Ministrul USR al Transporturilor, Cătălin Drulă: „Drumurile nu sunt gratis!”

După ce a eliminat infrastructura ieșeană din PNRR, după ce a considerat că tronsonul Iași- Târgu Frumos din cadrul Autostrăzii Unirii nu merită alocarea niciunui ban din același PNRR, după ce a anulat orice șansă a Iașiului și a Moldovei la dezvoltare, ministrul Transporturilor și Infrastructurii se face acum din nou remarcat, cum altfel, decât printr-un alt panseu cu pretenții de axiomă în materie de gestionarea sectorului transporturilor din România.
Ținând cont de numeroasele realizări pe care le are în calitate de Ministru al Transporturilor și Infrastructurii, dublate de o expertiză excepțională care îl recomandă pentru orice altceva numai pentru postul pe care îl deține nu, parcă îl și văd pe ministrul userist Cătălin Drulă cum, noapte de noapte, se perpelește, întrebându-se: „Oare, ce mai pot face, ce mai pot declara mâine dimineața pentru ca, într-o vreme în care pentru orice stat civilizat infrastructura rutieră este deja o banalitate, să mai găsesc niște scuze, niște explicații și, mai ales, să abat atenția de la ce contează, timp în care să mai cresc taxele și să mai pun bețe-n roate?!”
Ei bine, după una din nopțile lui albe, ținut treaz de griji și profund frământat de binele național, ministrul drumurilor noastre toate, Cătălin Drulă, zis și campion la PNRR, a găsit!
Drumurile nu sunt gratis!!
Atenție, nouă tuturor, cei care ne rupem mașinile în gropi, suntem victimele accidentelor și poluării unei infrastructuri subdezvoltate, plătim taxe care nu se justifică cu nimic în calitatea infrastructurii, ne pierdem ore în sir în ambuteiaje și suntem datori să suportăm zi de zi mitul autostrăzilor și al planurilor mărețe care sunt mereu plasate într-un univers paralel al unei guvernari care mereu „o să….”, dar niciodată „am făcut” și „facem”.
Ei bine, stimați ieșeni, de la ministrul userist al Transporturilor citire:
„…..drumurile nu sunt gratis. Aşa cum sunt ele în România şi totuşi reţeau de autostrăzi creşte. Iată, spuneam că la sfârşitul anului ajungem la 1.000 de km în operare.”
Le vedeți, nu? Mai ales, cred că vedeți acum Autostrada Unirii care a crescut din promisiuni și amânări ca Făt-Frumos, dar care, nu știu cum, în realitate, tot întârzie să apără, grație managementului fabulos și eternelor găselnițe penelisto-useriste!
Vedeți, sper, și șoseaua de centură a Municipiului Iași.
Vedeți cum poluarea scade, cum accidentele nu se mai produc și cum, practic, zburăm pe drumurile Moldovei. Faptul că suntem izolați intenționat, că ni se servesc doar neadevăruri pe bandă rulantă și scuze cred că este doar în imaginația noastră!
Autostrada Unirii există! În plus, drumurile nu sunt gratis! Dar, stați, asta cred că știați deja. Că doar cine altcineva în afară de noi plătește pentru miile de kilometri de autostrăzi imaginare și pentru salariile privilegiaților din domeniu care sunt pe cât de mari, pe atât de nemeritate și de reale!
Serios, domnule Ministru Drulă?
Drumurile nu sunt gratis?! De aceea, ce v-ați gândit dumneavoastră în marea mărinimie? Să ne mai faceți un favor!
Motiv pentru care, transportatorii rutieri vor plăti rovinieta în funcţie de distanţa parcursă, iar pentru ceilalți participanți la trafic se pregătește o ajustare de preț. În limbaj penelisto-userist, prin ajustare înțelegându-se o mică mărire, că doar avem de unde.
În condițiile în care viteza medie de circulație în România este de 40-45 de kilometri la oră în trafic național!
În condițiile în care costurile operaționale pentru industria de transporturi sunt și așa costisitoare, iar ministrul Drulă nu justifică măsurile intenționate prin niciun studiu de impact și de nevoi.
Ca să nu mai vorbesc de faptul că persoanele fizice nu ar trebui sub nicio formă afectate de o asemenea măsură!
Sunt curios, spre exemplu, cum ar trebui să mai plătească în opinia Ministrului Drulă toți cei care stau cu orele în traficul infernal dintre Iași și Târgu Frumos! Suplimentar de ce plătesc acum cu banii, timpul și viața lor!
Domnule Ministru Drulă, campionul autostrăzilor imaginare, ce studiu de impact și de nevoi ați realizat dumneavoastră?!
Știți, cumva că, înainte de a spune ziua ce visați noaptea, ca să aplicați astfel de măsuri este necesară creșterea vitezei medii de circulație la nivel național?
Iar, ghinion, această creștere se face numai cu o condiție. Realizarea infrastructurii de care sunteți răspunzător în mod direct!
Ce ziceți?!
Puteți?!

Deputat de Iași,
Vasile Toma

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...

LIVE BIT TV – COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

LIVE BIT TV - COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

A doua consultare publică pe tema Noului Bauhaus European

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie anunță o năuă consultare publică pentru realizarea unui proiect de modernizare a Parcului Municipal, mai ales a versantului împădurit.

Explozie în apartamentul unei familii de români din Italia. Nouă oameni au fost răniți, iar anchetatorii au o ipoteză șocantă

Doi români, soț și soție, ( n.r. - din Pașcani ) au suferit arsuri grave în urma unei explozii produse într-un apartament din Bergamo, în Italia. Femeia se află în stare critică la spital, în timp ce soţul ei...

Deputatul Maricel Popa: Responsabilitate în afirmațiile publice ale demnitarilor

Declarație politică: Vreau să aduc în atenția dumneavoastră o problemă care depășeste un caz anume și care este valabilă pentru toate declarațiile pe care noi, oamenii politici, le facem în spațiul public și despre responsabilitatea pe care trebuie...

Orășanu la o conferință despre inteligența artificială: IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi

Profesoara Daniela Orășanu, directoarea Colegiului CF „Unirea” Pașcani a participat, in calitate de speaker, la o conferință despre inteligență artificială. Evenimentul a fost organizat de Ziarul de Iași. „IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi.Un profesor...

Măsuri de prevenire la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului,

Comunicat:În contextul manifestărilor prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului, polițiștii ieșeni vor fi la datorie și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier. Astfel, în perioada 08 – 15 octombrie a.c., zilnic, polițiștii ieșeni,...

Preţul apei în România, pe luna octombrie. Diferenţe de peste 130% între localităţi. Unde se plătesc cele mai mari şi cele mai mici tarife

Românii plătesc tarife diferite pentru apă şi canalizare, în funcţie de localitatea în care trăiesc. În octombrie, costul cumulat al celor două servicii porneşte de la 10,02 lei pentru un metru cub în Ploieşti (Apa Nova Ploieşti) şi ajunge...
Paşcani
cer senin
14.4 ° C
14.4 °
14.4 °
65%
2.3m/s
47%
vin
25 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
10 °

Niciun articol afișat