Mobilizare generala pentru o comuna mai curata, la Stolniceni- Prajescu

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Zeci de elevi si tineri voluntari din comuna Stolniceni-Prajescu au lasat deoparte pentru  zi  telefoanele si calculatoarele, pentru o lume mai curata. Sambata, 20 octombrie, au participat la o actiune de ecologizare, a carui start a fost dat din curtea Scolii Gimnaziala din Cozmesti. Dis-de-dimineata, inarmati cu saci si manusi, ei au pornit sa stranga gunoaiele aruncate pe drumurile din comuna.

Activitatea face parte dintr-un proiect cu fonduri europene, intitulat ACTIV, si a avut ca scop dezvoltarea în rândul membrilor comunității a capacității de a relaționa cu mediul şi de a identifica problemele pentru protejarea mediului înconjurător, precum şi sensibilizarea actorilor locali cu privire la conceptul de dezvoltare durabilă, spun organizatorii.

Chiar si transportul deseurilor culese a fost unul ecologic. O caruta a fost umpluta cu saci plini cu gunoaie adunate de copii, cadre didactice, parinti si voluntari.

„Antrenarea şi participarea întregii comunități a fost punctul forte al acestei activități. Mulțumim pe această cale respectuos Primăriei Stolniceni-Prăjescu, Asociației „Gipsy Eye, Centrului Diecezan „Caritas”, Iasi, colectivului de cadre didactice ale Şcolii Gimnaziale, Cozmeşti, Grădiniței, elevilor, părinților, beneficiarilor de ajutor social, care şi-au adus aportul la această activitate, dezvoltându-se motivația pentru cunoaşterea, ocrotirea şi conservarea mediului natural. Mulțumim voluntarilor participanți , foştilor elevi ai şcolii, care au participat şi s-au implicat ACTIV!” precizeaza printr-un comunicat de presa organizatorii.

Mentionam ca proiectul ACTIV-Acţiuni Comunitare pentru Toţi-Incluziune pentru Viitor, se va derula pe parcursul a 36 de luni, beneficiar este Centrul Diecezan „Caritas” Iaşi, partenerii fiind Primăria comunei Stolniceni-Prăjescu, Asociatia „Gipsy Eye” si Şcoala Gimnazială Cozmeşti. Bugetul total este de 18.994.145,70 lei, din care 16,145,023.85 lei valoare nerambursabilă UE.

 

PULSUL ZILEI

Arhivele României, cercetare istorică pentru salvarea celei mai vechi școli din Pașcani

Demers necesar pentru salvarea de la dărâmare a celei mai vechi școli din Pașcani. Consilierul județean Mihai Dediu a solicitat Arhivelor Naționale ale României realizarea unei cercetări privind „istoricul Școlii „Vatra” din municipiul Pașcani și al imobilului situat în...

Proiect: Cimitirul municipal, la biserică, nu la Primărie. Fără taxa pe morminte!

Cimitirul vechi al municipiului Pașcani ar putea rămâne în administrarea bisericii „Înălțarea Domnului”. Un consilier local, Vlad Macovei de la PSD, a depus la secretariatul primăriei un proiect de hotărâre în acest sens, care urmează să fie supus aprobării...

Festivalul tradițional de la Târgu Frumos. Vezi spectacolul LIVE aici – VIDEO

Festivalul tradițional de la Târgu Frumos. Vezi spectacolul LIVE aici: pe scenă vor urca numeroși artisti, atât tinere talente din localitatile apropiate, cât și persoane consacrate în muzică. https://www.youtube.com/watch?v=60a6nOYHyP0

Medicul, Eduard Nica, își continuă visul de a ajunge în inima Antarcticii. Mai sunt doar câteva luni – VIDEO

Medicul stomatolog pășcănean Eduard Nica merge mai departe cu planul de a ajunge pe Mount Sidley, în Antarctica, ultimul vârf din proiectul său de a urca pe cei mai înalți  șapte vulcani de pe fiecare continent. https://www.youtube.com/watch?v=w0CAzxAz-_0 Mai sunt doar câteva...

Pașcaniului și-a premiat campionii. Gala Olimpicilor, la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu – VIDEO

Sute de elevi și sportivi din municipiul Pașcani au fost premiați vineri, 4 septembrie, pentru rezultatele obținute în anul școlar trecut. Gala Olimpicilor a avut loc pe scena Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu”, unde au urcat peste 360 de...

Campanie de monitorizare a calității aerului în Iași și Târgu- Frumos

Comunicat -Incepând de astăzi, 3 septembrie 2026, Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași desfășoară,timp de 30 de zile, o nouă campanie de monitorizare a calității aerului cu autolaboratorul.De această dată, monitorizarea se desfășoară în municipiul Iași, în cartierul Nicolina,...

O nouă acțiune de dezinsecție la Pașcani

ANUNT   DE   INTERES   PUBLIC In atentia cetatenilor Municipiului Pascani,  a persoanelor care detin in proprietate stupi / populatii de albine si lucii de apa populate cu pesti S.C. CLP ECOSERV S.R.L. PASCANI,  cu sediul in Municipiul Pascani,...

Poți verifica online cât ai cotizat pentru pensie, fără să mai mergi la ghișeu. Noul portal lansat de Casa de Pensii

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat un nou portal prin care românii pot accesa online mai multe informații și servicii legate de pensii și asigurări sociale. Una dintre cele mai utile funcții este Spațiul Privat Virtual (SPV), de...

Câți bani a făcut statul român în primele 6 luni de la introducerea „taxei Temu”Citeşte întreaga ştire: Câți bani a făcut statul român în primele...

România a colectat peste 320.000.000 de lei în primele 6 luni ale anului 2026 din „taxa Temu”, aplicată coletelor extracomunitare, conform datelor ANAF obținute de G4Media.ro. Cele mai mari încasări au fost în martie, iar cele mai mici în...

Sute de copii pot învăța gratuit programare și siguranță online la cursurile „Cartea Daliei”. Până când se fac înscrierile

Sute de copii au ocazia să învețe programare și alte abilități esențiale pentru o lume digitală. Cursurile sunt predate gratuit de zeci de voluntari din toată țara.Programul „Cartea Daliei” le oferă copiilor și adolescenților acces la cursuri și activități...
Paşcani
nori împrăștiați
30.3 ° C
30.3 °
30.3 °
40%
4.7m/s
60%
S
33 °
D
26 °
lun
24 °
mar
27 °
mie
31 °

Niciun articol afișat