Misiuni și acțiuni întreprinse pentru prevenirea și gestionarea efectelor generate de caniculă, în ultimele 24 de ore

C.P. Referitor la situația efectelor produse în contextul valului persistent de căldură, în cele 3.076 de puncte de prim ajutor și hidratare operaționalizate la nivel național au fost asistate 913 persoane, o persoană dintre acestea fiind transportată la o unitate spitalicească. În perioada de referință, au primit asistență medicală de urgență prespitalicească din partea echipajelor SAJ și SMURD 107 de persoane, din care 84 au fost transportate la spital.

Totodată, pompierii militari au acționat pentru localizarea și stingerea a 192 incendii de vegetație, ce au afectat o suprafață de 1.149 ha.

În ultimele 24h, autoritățile publice locale au efectuat 1 transport de apă potabilă, 5 transporturi de apă menajeră și 3 transporturi de apă pentru animale.

Cu scopul de a conștientiza populația asupra riscurilor la care este expusă prin incendierea vegetației uscate de pe terenurile arabile și pajiștile permanente, respectiv a consecințelor negative asupra mediului înconjurător, în ultimele 24 de ore au fost realizate 714 acțiuni de informare preventivă desfășurate în teren, în care au fost diseminate 2.423 materiale informative.

Pentru diminuarea fenomenului de ardere a miriștilor de pe terenurile agricole și a vegetației uscate de pe pajiștile permanente, la nivel național, în mediul rural s-au desfășurat 343 misiuni de patrulare cu autospecialele din dotarea serviciilor profesioniste și voluntare pentru situații de urgență, ce au vizat transmiterea de mesaje pre-înregistrate în vederea conștientizării riscului generat de temperaturile extreme. Dintre acestea, 72 misiuni au fost desfășurate de către personalul ISU, 3 cu ajutorul autorităților locale, 268 de către SVSU.

Totodată, au fost executate 16 de controale/verificări de prevenire în scopul preîntâmpinării riscului de producere a incendiilor de miriști, turbării, litiere, păduri, stuf, tufăriş sau vegetaţie ierboasă, în urma cărora au fost aplicate 31 sancțiuni contravenționale, dintre care 23 avertismente și 8 amenzi, în cuantum de 5.000 lei.

‼️ Sfaturi Generale pentru populatie‼️

🔴evită deplasările, stai la umbră și evită expunerea la soare în intervalul 11:00-18:00
🔴 bea suficientă apă pentru a te hidrata corespunzător. Evită consumul bauturilor alcoolice!
🔴poartă pălării de soare, haine lejere de culori deschise
🔴consumă fructe și legume proaspete
🔴nu aprinde focul în zone cu vegetație uscată sau în zonele împădurite
🔴resturile de țigară pot genera incendii. NU le arunca oriunde!

**Info background**

Urmare a prevederilor Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 31 din 20.07.2022 prin care se desemnează Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ca structură responsabilă în vederea coordonării integrate, la nivel național, a măsurilor adoptate pentru prevenirea apariției situațiilor de urgență determinate de tipul de risc “temperaturi extreme cu riscul asociat, caniculă” precum și gestionarea situațiilor de urgență conexe, la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției (CNCCI) s-a constituit în data de 21.07.2022, o celulă pentru monitorizarea efectelor tipului de risc -temperaturi extreme – risc asociat
„caniculă”, cu personal dislocat din cadrul DSU, respectiv IGSU.

Astfel, la acest moment, în cadrul CNCCI, pe lângă celula de criză nou înființată, amintită anterior, se regăsește și un modul de lucru, însărcinat cu monitorizarea și coordonarea integrată a situației generate de afluxul de persoane refugiate/strămutate pe teritoriul național, înființat încă de la izbucnirea conflictului militar din Ucraina.

Reamintim faptul că printre atribuțiile celulei pentru monitorizarea efectelor tipului de risc -temperaturi extreme – risc asociat „caniculă”, se regăsesc:

🔴 monitorizarea tehnicii de intervenție disponibilă la nivel național destinată
interventiilor pentru stingerea incendiilor la vegetate uscată și fond forestier;

🔴monitorizarea situațiilor de urgență produse de temperaturile foarte ridicate la vegetație uscată și fond forestier;

🔴monitorizarea platformei EFFIS (Sistemul European de Informare privind Incendiile Forestiere);

🔴ținerea evidenței misiunilor cu caracter preventiv desfășurate de personalul
IGSU, în cooperare cu celelalte structuri subordonate MAI, MMAP si MADR;

🔴cooperează cu structurile de ordine și siguranță publică din MAI privind condițiile de desfășurare a traficului rutier, raportat la condițiile de vizibilitate generate de degajările mari de fum rezultat în urma incendiilor;

🔴asigurarea fluxului informațional cu autoritățile care asigură funcții de sprijin;

🔴asigurarea fluxului informațional cu centrele județene/mun. Bucuresti de coordonare și conducere a intervenției;

De asemenea, reamintim faptul că măsurile de sprijin pentru populație vor fi stabilitate în cadrul ședințelor Comitetelor Județene/municipiul București pentru Situații de Urgență iar atunci când implementarea acestora depășește posibilitatea autorităților locale/județene de a fi îndeplinite, se solicită sprijinul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.

 

ISU IASI

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer acoperit de nori
16.8 ° C
16.8 °
16.8 °
68%
2.7m/s
100%
D
16 °
lun
19 °
mar
13 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat