Modificări în circulația rutieră din Pașcani. Noi indicatoare, treceri de pietoni și restricții – VIDEO

Ședință importantă la sfârșitul săptămânii trecute a comisiei locale de circulație din municipiul Pașcani. Vineri, 17 noiembrie, membrii comisiei au avizat mai multe propuneri, care vizează, printre altele și  instalarea de noi indicatoare, noi reguli de circulație sau înființarea de treceri de pietoni.

În deschiderea ședinței s-a analizat un proces verbal încheiat în urma verificării celor șapte treceri la nivel cu calea ferată de pe raza municipiului. Comisia a cerut ca SNCFR să monteze indicatoare de gabarit în unele zone, precum și instalarea de camere de supraveghere în zona acestora.

Tot în cadrul comisiei au fost discuții privind o petiție a Poliției Muncipiului Pașcani, prin care SNCFR este notificată să delimiteze zona poligonului auto din Vatra, loc de adunare pentru tineri după lăsarea întunericului.

Membrii comisiei au avizat și înființarea a trei treceri de pietoni pe străzile Dragoș Vodă, Ceferiștilor și Zimbrului, dar și instalarea unor semafoare cu buton pentru trecerile de pietoni de pe strada Ceferiștilor, în dreptul marketului Viosand, în fața Școlii Iordache Cantacuzino și pe strada Grădiniței, în dreptul societății PROINVEST. Pentru acestea din urmă, se va elibera aviz de oportunitate pentru trecerea lor în planul de investiții de anul viitor.

Ședința comisiei de circulației poate fi urmărită în integralitate pe canalul de Youtube al televiziunii locale BIT TV și pe site-ul de știri, bittv.info.

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer senin
12.8 ° C
12.8 °
12.8 °
87%
2.5m/s
100%
D
28 °
lun
20 °
mar
12 °
mie
13 °
J
12 °

Niciun articol afișat