Miss Moldova este pășcăneanca Alexandra Iamandii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Miss Moldova este pășcăneanca Alexandra Iamandii

Fete frumoase, talentate, emoții, lacrimi, bucurie și multe aplauze. Acestea au fost ingredientele pentru un concurs de frumusețe, din Moldova, ce a avut loc la Pașcani. Cea mai cea din Pașcani este Alexandra Iamandii, elevă la un liceu din Pașcani. Premiile oferite de organizatori au constat în excursii la mare, ședințe foto,  taloane valorice pentru a cumpăra produse cosmetice.

13 tinere frumoase au participat la concursul de frumusețe organziat de Miss TV România, la Pașcani. Fetele, din Pașcani, Suceava sau Republica Moldova au urcat pe scenă, chiar dacă au fost emoționate, au demonstrat că pot fi dezinvolte.

După aproape două ore de concurs s-au ales cele mai frumoase fete, datorită fizicului, ținutelor, aptitudinilor și mai ales că au “prins” la public. Unul dintre titluri a fost câștigat de pășcăneanca Alexandra Iamandii, în varsta de 17 ani, eleva la Colegiul CF “Unirea” din Pașcani. Ea a fost desemnata ”Miss Superstar Moldova”.

Celelalte doua premii au fost câștigate de Laura Pânescu în vârstă de 17 ani, din Tecuci și Tatiana Grișca în vârstă de 22 ani, din Republica Moldova, studentă la Iași.

Ele au primit diplome și premii în bani precum și câte o vacanță de o săptămână la mare, susțin organizatorii.

Juriul a fost format din reprezentanții Casei de Cultură “Mihail Sadoveanu” din Pașcani dar și de Liviu Sorinel de la Miss TV România, unul dintre organizatorii evenimentului.

Evenimentul a avut loc în seara zilei de vineri, 17 februarie, începând cu orele 18:00. La concurs s-au inscris 13 tinere, sase dintre ele din Pascani, care au sustinut trei probe: defilare, tinuta de seara si body.

 

PULSUL ZILEI

𝗔𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝘂 𝗥𝗼𝗴𝗼𝗯𝗲𝘁𝗲, 𝗱𝗲𝗽𝘂𝘁𝗮𝘁 𝗣𝗦𝗗: Un alt „reformist” închipuit, marca Alianței Bolofile: Costel Alexe de la Iași

L-am văzut pe domnul Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, filmându-se pe un câmp și încercând să le explice ieșenilor că Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant de la Miroslava nu se mai construiește pentru că eu „l-am tăiat...

Rugby la Tătăruși: meci demonstrativ pentru copii și tineri, pe 22 august – VIDEO

Copiii și tinerii din Tătăruși sunt invitați să descopere rugby-ul în cadrul unui eveniment organizat sâmbătă, 22 august, la baza sportivă din comună. https://www.youtube.com/watch?v=f1igRD6yq_E&t=143s Activitatea începe la ora 10:00 și este organizată de Primăria Comunei Tătăruși, în parteneriat cu Clubul Sportiv...

Seri culturale la Tătăruși, pe 22 și 23 august. Muzică, dansuri și festivitatea de premiere a elevilor – VIDEO

Comuna Tătăruși organizează, în acest weekend, două seri dedicate muzicii și tradițiilor din Bucovina Mică. Evenimentul „Seri culturale la Tătăruși în Bucovina Mică” va avea loc pe 22 și 23 august, pe terasa Centrului Cultural „Alexandru Vasiliu”, începând cu...

Noi reguli pentru mașinile din Uniunea Europeană. Ce se întâmplă cu automobilele vechi și ce obligații apar pentru cele noi

Un nou regulament european privind vehiculele scoase din uz a intrat în vigoare joi și aduce schimbări importante pentru industria auto. Noile reguli stabilesc cerințe suplimentare pentru proiectarea, producția, colectarea și reciclarea automobilelor, cu obiectivul de a reduce risipa...

Un fost candidat la primărie a lăsat localnicii din Heleșteni fără curent electric. Fermierul a provocat un accident și a fugit de la fața...

Mirel Bortaș, un fost candidat la Primăria Heleșteni, a lăsat localnicii și vecinii fermieri fără curent electric după ce a provocat un accident. Aceștia susțin că bărbatul ar fi fost beat când conducea tractorul cu care a intrat într-un stâlp...

Guvernul cere recepția urgentă pentru proiecte PNRR

Premierul interimar Ilie Bolojan a solicitat joi, într-o teleconferință cu prefecții și reprezentanții instituțiilor din teritoriu, finalizarea și recepția urgentă a proiectelor de investiții finanțate prin PNRR, oferind un termen-limită de două săptămâni. În județul Iași, sunt în implementare...

ZDI: Unul dintre cele mai cunoscute suplimente alimentare, interzis pe piață de Centrul Regional de Sănătate Publică Iași în urma unei alerte la nivel...

Conflict de proporții cauzat de unul dintre cele mai cunoscute suplimente alimentare din România – Urigood Forte cu albastru de metilen. Producătorul acestui supliment a cerut la instanțele din București suspendarea unei decizii a Centrului Regional de Sănătate Publică...

Comunicat privind Finalizarea proiectului PNRAS „PNRAS Școala Gimnazială Miroslovești” (PNRR) – FOTO

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Beneficiar : ŞCOALA GIMNAZIALĂ, MIROSLOVEŞTI Titlul proiectului: PNRAS Scoala Gimnaziala Miroslovesti Cod proiect: F-PNRAS-2-2023-0444 Contract de finantare nr. 202/14.05.2024 Valoarea proiectului: 950.568,43 lei fonduri europene nerambursabile si sume aferente TVA 180.608  lei, ajutor financiar nerambursabil acordat în...

ÎNTÂLNIREA FOȘTILOR RUGBYȘTI – MECI DE OLD BOYS

Unele povești nu se termină niciodată. Se transformă în amintiri, în prietenii și în momente care merită retrăite. Sâmbătă, 15 august, îi invităm pe toți foștii rugbyști, iubitorii acestui sport și pe cei care au fost alături de rugby-ul pășcănean...

Termen limită pentru intrarea în legalitate a construcțiilor realizate fără autorizație

Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) introduce un mecanism clar pentru soluționarea situației construcțiilor realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea autorizației emise, dar stabilește, în același timp, reguli mai stricte pentru combaterea construirii ilegale, anunță ministrul...
Paşcani
cer fragmentat
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
27%
3.4m/s
0%
vin
28 °
S
32 °
D
35 °
lun
37 °
mar
28 °

Niciun articol afișat