Asociația „Comunitatea Rușilor Lipoveni din România” (CRLR), filiala Târgu Frumos, organizează luni, 1 iunie 2026, de la ora 16:00, evenimentul cultural „Identitate, credință și tradiție”, dedicat lansării volumului „Monografia comunității rușilor lipoveni din Târgu Frumos”.
Evenimentul va avea loc în Sala Mare a Hotelului „Coroana” din Târgu Frumos și va reuni membri ai comunității, autori ai lucrării și invitați interesați de istoria și tradițiile rușilor lipoveni din zonă.
Potrivit organizatorilor, volumul prezintă aspecte legate de istoria, spiritualitatea și patrimoniul cultural al comunității locale, incluzând documente și repere etnografice. Programul cuprinde prezentarea cărții, momente dedicate tradițiilor locale și discuții cu participanții.
