Cele mai mici ponderi ale gospodăriilor cu conectare la Internet se află în Nord-Est (45,7%) şi Sud Muntenia (47,2%).
Peste jumătate dintre gospodăriile din România deţin un calculator cu acces la Internet, iar dintre acestea peste 70% sunt în mediul urban, potrivit datelor anunţate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
“În funcţie de mediul de rezidenţă s-au înregistrat diferenţe în ceea ce priveşte dotarea gospodăriilor cu calculator. Astfel, dacă dintre gospodăriile din mediul urban 69,8% sunt dotate cu calculator acasă, în rândul gospodăriilor din mediul rural proporţia acestora este de numai 37,5%”, arată INS, într-un comunicat. În profil teritorial nu se remarcă diferenţe mari între regiuni, ponderea acestora situându-se între 50% şi 60% din totalul fiecărei regiuni, cu excepţia Bucureşti-Ilfov, unde aproape trei sferturi dintre gospodării au în dotare calculatoare (74,3%).
Cele mai mici proporţii s-au înregistrat în regiunile Sud Muntenia (49,6%), Nord-Est (50,3%) şi Centru (51,3%). Din totalul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 ani, 60,3% au folosit vreodată un calculator. Incidenţa utilizării calculatoarelor prezintă diferenţieri, sub influenţa caracteristicilor persoanelor, în principal sexul şi vârsta. Proporţia bărbaţilor utilizatori de calculatoare este puţin mai mare decât cea a femeilor: 61,8%, faţă de 58,8%.”