna Goruia: Nu ştiu dacă am mai avut cazuri până acum în martie de incendii.

Bătrânii locului spun că incendierea vegetaţiei e o practică veche. Dar pe vremuri se făcea mai atent.

Localnică: Când era vorba de focul ăl-mare se bătea rângul şi lumea ieşea. Cu lopată, cu ce avea ieşea şi se strângeau grupuri şi se duceau şi-l stingeau.

Gospodarii primesc 1.000 de lei subvenţie la hectar. Pentru asta, însă, trebuie să-şi cureţe terenurile. Chiar dacă legea spune că vegetaţia uscată trebuie culeasă, nu arsă, puţini ţin cont de lege. Amenzile urcă până la 2.500 de lei pentru cei care pun foc, însă foarte rar oamenii sunt prinşi în flagrant.

Sursa Observator

PULSUL ZILEI

CJ Iași aprobă un centru pentru victimele violenței domestice. Investiție de peste 2,5 milioane de lei

Un nou centru pentru victimele violenței domestice ar urma să fie amenajat la Iași printr-o investiție de peste 2,5 milioane de lei. Proiectul a fost aprobat în ultima ședință ordinară a Consiliului Județean. Consiliul Județean Iași a aprobat, în ultima...

Un nou eșec pentru asfaltarea unor străzi din Pașcani. Aviz negativ din cauza primarului?

Primăria Pașcani are din nou probleme cu documentațiile tehnice necesare pentru asfaltarea unor străzi în cartierul Aerodrom și suburbii. Este vorba despre studiile tehnice realizate de noii proiectanți contractați de administrația locală, după rezilierea altor două contracte, din aceleași...

România, pe primul loc în Uniunea Europeană la fake news și bullying online. Ce arată datele UE

Tinerii din România se confruntă mai des decât cei din alte state ale Uniunii Europene cu bullying online și informații false. Datele celui mai recent sondaj Eurobarometru realizat de Comisia Europeană plasează România pe primul loc în UE la...

FILIT ajunge și în acest an în școlile din Pașcani și Târgu Frumos. Cine sunt scriitorii care vor veni printre elevi

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT este un proiect ce reunește în România sute de profesioniști din domeniul cultural: scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti. Timp de 5...

O zi fără apa la Târgu Frumos

Comunicat: ApaVital desfășoară lucrări programate în vederea igienizării rezervorului de apă din orașul Târgu Frumos Pentru igienizarea rezervorului de apă potabilă din orașul Tg. Frumos, de 5.000 mc capacitate, ApaVital va desfășura lucrări programate care vor necesita întreruperea temporară a...

Apă cu porția în comuna Tătăruși

În comuna Tătăruși, apa va fi restricționată până la sfârșitul acestei luni. Operatorul ApaVital a anunțat că, în perioada 19–31 octombrie a.c., programul de furnizare va fi redus la 11 ore, în intervalele 06:00–13:00 și 18:00–22:00. Operatorul a motivat...

PSD Pașcani: TREI PROIECTANȚI ȘI NICIUN AVIZ FAVORABIL pentru loturile 1 și 2 din Anghel Saligny. Cine răspunde pentru timpul pierdut?

Comunicat: Administrația liberală din Pașcani trebuie să explice public de ce, nici după apelarea la cel de-al treilea proiectant, nu s-a reușit obținerea avizului favorabil al Poliției Rutiere pentru loturile 1 și 2 ale proiectelor finanțate prin Programul Anghel...

Invitație la teatru: „Rampa teatrală” – 14 trupe pe scena Casei de Cultură Pașcani

Invitație la teatru pe scena Casei de Cultura din Pașcani. Evenimentule ste programat pe 23 octombrie a.c. „Dragi iubitori ai teatrului,Vineri, 23 octombrie 2026, începând cu ora 10.00, în Sala de Spectacole a Casei de Cultură, vă invităm să participați...

Regulamentul refacerii infrastructurii rutiere, ilegal

Regulamentul privind refacerea infrastructurii rutiere din Pașcani în urma intervențiilor pentru realizarea unor lucrări urmează să fie anulat pe motiv că este ilegal. Hotărârea a fost aprobată în ședința din 30 septembrie a.c., la inițiativa primarului Marius Pintilie, cu...

Tradiții, decoruri și bunătăți de toamnă, la Festivalul Festovleac. 15 școli participante în concurs – FOTO

Culorile toamnei, tradițiile locale și creativitatea elevilor au fost în prim-plan duminică, 18 octombrie, la cea de-a VI-a ediție a Festivalului Festovleac. Evenimentul a reunit peste 500 de elevi și cadre didactice din 15 școli din zona Pașcaniului, care...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.7 °
86%
7m/s
98%
lun
12 °
mar
17 °
mie
15 °
J
15 °
vin
14 °

Niciun articol afișat