Ministerul Muncii, beneficii sociale: Ce alocații vor crește din decembrie 2014

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice informează, în cadrul unui comunicat de presă transmis, marți, redacției DC News, că, începând din luna decembrie 2014, vor fi majorate mai multe beneficii sociale, precizând, de asemenea, că plățile se vor face în avans, înainte de Sărbătorile de Iarnă.
Potrivit sursei citate, începând cu ultima lună a acestui an, alocația zilnică de hrană este majorată pentru 18.000 copii aflați în instituţiile publice. Cuantumul crește de la 6 la 12 lei, respectiv de la 8,3 la 16,6 lei, în funcţie de vârsta copiilor.

Un alt beneficiu social care se va majora este alocația lunară de plasament, de la 97 la 600 lei. În cazul copilului cu dizabilităţi, care are un certificat de încadrare în grad de handicap, această alocație se majorează de la 145,5 la 900 lei. De aceeaşi alocaţie lunară de plasament de 600 lei va beneficia, din luna decembrie, şi copilul fără dizabilități aflat în îngrijirea unui asistent maternal. De asemenea, copilul cu dizabilităţi, care are un certificat de încadrare în grad de handicap şi se află în îngrijirea unui asistent maternal, primeşte, din această lună, o alocaţie de plasament de 900 lei.
Și alocația pentru susținerea familiei. Astfel,
– pentru familiile biparentale cu 1 copil și venituri egale sau sub 200 lei, cuantumul crește de la 40 la 82 lei;
– pentru familiile biparentale cu 2 copii și venituri sub 200 lei, cuantumul crește de la 80 la 164 lei;
– pentru familiile biparentale cu 3 copii și venituri sub 200 lei, cuantumul crește de la 120 la 246 lei;
– pentru familiile biparentale cu 4 copii și mai mulți și venituri sub 200 lei, cuantumul crește de la 160 la 328 lei; – pentru familiile biparentale cu 1 copil și venituri de la 201 lei la 530 lei, cuantumul crește de la 33 la 75 lei;
– pentru familiile biparentale cu 2 copii și venituri de la 201 lei la 530 lei, cuantumul crește de la 66 la 150 lei;
– pentru familiile biparentale cu 3 copii și venituri de la 201 lei la 530 lei, cuantumul crește de la 99 la 225 lei;
– pentru familiile biparentale cu 4 copii și mai mulți și venituri de la 201 la 530 lei, cuantumul crește de la 132 la 300 lei;
– pentru familiile monoparentale cu 1 copil și venituri egale sau sub 200 lei, cuantumul crește de la 65 la 107 lei;
– pentru familiile monoparentale cu 2 copii și venituri sub 200 lei, cuantumul crește de la 130 la 214 lei;
– pentru familiile monoparentale cu 3 copii și venituri sub 200 lei, cuantumul crește de la 195 la 321 lei;
– pentru familiile monoparentale cu 4 copii și mai mulți și venituri sub 200 lei, cuantumul crește de la 260 la 428 lei;
– pentru familiile monoparentale cu 1 copil și venituri de la 201 la 530 lei, cuantumul crește de la 60 la 102 lei;
– pentru familiile monoparentale cu 2 copii și venituri de la 201 la 530 lei, cuantumul crește de la 120 la 204 lei; – pentru familiile monoparentale cu 3 copii și venituri de la 201 la 530 lei, cuantumul crește de la 180 la 306 lei;
– pentru familiile monoparentale cu 4 copii și mai mulți și venituri de la 201 la 530 lei, cuantumul crește de la 240 la 408 lei.
Sursa DC NEWS

PULSUL ZILEI

Concert și solidaritate, într-o seară dedicată prevenției, la Pașcani

Zeci de oameni s-au adunat, miercuri seara, în centrul Pașcaniului, pentru a transmite un mesaj simplu, dar important: sănătatea nu trebuie lăsată pe ultimul loc. Voluntarii Asociației Șansa 2010 au organizat, în fața Primăriei, un eveniment dedicat prevenirii cancerului de...

PSD Pașcani cere o planificare pentru asfaltarea străzilor din Pașcani 

Când va fi asfaltată strada unde locuiesc? Este o întrebare la care pășcănenii ar trebui sa primească răspuns din partea administrației locale, susțin social democrații pășcănenii.  Într-o recentă conferință de presă, Dragoș Ionescu președintele PSD Pașcani i-a solicitat edilului să...

Idei pentru transformarea versantului de lângă Parcul Peștișorul

Primăria Pașcani a organizat miercuri, 30 septembrie, o consultare publică privind proiectul de regenerare urbană care vizează platoul central si versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani.  Întâlnirea a avut loc pe platoul din parc. La dezbatere au fost puțini participanți:...

Pașcaniul are terenuri pentru investitori? Deputatul Năcuță: Nu sunt bani pentru parcurile industriale

Municipiul Pașcani are sau nu terenuri pentru a fi puse la dispoziția eventualilor investitori străini? Primarul Marius Pintilie susține că municipalitatea nu are ce oferi în momentul de față, dar în viitor va fi disponibil un parc industrial. Deocamdată...

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție. Cu o istorie începută în Italia în 1969, Lattonedil este astăzi un grup industrial consacrat, cu facilități...

Polițiștii din Hârlău cu ochii pe vitezomani. Peste 30 de permise reținute în câteva ore – FOTO

IPJ Iași: ACȚIUNE LA HÂRLĂU, PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE În ziua de 1 octombrie a.c., în intervalul orar 12:00-20:00, polițiştii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au organizat și executat o acțiune în vederea creșterii siguranței rutiere și pentru menținerea unui...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași

Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași. Ba martori, ba suspecți, ba inculpați, mulți cu condamnări finale. Astăzi, însuși președintele PNL România și premierul demis, Ilie Bolojan, a fost chemat în...

Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment

În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată...

Învățământ de stat cu bani de acasă. „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” pun presiune pe părinți: „Sunt familii care nu își permit”

„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân în orarul elevilor, însă multe dintre activitățile organizate sunt costisitoare pentru părinți. De la câteva zeci de lei pentru un bilet de film sau intrarea într-un muzeu, costurile pot ajunge la câteva sute...

Mitul care îi poate costa pe şoferi. Nu există „zonă de graţie” după indicatorul de intrare în localitate

Cine nu a uitat măcar o dată să ridice piciorul de pe acceleraţie atunci când a intrat în localitate? Atenţie, însă, pentru că doar câteva secunde de neatenţie vă pot aduce o amendă. Nu trebuie să picăm în mirajul că...
Paşcani
cer senin
13.3 ° C
13.3 °
13.3 °
61%
0.6m/s
0%
D
13 °
lun
23 °
mar
20 °
mie
21 °
J
23 °

Niciun articol afișat