Ministrul Educaţiei a anunţat că nu interzice mărţişoarele şi florile în şcoli, invocând UNESCO

Ministrul educaţiei vine cu lămuriri pe marginea unui subiect delicat, dacă vor duce sau nu copiii mărtişoare la şcoală, de 1 martie.

„Nu putem interzice dăruirea mărtișoarelor″, a spus miercuri Sorin Câmpeanu, asta deşi ieri, chiar reprezentanţi ai ministerului, dar şi unii inspectori şcolari, au spus că aceste atenţii ar putea intra pe lista obiectelor personale interzise, în acest context epidemiologic.

S-a lămurit la nivel înalt un subiect care a creat confuzie: oferim sau nu mărtişoare.

„Mărţişorul, element de patrimoniu cultural imaterial, a fost înscris de UNESCO, în anul 2017. În acest context, Ministerul Educației nici nu poate schimba și nici nu dorește să se implice în includerea unor valori de simbol precum “flori și mărțișoare” în categoria “obiecte personale” a anunțat ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.

De altfel, Sorin Câmpeanu a precizat că nu va trimite către şcoli nici măcar cu titlul de recomandare vreo interdicţie de dăruire a mărţişorului ori a florilor de 1 şi 8 martie.

Nelămuririle au apărut în urma ordinului comun dat de ministerul educaţiei şi de cel al sănătăţii care prevede, în context epidemiologic, interzicerea schimbului de obiecte personale între elevi şi profesori, cum ar fi : penare, ghiozdane sau alte lucruri din sălile de clasă.

Iar mărțișoarele puteau fi interpretate “ad litteram” ca obiect personal , după cum a spus ieri secretarul de stat Sorin Ion, menţionând în acelaşi timp că anul acesta siguranţa noastră, a tuturor, primează şi că astfel de obiecte, nu ar putea fi dăruite cu mănuşi chirurgicale şi nici dezinfectante înainte.

Sursa Stirile PRO TV

PULSUL ZILEI

Comunicat de presă: APAVITAL a obținut autorizarea standardului ocupațional pentru operatori instalații apă și canalizare

APAVITAL S.A. anunță finalizarea și autorizarea standardului ocupațional pentru meseria de Operator instalații apă și canalizare, un demers strategic inițiat și coordonat la nivelul companiei, prin Serviciul Resurse Umane. Procesul de elaborare s-a desfășurat în perioada mai 2024 – aprilie...

Doamna Elena, din Târgu Frumos, cea mai frumoasă lecție de bunătate – VIDEO

O bătrânica din Târgu Frumos a oferit cea mai frumoasă lecție de bunătate în Săptămâna Mare. În cadrul unui experiment făcut în public, vârstnica a vrut să ofere din puținul ei, câștigat prin munca grea, bani unei tinere pentru...

Programul magazinelor de Paște 2026: Zilele în care supermarketurile sunt închise. Singura locație deschisă duminică, 12 aprilie

Marile lanțuri comerciale din România își ajustează programul de funcționare în perioada sărbătorilor pascale, cu intervale extinse înainte de ziua Învierii Domnului. Majoritatea magazinelor vor fi închise duminică, 12 aprilie, iar activitatea va fi reluată treptat, începând de luni....

Cele mai bune rețete de drob de miel și pui pentru Paște 2026. Secretele bucătarilor pentru un preparat fraged și aromat

Drobul ocupă un loc de cinste printre preparatele tradiționale servite de Paște, fiind asociat cu una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Preparat din carne, ouă și verdețuri proaspete, acesta îmbogățește meniul festiv și evidențiază gusturile autentice...

De ce se vopsesc ouăle roșii de Paște 2026. Semnificația tradiției respectate de români în fiecare an

Vopsirea ouălor de Paște se numără printre cele mai răspândite și apreciate tradiții din România, păstrată și transmisă de-a lungul generațiilor. În fiecare an, înainte de Învierea Domnului, gospodăriile se pregătesc pentru acest obicei, iar ouăle sunt fierte și...

Dimineață de 9 aprilie cu temperaturi de iarnă. Unde s-au înregistrat -11 grade

Mijlocul de primăvară a venit cu temperaturi de iarnă. În această dimineaţă de 9 aprilie, în mai multe zone din țară temperaturile minime au coborât sub 0 grade. La munte a fost ger pătrunzător. Dimineaţă, cerul este mai mult senin...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei,...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei, Iulia Fotea, într-un atelier gastronomic - VIDEO "Primul atelier gastronomic organizat de Parohia Feredeni a avut...

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.2 ° C
6.2 °
6.2 °
80 %
6.7kmh
100 %
J
7 °
vin
8 °
S
11 °
D
13 °
lun
13 °

Niciun articol afișat