Mii de mărțișoare tradiționale în centrul Pașcaniului

Mii de mărțișoare tradiționale în centrul Pașcaniului

Cusute manual, croșetate, împletite sau pictate, sute de mărțișoare făcute de pasionații de tradiții românești își expun marfa spre vânzare în această perioadă în holul Casei de Cultură “Mihail Sadoveanu” din Pașcani. Astăzi a avut loc deschiderea Târgului, iar cei prezenți cu marfă au primit diplome din partae conducerei instituției organizatoare.

Materialul video în cadrul știrilor INFOBIT.

Astăzi, 24 februarie, de Dragobete, la orele amiezii, 11:00, a avut loc deschiderea Târgului de mărțișoare tradiționale, la Pașcani. Directorul Casei de Cultură “Mihail Sadoveanu”, Daniel Calistru a ținut să urmeze “bun venit” și „vânzare bună” celor 15 “meșteri” ce au făcut cele mai frumoase și originale mărțișoare, flori de hârtie, felicitări și bijuterii.

A urmat și momentul înmânării de diplome simbolice pentru cei care își vor petrece următoarele zile la acest târg. De pe listă nu au lipsit reprezentanții ATOR din Pașcani și comunele din împrejurimi, dar și meșteri de la Neamț sau suburbia Lunca a Municipiului.

Se pare că în acest an se poartă mărțișoarele cusute pe etamină. Acestă elevă reprezintă obiectele făcute de toți din grupa ei, de la ATOR Todirești și speră să fie și cumpărători.

De ce ar trebui să cumpăram mărțișoare făcute manual, ne răspunde acest bărbat care, din copilărie și-a dezvoltat pasiune într-o mică bucurie. “Aceste mărțișoare sunt făcute cu suflet. Sunt lucrate manual, în timp! E ceva frumos și mai ales se perpetuă tradiția.” spune Viorel Hatmanu.

Dacă vreți altceva și în număr limitat, această pășcăneancă vă oferă bijuterii – coliere, cercei și brățări. Prețurile nu sunt mari, pe lângă munca depusă de câteva ore pentru finalizarea unei dintre ele.

Tradițional rămâne șnurul alb – roșu, atât de apreciat de cetățeni. Semnificația culorilor duce direct la iubire și puritate, primăvară.

Târgul din incinta Casei de Cultură Pașcani va avea loc până pe 1 martie, în programul instituției de cultură. Prețurile pentru un mărțișor pornesc de la un leu și ajung până la câteva zeci de lei pentru un set de bijuterii lucrate manual.

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.3 ° C
13.3 °
13.3 °
78%
4.3m/s
100%
lun
19 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
7 °

Niciun articol afișat