Moarte şocantă la Boureni. Bărbat mort, după ce a căzut într-o groapă improvizată

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Moarte şocantă pentru un bărbat din comuna Moţca, care locuia singur. După câteva zile de la dispariţia lui, această a fost găsit de vecini, fără viaţă, într-o groapă improvizată unde îşi depozita vinul. Localnicul ar fi încercat să scoată câteva sticle, moment în care a căzut cu faţă în jos şi nu s-a mai putut ridica. Oamenii legii au început cercetările pentru a stabili cu exactitate, ce s-a petrecut.

Descoperire macabră, în această dimineaţă, în localitatea Boureni. Un bărbat, în vârstă de 48 de ani, a fost găsit mort, căzut în cap, într-o groapă din spatele casei unde îşi ţinea sticlele cu vin. Vecinii au fost cei care l-au găsit, după ce timp de mai multe zile, nu a mai fost văzut prin curte.

Din cele spuse de martori, localnicul ar fi consumat băuturi alcoolice peste limita. În momentul în care s-ar fi aplecat în beciul improvizat după o sticlă de vin, acesta s-ar fi dezechilibrat şi nu a mai reuşit să se ridice.

Nu a fost nimeni prin preajma care să îi sară în ajutor. De câţiva ani locuieşte singur în casă de pe lângă şcoală din sat. Este despărţit de soţie, şi atât femeia cât şi cei doi copii pe care îi avea, ar fi plecaţi din localitate, potrivit celor spuse de cumnatul bărbatului mort.

Criminaliştii au fost la faţă locului, unde au făcut măsurătorile necesare pentru a stabili exact modul în care localnicul şi-a pierdut viaţă. Trupul acestuia a fost dus la Institutul de Medicină Legală Iaşi pentru efectuarea necropsie, iar poliţiştii au făcut un dosar penal pentru moarte suspectă.

PULSUL ZILEI

Culorile pereților afectează starea de spirit. Culoarea recomandată de psihologi ce poate reduce stresul

Când alegem culoarea pereților, de obicei ne gândim la ce nuanță ne place și cum se va potrivi cu mobilierul. Cu toate acestea, culorile de care suntem înconjurați zilnic ne pot afecta și starea de spirit, concentrarea și senzația de...

Black Friday 2026: Data la care sunt așteptate cele mai mari reduceri din an în România

Black Friday 2026 se apropie, iar retailerii din țară își pregătesc deja campaniile pentru una dintre cele mai așteptate perioade de reduceri din an. În Statele Unite, evenimentul este programat în mod tradițional pentru 27 noiembrie, vinerea de după...

Fizicienii au văzut pentru prima dată cum apa se transformă într-o sticlă bizară în loc de gheață, la temperaturi scăzute

Apa acoperă aproximativ 70% din suprafața Pământului și constituie aproximativ 60% din masa corpului nostru, dar rămâne o substanță despre care oamenii de știință mai au multe de aflat. La temperaturi scăzute, de obicei apa se transformă în gheața...

Comuna din județul Iași care a plătit 120.000 de euro pentru o pistă de biciclete ce se termină într-un şanţ

N-au asfalt si nici canalizare, dar au o pistă de bicicliști nou-nouță pe un drum de pământ. Și chiar ar fi de râs, dacă nu ar fi cu adevărat dramatic, ținând cont ca investiția, deloc mică, este absolut inutilă...

Irlanda angajează români cu salarii de până la 9.600 de euro pe lună. Munca de noapte, plătită dublu

Irlanda angajează români în domenii cu deficit de personal. Cei care vor să lucreze în străinătate se pot alege cu salarii consistente dacă se orientează spre astfel de locuri de muncă, iar ofertele nu lipsesc. Irlanda angajează români în domenii...

„În Nepal luam 150 de euro, aici primesc 400”. Cât economisesc angajatorii români cu muncitorii asiatici

Angajaţii străini sunt mai ieftini decât noi. Şi mai dispuşi să lucreze ore suplimentare şi să facă munci pe care noi le considerăm sub nivelul nostru. Un muncitor din Asia costă undeva la 80% din cât costă un român...

ANM anunță cum va fi vremea până la jumătatea lui octombrie. Temperaturile, peste normal

Toamna vine cu temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei, dar și cu ploi în limitele obișnuite. Meteorologii au publicat prognoza pentru următoarele patru săptămâni, până pe 12 octombrie. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în perioada 14 septembrie – 12...

Cât este pensia medie în Iași. Județul, printre cele mai slab plătite din țară

Pensia medie a ajuns la aproape 3.000 de lei în România, în al doilea trimestru din 2026. Dar diferențele dintre județe sunt uriașe, iar Iașul se află în zona valorilor mai mici. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, pensia...

„A7 și A8 nu se fac pentru Ucraina. Sunt în primul rând pentru noi”. Cum a devenit războiul șansa infrastructurii Moldovei

Finanțarea europeană prin SAFE poate salva segmente importante din A7 și A8, dar faptul că infrastructura Moldovei a ajuns să fie justificată și prin războiul de la graniță spune multe despre întârzierile ultimelor decenii. Invitat la „20 de minute”,...

Bărbat arestat preventiv la Pașcani după ce a incendiat mașina fostei soții

Un bărbat de 46 de ani a ajuns în arest preventiv după ce ar fi incendiat autoturismul fostei sale soții. Potrivit anchetatorilor, cu o zi înainte, acesta ar fi amenințat-o pe femeie. "La data de 9 septembrie a.c., polițiștii din...
Paşcani
cer fragmentat
15.3 ° C
15.3 °
15.3 °
80%
3.4m/s
0%
D
15 °
lun
21 °
mar
22 °
mie
24 °
J
27 °

Niciun articol afișat