Mii de antreprenori vor putea primi finanţări nerambursabile de peste 50.000 de euro. Singura condiţie obligatorie

Peste zece mii de români vor beneficia de fonduri europene pentru a-şi deschide afaceri. După ce în 2023 nu s-a organizat, anul acesta programul Start-up Nation vine cu o finanțare nerambursabilă mai mare, de peste 50.000 euro, însă și cu o condiție obligatorie: urmarea cursurilor de antreprenoriat. Alte 1.000 de femei antreprenor vor putea primi fonduri de la stat de până la 40.000 de euro.

În urmă cu 2 ani, Nihal Osman a accesat programul Start-Up Nation. A primit 200.000 lei, bani cu ajutorul cărora îşi deschide un cabinet stomatologic în Capitală.

Nihal Osman, antreprenor: Am văzut o oportunitatea în a evolua profesional şi a trece din calitatea de angajat la cea de antreprenor. Am putut să utilez cabinetul cum mi-am dorit, accesa aparatura de ultimă generaţie, am încercat să luăm aparatură cât mai digitală ca să scurtăm etapele de tratament şi să fim mai rapizi. 

Nihal Osman este unul dintre cei aproape 26.000 de antreprenori care și-au deschis afaceri prin intermediul acestui program.

Radu Oprea, ministrul Economiei: Ştiam ca start-up Nation are finanţare nerambursabilă de 200.000 lei, dar totuşi de la prima ediţie din 2018 a trecut ceva timp, 250.000 lei ar fi o alocare mai potrivita de data aceasta. Ştiam ca Bucureştiul nu e eligibil, ba da, este eligibil pentru categoria 18-35 ani debut în afaceri. 

Florentina Lazăr, reporter Observator: La ediţia din acest an este obligatorie formarea profesională. Cei care accesează programul vor face cursuri de antreprenoriat cu o durata de 40 de ore. Acestea vor începe în iunie, iar din septembrie vor putea fi depuse dosarele pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile. 

Antreprenorul trebuie să creeze cel puţin 2 locuri de muncă. Anul acesta vor fi eligibile afacerile din producţie, industrii creative şi servicii.

Petruţ Troncea, consultant fonduri europene: Ar trebui să fie o experienţă relevantă în domeniu înainte de a lua decizia accesării programului. În prima etapă ar trebui să înfiinţeze societatea comercială, iar ulterior să obţină ofertele de preţ pentru fiecare echipament, în baza ofertelor, a documentaţiei societăţii.

Cât costă serviciile de consultanţă

Serviciile de consultanţă pentru accesarea de fonduri europene costă între 400 şi 1.000 de euro.  Româncele care au deja o afacere pot obţine fonduri de la stat de cel mult 200.000 de lei. Programul „Femeia antreprenor” va începe la jumătatea lunii mai.

Petruţ Troncea, consultant fonduri europene: Ponderea investiţiilor în echipamentele tehnologice ar trebui să fie de minimum 60%. După aprobarea proiectului vor trebui să fie create 2 locuri de muncă, menţinute minim 12 luni.

Radu Oprea, ministrul economiei: Are şi o cotă de finanţare cu 3 praguri, cel puţin propunerea in acest moment 10%, 20% si 30%. 

Banii vor putea fi folosiţi pentru investiţii în spații de lucru, maşini, mobilier, aparatură și promovare.

Sursa Observator 

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer senin
15.6 ° C
15.6 °
15.6 °
80%
2.9m/s
100%
D
28 °
lun
20 °
mar
12 °
mie
13 °
J
12 °

Niciun articol afișat