Ministra Mediului, vizită de lucru la barajul de la Lunca Pașcani – VIDEO

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a fost vineri, 26 septembrie, la barajul de la Lunca Pașcani, într-o vizită de lucru. Ea a susținut declarații de presă chiar la hidrocentrală care a ajuns motiv de dispută politică la nivel național. Buzoianu a precizat că într-adevăr obiectivul este de interes pentru protejarea împotriva inundațiilor și ca resursă de apă.

Anuntul cu venirea ministrului a fost făcut și de primarul municipiului, Marius Pintilie, la conferinta de presă ce a avut loc vineri la amiază la Primărie.

Tot în cadrul conferinței, primarul a vorbit și despre perspectivele finalizării Autostrăzii A7.

Pintilie a precizat că sunt disponibile sursele financiare necesare pentru finalizarea lucrării, conform unui anunț făcut de către premierul României.

De asemenea, Pintilie a vorbit Și despre nodul intermodal și parcul industrial, obiective care ar urma să fie realizate la Pașcani în următorii ani și care vor contribui la dezvoltare economică a municipiului.

De precizat este faptul că în ceea ce privește hidrocentrala de la Lunca Pașcani, în ultimele zile, mai mulți politicieni și-au asumat public meritele pe acest proiect. Deputatul, Sorin Năcuță, de la PNL, le-a considerat însă, necuvenite.

De curând a fost finalizată o licitație pentru un contract de 100 milioane de lei pentru achiziționarea si montajul unor echipamente. Deputatul pășcănean, Sorin Nacuta spune ca lucrările care urmeaza sa fie făcute sunt esențiale pentru asigurarea debitului de apa necesar funcționării hidrocentralei. Totodata se executa si lucrări la infrastructura digurilor.

Hidrocentrala Paşcani, cu o  putere instalată de sub 10 MW şi o producţie medie anuală de 25,3 GWh, va avea un rol cheie în alimentarea cu apă a zonei Paşcani-Târgu Frumos şi va contribui la diminuarea riscurilor de inundaţii, care au cauzat pagube de sute de milioane de lei în regiune”.

Menționăm că lucrările la baraj au început in anul 1985, au fost abandonate in 1989, apoi au fost reluate lucrările pentru perioade scurte de timp. In momentul de fata lucrările sunt continuate de Hidroelectrica. Lacul de acumulare are un grad de realizare de cea 90 % si urmează sa aibă o capacitate de 68 de milioane de mc de apa iar hidrocentrala aflată tot in acelasi stadiu de realizare, ar urma sa aibă o putere instalată de 10 megawați.

 

 

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...

LIVE BIT TV – COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

LIVE BIT TV - COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

A doua consultare publică pe tema Noului Bauhaus European

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie anunță o năuă consultare publică pentru realizarea unui proiect de modernizare a Parcului Municipal, mai ales a versantului împădurit.

Explozie în apartamentul unei familii de români din Italia. Nouă oameni au fost răniți, iar anchetatorii au o ipoteză șocantă

Doi români, soț și soție, ( n.r. - din Pașcani ) au suferit arsuri grave în urma unei explozii produse într-un apartament din Bergamo, în Italia. Femeia se află în stare critică la spital, în timp ce soţul ei...

Deputatul Maricel Popa: Responsabilitate în afirmațiile publice ale demnitarilor

Declarație politică: Vreau să aduc în atenția dumneavoastră o problemă care depășeste un caz anume și care este valabilă pentru toate declarațiile pe care noi, oamenii politici, le facem în spațiul public și despre responsabilitatea pe care trebuie...

Orășanu la o conferință despre inteligența artificială: IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi

Profesoara Daniela Orășanu, directoarea Colegiului CF „Unirea” Pașcani a participat, in calitate de speaker, la o conferință despre inteligență artificială. Evenimentul a fost organizat de Ziarul de Iași. „IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi.Un profesor...

Măsuri de prevenire la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului,

Comunicat:În contextul manifestărilor prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului, polițiștii ieșeni vor fi la datorie și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier. Astfel, în perioada 08 – 15 octombrie a.c., zilnic, polițiștii ieșeni,...

Preţul apei în România, pe luna octombrie. Diferenţe de peste 130% între localităţi. Unde se plătesc cele mai mari şi cele mai mici tarife

Românii plătesc tarife diferite pentru apă şi canalizare, în funcţie de localitatea în care trăiesc. În octombrie, costul cumulat al celor două servicii porneşte de la 10,02 lei pentru un metru cub în Ploieşti (Apa Nova Ploieşti) şi ajunge...
Paşcani
nori împrăștiați
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
69%
2.3m/s
47%
vin
25 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
12 °

Niciun articol afișat