Mica Unire sărbătorită la Colegiul CF „UNIREA” din Pașcani

C. P Colegiul CF Unirea Pascani – Astăzi, 22 ianuarie la Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea“ a continuat desfășurarea activității „Alexandru Ioan Cuza si Unirea” din cadrul proiectului transdisciplinar ,,UNITATEA NAŢIONALĂ – UN VIS IMPLINIT”.

cf unirea ziua unirii

Activitatea și-a propus sărbătorirea celor 157 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească şi crearea statului modern român. Inițial statul nou format s-a numit Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, cum hotărâseră Marile Puteri. Din 1862 s-a folosit oficial numele de România.

Programul prezentat astăzi sub titlul „Mica Unire“ a fost unul complex, avându-se în vedere atât componenta științifică cât și cea artistică.

Astfel s-au realizat prezentări privind semnificația evenimentului, s-a interpretat sceneta istorică „Moș Ion Roată și Unirea“ scrisă de Ion Creangă, s-au vizionat înregistrări cu scenetele istorice „Moș Ion Roată și Cuza Vodă“ şi „Ocaua lui Cuza“ interpretate de elevii școlii în anii precedenți, s-au recitat poezii, iar corul școlii, coordonat de domnul profesor Spataru Ioan Mugurel, a interpretat cântece populare și patriotice.

În cadrul acestei activități, dedicate unirii Principatelor Române în săptămâna 18 ianuarie – 24 ianuarie 2016, s-a mai organizat expoziția ,,UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE”, s-a desfășurat concursul „Cine știe câștigă”: Unirea Moldovei cu Valahia – PRIMUL PAS SPRE ROMÂNIA și s-au realizat vizite de studiu la Palatul lui Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa și la Muzeul Unirii din Iași.

Coordonatorii activității sunt profesorii de istorie Cojocariu Felicia, Bugioeanu Gabriel și Spataru Ioan Mugurel.

PULSUL ZILEI

Concert și solidaritate, într-o seară dedicată prevenției, la Pașcani

Zeci de oameni s-au adunat, miercuri seara, în centrul Pașcaniului, pentru a transmite un mesaj simplu, dar important: sănătatea nu trebuie lăsată pe ultimul loc. Voluntarii Asociației Șansa 2010 au organizat, în fața Primăriei, un eveniment dedicat prevenirii cancerului de...

PSD Pașcani cere o planificare pentru asfaltarea străzilor din Pașcani 

Când va fi asfaltată strada unde locuiesc? Este o întrebare la care pășcănenii ar trebui sa primească răspuns din partea administrației locale, susțin social democrații pășcănenii.  Într-o recentă conferință de presă, Dragoș Ionescu președintele PSD Pașcani i-a solicitat edilului să...

Idei pentru transformarea versantului de lângă Parcul Peștișorul

Primăria Pașcani a organizat miercuri, 30 septembrie, o consultare publică privind proiectul de regenerare urbană care vizează platoul central si versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani.  Întâlnirea a avut loc pe platoul din parc. La dezbatere au fost puțini participanți:...

Pașcaniul are terenuri pentru investitori? Deputatul Năcuță: Nu sunt bani pentru parcurile industriale

Municipiul Pașcani are sau nu terenuri pentru a fi puse la dispoziția eventualilor investitori străini? Primarul Marius Pintilie susține că municipalitatea nu are ce oferi în momentul de față, dar în viitor va fi disponibil un parc industrial. Deocamdată...

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție. Cu o istorie începută în Italia în 1969, Lattonedil este astăzi un grup industrial consacrat, cu facilități...

Polițiștii din Hârlău cu ochii pe vitezomani. Peste 30 de permise reținute în câteva ore – FOTO

IPJ Iași: ACȚIUNE LA HÂRLĂU, PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE În ziua de 1 octombrie a.c., în intervalul orar 12:00-20:00, polițiştii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au organizat și executat o acțiune în vederea creșterii siguranței rutiere și pentru menținerea unui...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași

Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași. Ba martori, ba suspecți, ba inculpați, mulți cu condamnări finale. Astăzi, însuși președintele PNL România și premierul demis, Ilie Bolojan, a fost chemat în...

Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment

În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată...

Învățământ de stat cu bani de acasă. „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” pun presiune pe părinți: „Sunt familii care nu își permit”

„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân în orarul elevilor, însă multe dintre activitățile organizate sunt costisitoare pentru părinți. De la câteva zeci de lei pentru un bilet de film sau intrarea într-un muzeu, costurile pot ajunge la câteva sute...

Mitul care îi poate costa pe şoferi. Nu există „zonă de graţie” după indicatorul de intrare în localitate

Cine nu a uitat măcar o dată să ridice piciorul de pe acceleraţie atunci când a intrat în localitate? Atenţie, însă, pentru că doar câteva secunde de neatenţie vă pot aduce o amendă. Nu trebuie să picăm în mirajul că...
Paşcani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
32%
0.4m/s
0%
S
20 °
D
22 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
22 °

Niciun articol afișat