Mii de elevi nu vor primi cutii cu lapte la școală

Mii de copii de la şcolile din Târgu Frumos, Hîrlău, Deleni şi Cepelnița nu vor primi în perioada următoare cutii cu lapte alături de corn. Consiliului Naţional de Soluţionare a Constestatiilor a hotărât să anuleze licitaţia organizată pentru distribuirea acestui produs în zonele menţionate.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean au transmis la sfârşitul lunii trecute documentele pentru organizarea unei noi licitaţii, însă potrivit legii trebuie respectat un anumit interval de timp în care firmele să îşi depună ofertele. Deschiderea ofertelor şi desemnarea firmei câştigătoare va fi făcută pe 3 octombrie.

În total 22.066 copii nu primesc lapte gratuit la şcoală.

Cel mai probabil elevii nu vor primi retroactiv cutiile cu lapte din perioada în care nu au beneficiat de acest produs.

Programului naţional “Lapte şi cornul” se adresează eleviilor învăţământului preşcolar, primar şi gimnazial şi are ca scop stimularea consumului zilnic de lapte.

PULSUL ZILEI

Bugetul Pașcaniului și lista de investiții pentru anul 2026, în dezbatere publică – DOC

Bugetul municipiului Pașcani și lista de investiții pentru anul 2026 a fost afișat și pus în dezbatere publică. Pe 20 aprilie, de la ora 11:00, în sala de ședințe a Primăriei Pașcani va avea loc o întâlnire cu cetățenii...

Minorii nu mai au voie pe internet și pe rețelele de socializare. UE lansează aplicația de verificare a vârstei

Uniunea Europeană (UE) pregătește lansarea unei aplicații de verificare a vârstei destinată protejării minorilor în mediul online, a anunțat recent președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Sistemul, deja finalizat din punct de vedere tehnic, va fi disponibil în...

Meteorologii anunță cum va fi vremea în minivacanța de 1 Mai. Estimări pentru următoarele patru săptămâni

Meteorologii prognozează temperaturi mai ridicate decât de obicei în perioada minivacanței de 1 Mai, conform estimărilor ANM pentru următoarele patru săptămâni. Prima săptămână a intervalului va fi caracterizată de ploi în toată țara. Săptămâna 20.04.2026 – 27.04.2026 Temperatura medie a aerului...

Carburanţii, mai ieftini cu un leu, temporar. Când se vor scumpi iar

Avem, în sfârșit, un motiv de bucurie în criza carburanţilor: s-au ieftinit. Motorina costă cu un leu mai puţin decât săptămâna trecută. Nu trebuie să ne face, însă, iluzii. Economiştii spun că preţurile vor creşte din nou. După un val...

UMB a primit undă verde pentru balastiera de la Moțca

Un proiect de exploatare de mari dimensiuni în albia râului Moldova, în zona comunei Moțca, a primit acord de mediu, deschizând calea pentru extragerea a aproape 300.000 de metri cubi de agregate minerale în următorii doi ani. Investiția aparține companiei Tehnostrade,...

BZI: Imagini cu puternic impact emoțional! Un consilier local PSD a snopit în bătaie un bărbat!

REVISTA PRESEI: Recent, un consilier local PSD a snopit în bătaie un bărbat în vârstă de 38 de ani. Tot conflictul a fost surprins pe camerele de supraveghere. Miercuri, 15 aprilie 2026, Gheorghiță Baltag, un bărbat din comuna Sirețel...

Intră bursele pentru luna martie! Câți bani vor primi elevii în conturi pe data de 20 aprilie

Bursele aferente lunii martie vor fi achitate luni, 20 aprilie. Elevii vor primi sumele integrale, deoarece luna martie, cea pentru care se face plata, nu a inclus zile de vacanță. Sumele acordate sunt următoarele: bursă de merit – 450 de...

Campanie intensă în câmp la Iași: semănat pe final, tratamente în plină desfășurare. Întârzieri provocate de frig la unele culturi

Fermierii din Iași trag tare în campania de primăvară, profitând de umiditatea bună din sol, dar recuperând întârzierile provocate de frig și presiunea dăunătorilor la rapiță. La unii fermieri, lucrările sunt pe final la semănat, iar tratamentele și erbicidările...

Mare sărbătoare ortodoxă, azi: este Izvorul Tămăduirii, sărbătoare a apei sfințite, a vindecării și a speranței. Este dedicată Maicii Domnului

Astăzi, credincioșii ortodocși prăznuiesc Izvorul Tămăduirii, una dintre cele mai importante sărbători dedicate Maicii Domnului, așezată în mod tradițional în vinerea din Săptămâna Luminată, imediat după Paște. Este o zi cu profund caracter spiritual, în care ideea de vindecare...
Paşcani
cer acoperit de nori
13 ° C
13 °
13 °
81 %
0.7kmh
100 %
vin
14 °
S
13 °
D
15 °
lun
14 °
mar
10 °

Niciun articol afișat