Minorul care a ucis un pădurar, la Sireţel, trimis în judecată

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

 În urma finalizării anchetei penale, prin rechizitoriul din data de 04.03.2020 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului minor I.I.în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

– tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută de  art. 32 alin. 1 C.pen. raportat la art. 233 alin. 1 C.pen., art. 234 alin. 1 lit. a şi d C.pen.,

– omor calificat, prevăzută de  art. 188 alin.1 C.pen., art. 189 alin. 1 lit. d C.pen.,

cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen. şi art. 113 alin. 3 C.pen.

În fapt, s-a reținut că: pe data de 12.09.2019, în intervalul orar 1930– 2000, inculpatul minor I.I. (în vârstă de 16 ani) s-a deplasat în pădurea denumită „Todosoaia” din comuna Sireţel, jud.Iaşi, unde pe timpul zilei doborâse un paltin cu lungimea de 6,5 m, iar în încercarea de a sustrage bunul a fost surprins de pădurarul G.R. (în vârstă de 50 ani), moment în care l-a atacat pe acesta cu securea deţinută şi pentru că victima s-a opus furtului, minorul i-a aplicat cel puţin patru lovituri cu securea în zona capului, provocându-i traumatism cranio-cerebral cu fractură multieschioasă de boltă craniană iradiantă la baza craniană, ce a dus la moartea victimei, datorată insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecinţă a contuziei şi dilacerării cerebrale şi hematomului subarahnoidian.

În ceea ce priveşte poziţia procesuală a inculpatului minor, acesta a avut o atitudine oscilantă, iniţial de negare a comiterii faptelor, cu indicarea unui alt prezumtiv autor al faptei de omor, urmată de prezentarea unor versiune diferite. Spre finele urmăririi penale, inculpatul a adoptat o poziţie de recunoaştere a faptelor pentru care a fost cercetat, dar cu motivarea că acţiunile sale violente au constituit o reacţie la agresiunea iniţială, declanşată de pădurar, susţinere infirmată de probele administrate în cursul urmăririi penale.

În urma analizei ansamblului probator administrat în cauză, procurorul criminalist a concluzionat, în rechizitoriu, că inculpatul minor I.I. a mers în pădure pe seară, înarmat, pentru a sustrage arborele doborât în timpul zilei şi, fiind surprins de pădurar, a vrut să păstreze bunul şi să-şi asigure scăparea, astfel că a folosit securea, lovind victima de nenumărate ori.

De altfel, prin prisma tuturor probelor administrate şi analizate în cauză, s-a dedus intenţia inculpatului minor, care a fost aceea de a suprima viaţa victimei pentru a ascunde intenţia de a sustrage copacul tăiat şi pregătit; intenţia criminală directă este demonstrată de multiplele lovituri aplicate cu securea, care au vizat zona vitală a capului şi s-a concretizat într-un traumatism cranio-cerebral cu fractură multieschioasă de boltă craniană iradiantă la baza craniană cu rol tanato-generator.

În considerarea limitelor răspunderii penale în cazul acuzaţiilor formulate faţă de inculpatul minor, în vârstă de 16 ani la data comiterii faptelor, s-a stabilit pe baza expertizei medico-legale psihiatrice că acesta a comis infracţiunile cu discernământ.

Facem precizarea că trimiterea în judecată constituie doar o etapă procesuală care, în nicio situaţie, nu poate înfrânge prezumţia de nevinovăţie.

Sursa: http://ptiasi.mpris.ro

PULSUL ZILEI

Marea dictare în engleză și franceză de Ziua Limbilor Europene, la Liceul Miron Costin Pașcani

Liceul Teoretic Miron Costin din municipiul Pașcani organizează și în acest an Marea Dictare, cu ocazia Zilei Limbilor Europene. Evenimentul va avea loc pe 25 septembrie și va fi atât în limba engleză, cât și în franceză. Bonjour! Hello!...

Eveniment de excepție la Colegiul Unirea Pașcani. Lansare de carte a unei descendente a familiei Cantacuzino

Miercuri, 23 septembrie 2026, Aula Colegiului Tehnic "Unirea" devine locul unei întâlniri cu totul speciale. Vă invităm la un eveniment de excepție, în cadrul căruia vom avea privilegiul de a-i întâlni pe Academician Georgeta Filitti și Prințul Alexandru Caradja,...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Administrație PNL – un exemplu de așa NU. Pașcaniul nu este taraba nimănui – VIDEO

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Administrație PNL - un exemplu de așa NU. Pașcaniul nu este taraba nimănui.Pășcăneni condamnați la poluare și noroaieEste greu de crezut că în anul 2026, într-un municipiu, autoritățile locale nu pot asfalta străzile de pământ. Și nu...

Ce trebuie să facă șoferii cărora poliția le-a reținut talonul. Explicațiile RAR

Șoferii cărora polițiștii le-au reținut certificatul de înmatriculare din cauza unor defecțiuni tehnice trebuie să remedieze problemele și să prezinte mașina la Registrul Auto Român pentru verificare. Dacă talonul a fost reținut pentru un ITP expirat, inspecția necesară redobândirii...

Progres major în tratamentul cancerului. Un băiat de 3 ani cu metastaze s-a vindecat cu două doze dintr-o terapie experimentală

Lupta împotriva cancerului a atins o nouă etapă, considerată extraordinară de către cercetători. Un băiat de 3 ani s-a vindecat de cancer hepatic cu metastaze după doar două doze dintr-o terapie experimentală, relatează Science Alert. Terapia CAR T este...

UE pregătește un sistem care să limiteze viteza mașinilor prin tehnologie satelitară. Ce se știe despre planul controversat

Un posibil nou sistem destinat controlării vitezei automobilelor a stârnit dezbateri în Europa. Tehnologia ar putea folosi informații furnizate prin satelit și hărți digitale pentru a determina limita de viteză aplicabilă pe fiecare sector de drum. Ideea pornește de la...

„Dacă îl întreb, nu-i bag idei în cap?” Ce arată studiile despre discuțiile cu copiii aflați în suferință, după al treilea caz de suicid...

vO elevă de 13 ani din Iași a murit prin suicid la mijlocul acestei săptămâni, iar anchetatorii au confirmat împrejurările decesului. Este al treilea caz în ultimele 15 luni în județul Iași în care un copil de vârstă gimnazială...

Economia Iașului, pe minus acolo unde contează: vânzări-record de 57,44 miliarde de lei, profit mai mic și angajați mai puțini în 2025

Firmele cu sediul în județul Iași au raportat pentru 2025 o cifră de afaceri cumulată de 57,44 miliarde de lei și un profit net cumulat de 5,34 miliarde de lei. La firmele care au depus bilanț în ambii ani,...

Consiliul Județean Iași premiază și anul acesta performanța elevilor din școlile speciale

Plenul Consiliului Județean Iași a aprobat acordarea unor stimulente financiare în valoare totală de 39.950 de lei pentru elevii din trei unități de învățământ special din județ care au obținut, în anul școlar 2025-2026, rezultate remarcabile la olimpiade și...

România nu a mai avut alegeri anticipate de aproape un secol

România nu a mai avut alegeri anticipate de aproape un secol. Ce s-a întâmplat în 1933 și de ce este mult mai greu astăzi să fie dizolvat Parlamentul România nu a organizat alegeri parlamentare anticipate în perioada democratică de după...
Paşcani
cer acoperit de nori
17.5 ° C
17.5 °
17.5 °
73%
1.9m/s
100%
lun
19 °
mar
19 °
mie
15 °
J
16 °
vin
20 °

Niciun articol afișat