Mobilizare generala pentru o mama singura cu șase copii

Mobilizare generală pentru a schimba în bine viața unei mame și a celor șase copilași pe care aceasta îi creste singura. Peste 20 de pășcăneni vor alerga alerga 24 de ore cu scopul de a strânge bani pentru a îi putea cumpăra acesteia o casa de locuit. Proiectul a fost inițiat de Marius Buzdugan, subofițer principal al Inspectoratului pentru Situații de Urgenta Iași, care își desfășoară activitatea la Secția de Pompieri Pașcani. Familia pe care Marius vrea o ajute (mama și cei șase copii minori cu vârste intre 1 și 15 ani) locuiește în comuna Harmanesti din județul Iași, într-o casa bătrânească de peste 100 de ani care a aparținut străbunicilor, la care mai sunt pretendenți încă 16 moștenitori. Tatăl minorilor locuiește în jud. Suceava și nu se implica în îngrijirea acestora. Pentru cele șapte suflete și pentru ca ei poată avea o casa a lor, Marius, alaturi de echipa “Alerg prin Pașcani” vor alerga peste 100 km în 24 de ore, cu scopul de a strânge banii necesari achiziționării unei locuințe.

Evenimentul se va desfășura pe 19-20 septembrie, pe Stadionul Municipal. Pentru a-l susține pe Marius în demersul sau s-a implicat o adevărată echipa de oameni curajoși, cu suflet mare. Din echipa ”Alerg prin Pașcani” fac parte un număr de 2 ofițeri și 10 subofițeri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași și Secției de Pompieri Pașcani. Tot din Pașcani aleargă și echipa Asociației Umanitare Donații Pașcani reprezentata de Iuliana Niculita, cea care a semnalat cazul umanitar și Claudiu Neamțu. De asemenea vor alerga și alti sportivi pascaneni iar de la Târgu Frumos va alerga un reprezentant al “Liceul Special Moldova” . Cercetaşii României – Centrul Local „Crinii” Paşcani vor fi parteneri ai evenimentului.

Marius Buzdugan nu este la prima realizare de acest gen, pana in prezent el a alergat la numeroase maratoane şi ultramaratoane. Tot in scop caritabil, el a alergat  pentru ,,Autism 24H Covid-19” desfășurat timp de 24 de ore, în perioada 2 – 3 mai a.c pe Stadionul „Emil
Alexandrescu” din municipiul Iaşi, alaturi de colegul sau, sublocotenentul Andrei Coman. Cei doi ambasadori ai evenimentului au alergat peste 100 km.  Sumele colectate prin
platforma „Alerg pentru Autism” au fost donate persoanelor care suferă de autism.

Kilometrii alergați de echipa “Alerg prin Pașcani” pot fi cumpărați de pe alergpentruautism.ro, secțiunea Ambasador de Pașcani. Fiecare kilometru cumpărat contează

 

PULSUL ZILEI

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...

Program de Paște 2026 în marile magazine. Când mai ai timp pentru cumpărături înainte de sărbători

Majoritatea magazinelor vor avea program redus în Sâmbăta Mare și vor fi închise în prima zi de Paște. Unele diferențe apar însă în funcție de retailer și de oraș. Kaufland Kaufland România a anunțat un program extins în zilele de dinaintea...

WhatsApp introduce o schimbare importantă de confidențialitate: poți fi contactat fără să îți dai numărul de telefon

WhatsApp pregătește una dintre cele mai importante schimbări de confidențialitate din istoria aplicației. Utilizatorii vor putea comunica folosind un nume de utilizator, fără să își dezvăluie numărul de telefon. Funcția este în testare și urmează să fie lansată etapizat...

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: Învierea Domnului – Izvorul libertăţii noastre (Scrisoare pastorală, 2026)

Învierea lui Hristos reprezintă biruinţa asupra morţii şi eliberarea din robia păcatului. Hristos Cel Înviat ne deschide calea spre o nouă viaţă, pe care o primim de la Dumnezeu. Acelaşi Hristos, Care a înviat din morţi în urmă cu...

Comunicat de presă: APAVITAL a obținut autorizarea standardului ocupațional pentru operatori instalații apă și canalizare

APAVITAL S.A. anunță finalizarea și autorizarea standardului ocupațional pentru meseria de Operator instalații apă și canalizare, un demers strategic inițiat și coordonat la nivelul companiei, prin Serviciul Resurse Umane. Procesul de elaborare s-a desfășurat în perioada mai 2024 – aprilie...

Doamna Elena, din Târgu Frumos, cea mai frumoasă lecție de bunătate – VIDEO

O bătrânica din Târgu Frumos a oferit cea mai frumoasă lecție de bunătate în Săptămâna Mare. În cadrul unui experiment făcut în public, vârstnica a vrut să ofere din puținul ei, câștigat prin munca grea, bani unei tinere pentru...

Programul magazinelor de Paște 2026: Zilele în care supermarketurile sunt închise. Singura locație deschisă duminică, 12 aprilie

Marile lanțuri comerciale din România își ajustează programul de funcționare în perioada sărbătorilor pascale, cu intervale extinse înainte de ziua Învierii Domnului. Majoritatea magazinelor vor fi închise duminică, 12 aprilie, iar activitatea va fi reluată treptat, începând de luni....

Cele mai bune rețete de drob de miel și pui pentru Paște 2026. Secretele bucătarilor pentru un preparat fraged și aromat

Drobul ocupă un loc de cinste printre preparatele tradiționale servite de Paște, fiind asociat cu una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Preparat din carne, ouă și verdețuri proaspete, acesta îmbogățește meniul festiv și evidențiază gusturile autentice...

De ce se vopsesc ouăle roșii de Paște 2026. Semnificația tradiției respectate de români în fiecare an

Vopsirea ouălor de Paște se numără printre cele mai răspândite și apreciate tradiții din România, păstrată și transmisă de-a lungul generațiilor. În fiecare an, înainte de Învierea Domnului, gospodăriile se pregătesc pentru acest obicei, iar ouăle sunt fierte și...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.2 ° C
6.2 °
6.2 °
80 %
6.6kmh
100 %
J
6 °
vin
8 °
S
11 °
D
13 °
lun
13 °

Niciun articol afișat