back to top
sâmbătă, februarie 21, 2026
-4.3 C
Paşcani

Miss Mister 2017 de la “M Costin” – Raluca Avădănei și Răzvan Hârtopanu

Miss Mister 2017 de la “M Costin” – Raluca Avădănei și Răzvan Hârtopanu

 După câteva ore de emoții și concurs, s-au aflat cine sunt câștigătorii titlurilor de Miss și Mister 2017 de la Liceul Teoretic “Miron Costin” din Pașcani. Este vorba despre Raluca Avădănei și Răzvan Hârtopanu. Organizatorii au reușit și de această dată să facă un eveniment frumos și apreciat de publicul numeros venit să susțină cei 16 boboci care și-au arătat talentul, îndemânarea și cunoșințele. O surpriză pentru public a fost o tombolă iar cântărețul Nane a încins atmosfera la finalul balului.

Balul bobocilor de la “Miron Costin” a fost un eveniment care a adunat elevii și profesorii la un loc. De asemenea și familia a fost aproape de bobocii curajoși care au intrat pe scenă. Așadar, balul liceului s-a desfășurat vineri după amiază, 10 noiembrie la Casa de Cultură “Sadoveanu”. Startul a fost unul deosebit și apreciat de toți cei prezenți. Tema concursului a fost – Călătorie în jurul lumii. Astfel perechile de bobocei au trebuit să aducă cât mai multe elemente din țara respectivă. Nu a lipsit Rusia, India, Italia, Grecia sau România.

A urmat apoi proba de aptitudini unde participanții au ales la ce s-au priceput cel mai bine. Unii dans, alții teatru, pantonimă sau cântec.

Proba de cultură generală și cea de surpriză a fost deliciul spectatorilor care au aplaudat momentele bobocilor.

Miss și Misterul de anul trecut au urcat și ei pe scenă pentru a arătat publicului calitățile lor în dans și muzică, moment foarte apreciat.

De asemenea, până la desemnarea titlurilor s-au oferit și premii celor prezenți în urma unei extrageri la tombola pregătită de organziatori.

Cu cel mai mare puncaj și care s-a descurcat cel mai bine la cele patru probe au fost Raluca Avădănei și Răzvan Hârtopanu ce au primit titlurile de Miss și Mister Boboc 2017 Liceul Teoretic “Miron Costin” Pașcani.

Și pentru că publicul a fost unul numeros iar bobocii au avut susținători, s-au dat și titlurile de Miss și Mister popularitate. Acestea au fost acordate în urma jurizării directe din partea spectatorilor – bobocilor Andreea Nistor și Sebastian Irimia.

Balul s-a terminat după concertul artistului Nane care a încins atmosfera cu cele mai cunoscute piese în rândul adolescenților cum ar fi Ocean, Verso, La piept sau Peste umăr.

Petrecerea a continuat la un local din oraș.

Menționăm că organizatori au fost o parte dintre elevii claselor a XII a.

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: Locuințele din Topile și Hărmănești, din județul Iași, amplasate pe șoselele comune cu municipiul Pașcani, se pot racorda la conducta de...

În urma demersurilor efectuate împreună cu senatorul Lucian Rusu, Președintele ANRE, dl. George-Sergiu Niculescu, a modificat Regulamentul pentru acordarea autorizațiilor de înființare și a licențelor în sectorul gazelor naturale, prin Ordinul nr.83 din 16 decembrie 2025. Conform acestor modificări (Art.12,...

Legislativul pășcănean în ședință pe 27 februarie. Vezi ordinea de zi

Sedință de Consiliu Local la Pașcani pe 27 februarie de la ora 10. Întâlnirea va debuta cu prezentarea rapoartelor de activitate a Serviciului de Evidență a Populației Pașcani și a Direcției de Asistență Socială pentru anul trecut. Pe ordinea de...

Ședință de Consiliu Local la Târgu Frumos. Un nou consilier

Legislativul local de la Târgu Frumos se întrunește în ședință de Consiliu pe 26 februarie de la ora 13:00. Pe ordinea de zi sunt opt proiecte de hotărâre. Pentru început, va avea loc depunerea jurământului unui noi consilier local...

Expoziție de primăvăra la Casa de Cultura Pașcani. Pictorul, Mihaela Bucur, prezintă „Mugurii nemuririi”

În luna martie, sala Arcadia a Casei de Cultură Mihail Sadoveanu Pașcani găzduiește expoziția personală a pictorului, Mihaela Bucur. Lucrările, ce fac parte din colecția intitulată "Mugurii nemuririi", vor fi expuse în perioada 1-31 martie. "Luna Mărțișor cum este cunoscută...

Bărbat „săltat” de poliție la Hârlău. Ar fi furat mai multe bunuri din două case din oraș

Un bărbat de 39 de ani a fost "săltat" de poliție la Hârlău. El este bănuit că ar fi furat mai multe bunuri din două case din oraș în noaptea de 15 spre 16 februarie. "REȚINUT 24 DE ORE, PENTRU...

Pășcănenii și operatorii economici atenționați să curețe țurțurii și zăpada de pe clădiri

Urmează zile cu vreme mai blândă în ceea ce privesc temperaturile, astfel că apare pericolul căderii țurțurilor și a zăpezii de pe acoperișuri. În acest sens, administrația locală din Pașcani atenționează proprietarii de apartamente, agenţii economici şi asociațiile de...

Cultivatorii de sfeclă, inclusiv cei din Iași, obțin un nou prag pentru subvenția APIA

Fermierii care cultivă sfeclă de zahăr au obținut o victorie importantă: Ministerul Agriculturii a acceptat reducerea pragului minim de producție pentru subvenția APIA, după negocieri intense purtate în ultimele zile. În județul Iași, 18 societăți sunt direct vizate de...

Pășcăneanca, Dalia Păduraru, a câștigat un nou premiu în domeniul culinar: Best Chef Bucătărie Tradițională Românească

O nouă reușită pentru pășcăneanca, Dalia Păduraru, cea care conduce, alături de familie, restaurantul Hambar și sălile pentru evenimente Grande Castell și Regal Palace. Ea a câștigat titlul de Best Chef Bucătărie Tradițională Românească, la cea mai prestigioasă gală...

Fermierii din Iași pot accesa finanțare 100% nerambursabilă pentru perdele de protecție prin DR 19

Fermierii din Iași pot accesa în acest an finanțare 100% nerambursabilă pentru înființarea perdelelor de protecție, prin intervenția DR 19. Vorbim despre un program care sprijină investițiile menite să protejeze culturile de efectele tot mai dure ale schimbărilor climatice. Fermierii...
Paşcani
cer acoperit de nori
-4.4 ° C
-4.4 °
-4.4 °
85 %
1.9kmh
100 %
S
-1 °
D
5 °
lun
6 °
mar
5 °
mie
2 °

Niciun articol afișat