Moldovenii au cele mai mici salarii medii din ţară

Cei mai puţini bani primesc angajaţii suceveni * doar 1.666 de lei pe lună * astfel, Suceava este după Vaslui şi Botoşani, judeţe considerate în unele clasamente drept cele mai sărace din ţară

Angajaţii din Regiunea de Nord-Est a României câştigă cu câteva sute de lei mai puţin faţă de media venitului la nivel de ţară. Cei mai săraci sunt sucevenii la capitolul venituri oficiale, pe cartea de muncă, iar cel mai bine o duc ieşenii.
Diferenţe de sute de lei
Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS), botoşănenii au primit în luna august 2014 un salariu mediu brut de 1.633 lei, în scădere cu 62 lei faţă de iulie 2014 şi cu 47 lei faţă de august 2013. În ceea ce priveşte salariul mediu net, în Botoşani acesta a fost de 1.191 lei per salariat, în scădere cu 38 lei faţă de luna precedentă şi cu 37 de lei faţă de aceeaşi lună a anului trecut. „Câştigul salarial mediu brut realizat în august 2014 la nivelul judeţului Botoşani este mai mic cu 698 lei/salariat faţă de media pe ţară, iar câştigul salarial mediu net mai mic cu 492 lei/salariat”, a se arată în statistica DJS. La sfârşitul lunii august 2014, în judeţul Botoşani erau 51.771 salariaţi, în creştere cu 567 persoane faţă de august 2013 şi în scădere cu 97 persoane faţă de iulie 2014.
Salarii mai mici cu 500 de lei
În schimb, salariul mediu net al sucevenilor este cu aproape 30% sub salariul mediu la nivel naţional. Asta înseamnă, în medie, un salariu cu 500 de lei sub media din România. Statisticile mai arată că într-un interval de un an de zile, din iulie 2013 şi până în iulie 2014, salariul mediu net al sucevenilor a cunoscut o evoluţie foarte lentă, de la 1.148 de lei la 1.216 lei. În judeţul Suceava, la finele lunii iulie, erau înregistraţi 96.231 de salariaţi şi peste 138.000 de pensionari. Aceştia din urmă au avut, în trimestrul II al acestui an, o pensie medie de asigurări sociale de stat de 744 de lei. Nici pensionarii suceveni nu o duc deloc bine, comparativ cu media pe ţară. „În trimestrul II 2014, pensia medie de asigurări sociale de stat la nivelul judeţului a fost mai mică cu 12% faţă de pensia medie pe ţară, aceasta fiind de 845 de lei”, se arată în analiza DJS. Nici la Vaslui, anul 2014 nu a adus puncte în plus la salarii. Potrivit DJS, în luna iunie, câştigul salarial mediu brut a fost de 1.651. Peste medie s-a câştigat în servicii (1.749 lei), iar sub medie s-au situat câştigurile din industrie plus construcţii, cu 1.537 lei, şi din agricultură, silvicultură şi piscicultură (1.589 lei).
Pe ce se cheltuiesc banii
Principalele destinaţii ale cheltuielilor sunt consumul de bunuri alimentare,
nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare). Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere foarte mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei.

Salariul mediu brut în Regiunea Nord-Est în luna iulie:
Suceava – 1.666 de lei
Botoşani – 1.695 de lei
Vaslui – 1.711 lei
Neamţ – 1.710 lei
Bacău – 1.889 lei
Iaşi – 2.146 de lei

PULSUL ZILEI

Unde te poți angaja în Pașcani: de la brutari și mecanici auto la economiști și ingineri – DOC

Dacă sunteți in căutarea unui loc de muncă, ar trebui să aruncați o privire pe oferta pusă la dispoziție de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Munca.  In aceasta săptămâna, in întreg județul Iași sunt disponibile 1420 de locuri de...

Aproape 50.000 de lei pentru flori și pământ de flori, la Pașcani. Ce pregătește Primăria pentru primăvară

Primăria Pașcani pregătește florile pentru primăvara viitoare, iar achizițiile pentru amenajarea spațiilor verzi ajung la aproape 50.000 de lei, fără TVA. Administrația locală cumpără mii de semințe de flori și sute de metri cubi de turbă, însă rămâne întrebarea...

Un adolescent monitorizat cu brățară electronică, iar celălalt expertizat, după bătaia de pe esplanadă 

Bătaia de pe esplanada din Pașcani, în urma căreia un adolescent de 15 ani a ajuns la spital, are primele consecințe legale. Un tânăr de 16 ani, bănuit că a participat la agresiunea din 21 octombrie, a fost reținut...

𝗠𝗶𝗵𝗮𝗶 𝗗𝗲𝗱𝗶𝘂, 𝗰𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝗲𝗿 𝗷𝘂𝗱𝗲𝘁̦𝗲𝗮𝗻, întrebări pentru ApaVital

Am solicitat ca, în ședința de mâine a Consiliului Județean Iași, să fie prezentată situația clară a celei de-a doua aducțiuni de apă potabilă pentru municipiul Pașcani, din râul Siret, precum și stadiul stației de tratare și filtrare a...

370.000 de doze de vaccin antigripal, disponibile în depozitele din România. O nouă livrare este estimată la jumătatea lunii noiembrie

Aproximativ 370.000 de doze de vaccin antigripal sunt disponibile în depozitele din România și pot fi comandate de farmacii pentru a ajunge la populație, potrivit informațiilor furnizate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR),...

Care este starea celor doi adolescenți loviți în accidentul de la Soci. Șoferul implicat, în continuare, căutat

Accident rutier luni seara, 26 octombrie, în jurul orei 18:00, în satul Soci, comuna Miroslovești. Doi adolescenți, de 14 și 16 ani, au fost răniți după ce ATV-ul pe care se aflau ar fi fost lovit de un autoturism....

Veteran de război din comuna Miroslovești, sărbătorit de administrația locală – FOTO

Un veteran de război din comuna Miroslovești care a împlinit un secol de viață a fost sărbătorit de administrația locală. Edilul comunei, Costel Cojocaru, împreună cu funcționari ai administrației locale l-au vizitat pe localnic și i-au dus câteva cadouri....

Concurs de cunoaștere a Noului Testament, la Pașcani. Participanții sunt invitați să-și testeze cunoștințele biblice

Credincioșii și toți cei interesați de studiul Sfintei Scripturi sunt invitați să participe la cea de-a VIII-a ediție a Concursului eparhial de cunoaștere a Noului Testament, organizat în acest an pe tema „Sfânta Evanghelie după Marcu”. Evenimentul va avea loc...

Întâlnirea generală ATOR Pașcani pe 30 octombrie la Biserica Sfânta Vineri

Întâlnirea generală ATOR Pașcani pe 30 octombrie la Biserica Sfânta Vineri. "Dragilor, momentul mult așteptat a sosit!📢 Înscrierile oficiale în ATOR Pașcani au început! 🎉Dacă îți dorești să faci parte dintr-o comunitate frumoasă, să legi prietenii noi și să te...

Sute de primării din România ar putea fi comasate. Județele cu cele mai multe localități vizate de reforma administrativă

Reforma administrativ-teritorială pe care PSD vrea să o promoveze prin lege ar putea schimba organizarea administrației locale din România. În prezent, 429 de localități au cel mult 1.500 de locuitori, însă acestea nu reprezintă o listă oficială a unităților...
Paşcani
ploaie ușoară
10.7 ° C
10.7 °
10.7 °
89%
3.8m/s
20%
mie
13 °
J
14 °
vin
11 °
S
9 °
D
11 °

Niciun articol afișat