Modul în care vor fi testaţi elevii, decis de fiecare şcoală în parte: Sunt trei variante

Elevii vor fi testaţi de două ori pe săptămână, potrivit unui ordin comun al Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Sănătăţii.

Astfel, potrivit acestui ordin, şcolile vor fi cele care vor decide modul în care se va realiza această testare. Mai exact, consiliile de administraţie ale şcolilor vor decide dacă testarea se va realiza de către personalul medical de la cabinetele şcolare, dacă se va realiza de către părinţi acasă sau dacă aceste testări vor fi realizate în cadrul unităţii şcolare de către personal didactic.

Anterior completărilor de la Ordinul ministrului Educaţei şi al ministrului Sănătăţii, interimar, nr. 5.338/2.015/2021, sindicatele din învăţământ erau nemulţumite de faptul că responsabilitatea testării elevilor ar urma să cadă automat pe umerii cadrelor didactice.

De asemenea, Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi organizase chiar un protest care ar fi trebuit să aibă loc ieri, 22 noiembrie, protest anulat în urma precizărilor făcute de către cele două minstere amintite.

Cine şi cum va realiza testarea elevilor

Potrivit adăugirilor la Ordinul ministrului Educaţiei şi al ministrului Sănătăţii, interimar, nr. 5.338/2.015/2021, rectificări care au intrat deja în vigoare de ieri, 22 noiembrie, se modifică atât modul în care îşi vor desfăşura activitatea şcolile în funcţie de incidenţa din localitate.

Acest aspect era deja cunoscut de la finalul săptămânii trecute şi preciza faptul că instituţiile de învăţământ din localităţile care au o incidenţă sub 3/ 1.000 de locuitori îşi pot desfăşura activitatea „faţă în faţă” indiferent de gradul de vaccinare de la nivelul acelei unităţi de învăţământ. Rectificarea vine pentru a „corecta” situaţii absurde care puteau fi identificate şi la nivelul judeţului Iaşi.

Mai exact, au fost multiple cazuri de localităţi cu o incidenţă mai mare de 10/1.000 de locuitori, dar unde şcolile funcţionau în sistem normal, gradul de vaccinare în unităţile de învăţământ fiind de peste 60%, dar şi şcoli din localităţi cu o incidenţă foarte mică care funcţionau în mediul online pentru că nu era atins pragul de vaccinare.

Pe lângă precizările aduse legate de modul de funcţionare a şcolilor, modificările ordinului comun menţionează şi modul în care se va realiza testarea elevilor cu ajutorul testelor noninvazive.

Mai exact, Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ decide dacă testarea cu teste rapide antigen noninvazive efectuate din proba de salivă se efectuează în unitatea de învăţământ sau la domiciliu, sub supravegherea părintelui sau a reprezentantului legal.

Totodată, dacă se stabileşte ca testarea să se facă la şcoală, conducerea instituţiei trebuie să aibă acordul părintelui, iar dacă se efectuează acasă, atunci rezultatul testului trebuie comunicat conducerii instituţiei în scris sau în format electronic.

Cum se va realiza testarea în unităţile de învăţământ

Având în vedere că un număr mare de cadre didactice era nemulţumit de faptul că responsabilitatea testării elevilor ar putea cădea pe umerii profesorilor, dar şi având în vedere că este necesar acordul scris al părinţilor care îngreunează procesul la nivel şcililor, cel mai probabil testările vor fi efectuate acasă în majoritatea cazurilor.

Totuşi, în cazul unităţilor de învăţământ care decid ca testarea să se efectueze în şcoală, sunt stabiliţi paşi exacţi. Astfel, testele de salivă se vor efectua în prima şi a patra zi din săptămână, înainte de începerea orelor, testare care se va face în sala de clasă sau în alte spaţii sub îndrumarea cadrului medical sau a persoanelor responsabile desemnate de către şcoală.

„Sunt date într-adevăr mai multe variante de către minister, iar acolo unde sunt cabinete şcolare şi personal calificat se poate hotărâ ca testările să fie făcute la şcoală. Cu toate acestea mie mi se pare destul de periculos acest lucru. Decizia finală va fi la consiliul de administraţie al şcolii, dar acesta ar trebui să ţină cont de o decizie a unanimităţii”, explică Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi, care menţionează însă şi faptul că se îndoieşte că vor exista şcoli în cadrul cărora profesorii să dorească explicit să realizeze ei testările.

Părinţii, îndemnaţi să îşi testeze copiii

Reprezentanţii profesorilor sunt mulţumiţi de precizările aduse de către cele două ministere, precizări care lasă decizia la nivelul şcolii în ceea ce priveşte testarea elevilor pentru infecţia cu Covid-19.

Mai exact, în acest fel se pot lua cele mai bune hotărâri în funcţie de resursele de la nivelul şcolii, dacă există sau nu personal medical sau cadre didactice care vor să îşi asume testarea. În ceea ce priveşte situaţiile în care responsabilitatea va cădea pe umerii părinţilor, Laviniu Lăcustă precizează că aceştia ar trebui să fie responsabili în realizarea testelor.

Mai exact, liderul de sindicat subliniază că gradul de vaccinare în rândul cadrelor didactice este unul foarte ridicat, peste 60 sau 70% în majoritatea şcolilor, iar riscurile cele mai mari sunt în rândul elevilor sau a părinţilor în cazul contactării virusului.

sursa zdi

PULSUL ZILEI

Simboluri creștine și piese de port popular din zona Pașcaniului, expuse la Roman

Muzeul Municipal Pașcani este partener într-o expoziție organizată de Muzeul de Istorie Roman, iar vernisajul este organizat pe 14 octombrie. Este vorba despre expoziția "Simboluri creștine pe obiecte și piese de port popular", unde se vor regăsi o serie...

Încrederea în știință s-a prăbușit, după pandemie. Unul din cinci europeni spune că nu se vaccinează

Încrederea oamenilor în știință este în scădere la nivel mondial, la câțiva ani după pandemia de Covid-19. Un raport internațional bazat pe răspunsurile a peste 140.000 de persoane din 140 de țări arată că tot mai mulți oameni privesc...

Spitalizările de zi au crescut de peste patru ori, la Iași, în ultimii cinci ani

Sistemul medical ieșean a înregistrat o creștere spectaculoasă a spitalizării de zi. În doar cinci ani, numărul cazurilor contractate a sărit de la 138.156 în 2020 la 555.118 în 2025. Practic, volumul s-a multiplicat de peste patru ori, iar...

Liber pentru elevii și profesorii din Iași de Sfânta Parascheva! Școlile se închid pe 14 octombrie

Elevii și profesorii din învățământul preuniversitar din județul Iași vor avea liber miercuri, 14 octombrie 2026, cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, unul dintre cele mai importante evenimente religioase ale anului pentru capitala Moldovei. Decizia este legată de hramul...

Ce semnificație are sărbătoarea din 13 octombrie pentru credincioși. Povestea evenimentului care a marcat ortodoxia românească

Sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași, marcată anual la 13 octombrie, amintește de evenimentul din 1996, un moment de referință pentru viața religioasă a Moldovei și istoria recentă a ortodoxiei românești. Pentru credincioși, aceasta păstrează o semnificație...

Ce drepturi au persoanele cu handicap în 2026, în funcție de grad. Cine primește card de carburant și reduceri de impozite

Persoanele încadrate într-un grad de handicap beneficiază de facilități pentru transport și asistență medicală, precum și de reduceri de impozite și, în anumite condiții, ale vârstei de pensionare. Drepturile diferă în funcție de încadrare, iar acordarea lor presupune îndeplinirea...

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 6,61% în luna septembrie. Topul scumpirilor

Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025, a fost 6,6%, informează, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS). În august, rata anuală a inflaţiei, faţă de august 2025, a fost 6,2%.„Indicele preţurilor de consum în...

El este șoferul mort în accidentul de la Miclăușeni. Alex Șandor avea doar 18 ani

Alex Șandor, un băiat în vârstă de 18 ani, din Barticești, și-a pierdut viața în urma accidentul petrecut luni, 12 octombrie 2026, în Miclăușeni, comuna Butea@ Băiatul se afla la volanul unui autoturism marca Mercedes, când a pierdut controlul...

Noi reguli pentru trotinete. Cei care le folosesc ar putea avea nevoie de „permis”. Legea a trecut de Senat

Senatul a adoptat, în ședința de luni, un proiect de lege care prevede introducerea condiției absolvirii unui curs de legislație rutieră pentru conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice.Senatul este primul for sesizat cu acest act normativ, Camera Deputaților fiind...

Românii pot reclama tăierile ilegale de păduri și pot participa la controale. Ministerul Mediului a lansat o nouă platformă

Persoanele care depun sesizări privind tăierile ilegale din păduri pot participa și la controale. Este anunțul autorităților de la Mediu, care au lansat o platformă unde cetățenii pot depune sesizări și pot vedea în timp real controalele comisarilor de la...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
81%
3.6m/s
15%
mar
16 °
mie
16 °
J
13 °
vin
8 °
S
10 °

Niciun articol afișat