Ministrul Dezvoltării, întrebat despre finanţarea Palatului Cantacuzino

Un monument istoric distrus aproape în totalitate de timp şi nepăsare a ajuns subiect de dezbatere în Parlamentul României. Este vorba despre Palatul Cantacuzino, edificiu pentru care autoritatea locală a depus o cerere de finanţare din fonduri europene, în vederea renovării clădirii şi a zonei din împrejurimi. Demersurile au fost făcute din anul 2016, cererea a fost declarată eligibila dar nici până în prezent nu a fost semnat contractul de finanţare. Pentru clarificarea situaţiei, deputatul păşcănean Vasile Axinte a adresat o interpelare ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Paul Stănescu. Deputatul PSD a arătat ca Palatul Cantacuzino din Paşcani se afla „pe lista neagră a monumentelor istorice în deteriorare, abandonate sau în situație de abandon din ţară.

Parlamentarul păşcănean a atras atenţia că în urma finalizării procesului de evaluare tehnică și financiară, proiectul a fost pus pe lista de rezervă, obținând un punctaj de 72,5 şi ca între timp au fost suplimentate fondurile pentru astfel de solicitări. El a cerut un răspuns clar dacă urmează sau nu să fie încheiat contractul de finanţare.

Investiţia este estimată la peste 17 milioane de lei. Clădirea a fost cumpărata în anul 2013, de la foștii moștenitori pentru sumă de 180.000 euro. În judeţul Iaşi pe lista monumentelor istorice se afla 1630 de obiective printre care şi Palatul Cantacuzino din Paşcani.

 

Iata textul interpelarii:

Stimate
Domnule Ministru,

În judeţul Iaşi pe lista neagră a monumentelor istorice în deteriorare, abandonate sau în situație de abandon sunt mai multe clădiri simbolice pentru această țară. Enumăr numai câteva cum ar fi Clădirea Filarmonicii, Ruinele Curţii Domneşti din Iasi dar și Palatul Cantacuzino, ridicat în jurul anilor 1640 – 1650 în Pașcani.

De la sfârșitul anului 2016 din partea administrației din Pașcani a fost depusă o cerere de finanare la Agenția de Dezvoltare Regională Nord Est Piatra Neamț
în vederea accesării Programului Operaţional Regional 2014-2020 Axa prioritară
5 – Imbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea
durabilă a patrimoniului cultural – Prioritatea de investiții 5.1 –
Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi
cultural cu proiectul „Reabilitare, conservare şi revitalizarea Palatului
Cantacuzino – Paşcani şi a terenului aferent” însă în urma finalizării
procesului de evaluare tehnică și finanțare, proiectul a fost inclus în lista
de rezervă, obținând un punctaj de 72,5 puncte deoarece obiectivul din Pașcani
nu ara in circuitul turistic. Astfel pierdându-se 10 puncte.

A fost trimisă și o adresă pe data 15.05.2018 către Agenția pentru Dezvoltarea Regională Nord Est pentru a ne informa dacă proiectul Reabilitare, conservare și revitalizarea Palatului Cantacuzino Pașcani și a terneului aferent, cod proiect 1177155, se află în continuare pe lista de rezervă sau dacă este demarată etapa precontracuale.

Clădirea a fost cumpărata de administrația locală în anul 2013, de la foștii moștenitori pentru sumă de
180.000 euro iar acolo a funcționat zeci de ani Palatul Copiilor. Este una din
puținele clădiri simbol din Municipiu.
În judeţul Iaşi, lista monumentelor istorice cuprinde un efectiv de 1.630
de obiective, dintre care 828 sunt obiective arheologice, 703 monumente de
arhitectură, 53 monumente de for public, iar 46 sunt monumente memoriale.
Printre acestea, regăsim exemple de bune practici, de finalizare a lucrărilor
de restaurare a monumentelor istorice.

Menționez că Palatul din Pașcani se află într-un punct strategic și poate reprezenta o
sursă bună de a atrage turiști și mai ales de a dezvolta din mai multe puncte
de vedere Municipiul și chiar zona. Investiţia estimată pentru reabilitarea Palatului Cantacuzino se preconizează a fi 17 milioane de lei.

Având în vedere toate cele precizate vă rog să aveți amabilitatea să răspundeți la următoare întrebări:

1.De ce nu se demarează faza de semnarea a contractului pentru finanțarea monumentului
din partea Agenției de Dezvoltare Regională Nord Est Piatra Neamț?

2.Dacă și când se vor suplimenta fondurile pentru reabilitarea și conservarea clădirii
istorice?

3.În ce măsură se vor găsi surse de finanțare pentru ca această locație să intre
în procesul de reabilitare și conservare?

4.Când preconizați că se vor primi aceste fonduri?

5.Există vreo șansă ca această clădire să primească fonduri pentru a fi reabilitată?

Vă solicit răspuns scris în termenul prevăzut de lege.

Cu
deosebit respect,

Deputat
PSD Iași, Vasile Axinte

PULSUL ZILEI

Deputatul Bogdan Cojocaru: Am votat astăzi pentru învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, un cabinet de la care avem mari așteptări

Am votat astăzi pentru învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, un cabinet de la care avem mari așteptări. În același timp, am dat un vot pentru continuarea proiectelor majore ale Iașului și pentru dezvoltarea județului nostru. Pentru Iași cred că...

Senatorul Lucian Rusu: România are nevoie de stabilitate, dar și de responsabilitate!

Astăzi, Partidul Naţional Liberal a votat pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu. A fost un vot de necesitate, nu un vot de încredere politică. România nu își poate permite prelungirea crizei politice, blocarea deciziilor bugetare sau întârzierea investițiilor esențiale pentru dezvoltarea...

Parlamentul European a aprobat noi reguli pentru pasagerii aerieni: Rambursări în 14 zile și însoțitori care pot călători gratuit

Parlamentul European a aprobat marți noi norme privind drepturile pasagerilor, care prevăd rambursarea integrală a biletelor de avion cumpărate prin agenții de turism sau platforme de rezervare online, inclusiv a comisioanelor de intermediere, în termen de 14 zile, în...

Tradiție și inovație în arta gastronomică: liceeni și studenți se întrec la Iași

Elevi de liceu de la colegii tehnologice din județele Moldovei, dar și studenți participă, astăzi, la concursul regional „Tradiție și inovație în arta gastronomică”, organizat de Facultatea de Agricultură a Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”...

Investiții propuse la Lespezi: piața de animale ar putea fi modernizată, iar în satul Buda ar putea fi amenajat un teren de sport –...

Primăria comunei Lespezi vrea să obțină finanțare prin programele Consiliului Județean Iași pentru două investiții: modernizarea pieței de animale și înființarea unui teren de sport în satul Buda. Proiectele au fost discutate și aprobate în ședința extraordinară a Consiliului...

Hărțuirea școlară, un semnal de alarmă pentru părinți. Psihologul Oana Țogan: semnele bullyingului nu trebuie ignorate

Părinții nu ar trebui să ignore schimbările de comportament ale copiilor. Retragerea din grup, teama de a merge la școală sau glumele repetate care ajung să umilească un coleg pot ascunde situații de bullying. Psihologul Oana Țogan atrage atenția...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS – 20 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS - 20 OCTOMBRIE 2026 Vezi ce proiecte au consilierii locali pe ordinea de zi, discuțiile și voturile aleșilor locali, în direct AICI. https://www.youtube.com/watch?v=CZDgz_G2wYk

Pagina verde. Patru staţii de biogaz din gunoi de grajd, finanţate cu 11 mil. euro din PNRR, au fost finalizate. Bogdan Pantazi, Agrocomplex Lunca...

În decembrie 2025, cinci companii figurau cu proiecte de staţii de biogaz finanţate prin PNRR, de peste 14 mil. euro ♦ Patru dintre ele, toate ale unor fermieri, apar acum cu un progres tehnic de 100% ♦ „Genul ăsta de investiţii, fără o...

Trei persoane au ajuns la Urgențe după un incident la Lidl Pașcani

Trei persoane au ajuns la Urgențe după ce li s-a făcut rău în magazinul Lidl din Pașcani. Unitatea ar fi fost închisă temporar Trei persoane, despre care există informații că ar fi angajate ale magazinului Lidl din Pașcani, au avut...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru. Iașul are nevoie de autostradă pentru a atrage investiții, pentru a crea locuri de muncă, pentru a-și valorifica potențialul...
Paşcani
câțiva nori
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
93%
1.5m/s
84%
mar
11 °
mie
16 °
J
15 °
vin
12 °
S
16 °

Niciun articol afișat