Continuă să apară la Pașcani revista „Spiritul critic”, realizată, practic, de un singur om: octogenarul Leonard Gavriliu. Sintagma „continuă să apară” se cuvine luată ca semn de exclamare, fiindcă în peisajul publicistic românesc mai multe-s revistele care dispar decât cele care rezistă. Fără o difuzare națională (mă tem că nici ieșeană!), „Spiritul critic” izbutește să rețină atenția celor care au posibilitatea s-o citească în primul rând datorită ținutei iconoclaste pe care a arborat-o încă de la primul număr.
Revista pășcăneană își ia libertatea de a spune „nu!” în situații aparent impardonabile: tocmai când împricinatul dă să-și așeze pe frunte coronița de laur, Gavriliu îl plesnește peste mână! Ajuns la o vârstă venerabilă, cu o căruță de cărți trecute în CV, criticul pășcănean știe că, neavând bicicletă, nu i se pot lua nici boii aferenți, așa că o ține pe a lui: „regele e gol!”.
În multe cazuri, chiar așa-i. L-am putea suspecta că-i de profesie contra și practică o frondă provincială menită doar să atragă atenția și să-i ogoiască frustrările. Ceea ce nu-i numaidecât de exclus, dar, evident, nu constituie principala motivație a unui demers publicistic convingător structurat, cu o acoperire culturală de invidiat în argumentație și decomplexat până la primejdioasă imprudență. Sunt sofismele lui Petre Țuțea la modă și-n admirația criticii, care le consideră „loc de reculegere a minții” (G. Liiceanu)? Gavriliu își propune să demonstreze că nu-i vorba decât despre „lungi suite de deliruri sistematizate axate pe dogma sa fundamentală, o dogmă, desigur, ispititoare pentru mințile simple, dar, de fapt, profund alienantă” („Judecăți critice VI”, p. 86). La fel de la modă-i și Dan Puric? „Dan Puric este un Petre Țuțea mai stilat și mai temperamental, dar la fel de apodictic și de incoerent ca amicul de suflet al lui Nae Ionescu, cu priză la Robert Turcescu și îndeosebi la publicul de la periferia culturii” (p. 185).
Recentul număr al revistei „Spiritul critic” (4/2011) continuă propunerile de demitizare. Cine are curajul să cârtească la adresa prozei Hertei Müller, laureată a Premiului Nobel? Iaca, omul nostru din Pașcani: „ este o proză în care majoritatea paginilor sunt compuse din descrieri insignifiante și din reflecții insipide, cu câte o sclipire stilistică ici și colo”. Face Cristian Tudor Popescu ratinguri de invidiat, indiferent la care post tv apare? Da, dar… „marea problemă a dlui C.T. Popescu, ca prestator pe canalele tv (și nu numai), este aceea că pe dumnealui nu îl interesează atât adevărul afirmațiilor sale, cât vânarea paradoxului, găsirea unor propoziții șocante, pe care să le servească publicului consumator de spectacol. Afin d’épater quiconque! Asta îl frământă pe el ori de câte ori, în fața camerelor de luat vederi, ia o figură de cugetător profund, luat oarecum prin surprindere, dar cu răspunsul gata pe buze.”