Montarea contorului inteligent de energie electrică e obligatorie. Cine refuză ar putea fi deconectat

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a elaborat o nouă reglementare aflată încă la stadiul de proiect, referitoare la instalarea contoarelor inteligente de energie electrică, ce aduce, pe lângă altele, clarificări pentru situaţia în care consumatorul de energie refuză să-i fie montat acest contor.

Instalarea smart-meterelor, contoarele inteligente de energie electrică, nu este opţională, dar distribuitorii de energie care instalează contoarele vor face, anterior instalării, anumite măsurători pe care să le arate consumatorilor care, iniţial, refuză instalarea lor, că nu au de ce să se teamă.

Deşi instalarea lor are multiple avantaje, şi pentru clienţi şi pentru distribuitorii de energie electrică, ar putea crea temeri că, pentru cele la care transmisia datelor se face prin unde radio, emisiile de radiaţii electromagnetice ar putea cauza probleme.

Potrivit ordinului, dacă iniţial un consumator refuză instalarea, operatorul de distribuţie face măsurători asupra nivelului de radiaţii electromangetice, pe care i le arată apoi consumatorului. Dacă emisiile sunt sub nivelul stipulat de lege, are dreptul să instaleze noul contor, iar dacă nu, poate decide să amplaseze contorul la limita propriatăţii.

Continuarea pe Economica.net

PULSUL ZILEI

Acțiuni pentru siguranța pietonilor, bicicliștilor și trotinetiștilor, la Târgu Frumos

IPJ Iasi: ACȚIUNI PENTRU SIGURANȚA PIETONILOR, BICICLIȘTILOR ȘI TROTINETIȘTILORÎn ziua de 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au organizat şi desfăşurat patru activități educativ – preventive la Școala Gimanzială ,,Ion Creangă”, din orașul Târgu Frumos.La...

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PSD PASCANI – 14 SEPTEMBRIE 2026 – VIDEO

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PSD PASCANI - 14 SEPTEMBRIE 2026. Vezi în direct aici subiectele discutate în cadrul conferinței. https://www.youtube.com/watch?v=86t7XnW-9ec

Acțiune de amploare în trafic la Târgu Frumos. Aproape 300 de amenzi pentru viteză și 17 permise reținute

IPJ Iasi: ACȚIUNE DE AMPLOARE LA TÂRGU FRUMOS În ziua de 11 septembrie a.c., polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au organizat și executat o acțiune pentru creșterea siguranței pe drumurile publice și reducerea...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI – 14 SEPTEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI - 14 SEPTEMBRIE 2026. Vezi în direct aici proiectele de pe masa consilierilor, dezbaterilor și voturile aleșilor locali https://www.youtube.com/watch?v=Jp5rVlAo-6I

Senatorul, Lucian Rusu – 𝐏𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟐𝟐,𝟕 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐛𝐮𝐫𝐬𝐞𝐥𝐞 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐬𝐭𝐮𝐝𝐞𝐧𝐭̗𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐈𝐚𝐬̗𝐢

Senatorul, Lucian Rusu: 𝐏𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟐𝟐,𝟕 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐛𝐮𝐫𝐬𝐞𝐥𝐞 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐬𝐭𝐮𝐝𝐞𝐧𝐭̗𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐈𝐚𝐬̗𝐢 "Accesul la facultate nu trebuie să depindă de veniturile familiei. Pentru mulți tineri, o bursă socială poate face diferența dintre a continua studiile și...

Cum îți dai seama dacă telefonul ar putea fi urmărit. Semnele și setările pe care trebuie să le verifici

Telefonul mobil păstrează numeroase informații personale, printre care fotografii, conversații, parole, conturi și date de localizare. Compromiterea dispozitivului poate facilita accesul neautorizat la conținut sensibil, motiv pentru care măsurile de protecție sunt esențiale atât pentru prevenirea unei posibile monitorizări,...

Studiu: Memoria începe să slăbească mai devreme decât credeam. Vârsta la care apar primele schimbări

Pierderea memoriei este asociată, de regulă, cu înaintarea în vârstă. Uitarea numelui unei persoane sau dificultatea de a recunoaște o față familiară sunt considerate adesea semne care apar mai târziu în viață. O nouă cercetare arată însă că declinul anumitor...

Băutura pe care o consumi zilnic şi care poate creşte de 3 ori riscul de cancer esofagian. Ce spun medicii

Un obicei banal ne poate trimite direct în cabinetul medicului. Şi asta pentru că nici măcar nu putem realiza că riscul de a dezvolta cancer la nivelul esofagului este uriaş, dacă nu ne lăsăm cafeaua să se răcească, de...

Noi stații de transport public și un depou vor fi construite în orașul Târgu Frumos! Proiectul valorează peste 2 milioane de euro

Stații de transport public și un depou vor fi construite în orașul Târgu Frumos din județul Iași. Totul după ce administrația publică locală a lansat procedura de licitație pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Acesta este estimat la...

Noi taxe pentru comenzile de pe Temu şi Shein. Intră în vigoare din noiembrie

Românii care comandă produse ieftine de pe platforme precum Temu sau Shein ar putea suporta un nou cost din noiembrie. UE introduce o taxă de procesare pentru coletele mici, separată de taxa vamală de 3 euro aplicată din iulie.De...
Paşcani
cer acoperit de nori
19.7 ° C
19.7 °
19.7 °
63%
5.7m/s
0%
lun
22 °
mar
26 °
mie
24 °
J
27 °
vin
25 °

Niciun articol afișat