back to top
joi, ianuarie 29, 2026
1.1 C
Paşcani
Login

Moșii de toamnă 2024! Ce tradiții au creștinii ortodocși pentru Sâmbăta Morților

Sâmbătă, 2 noiembrie 2024, în Biserica Ortodoxă se celebrează Moșii de toamnă și se face pomenirea tuturor morților – cu acest prilej, oferindu-se de pomană alimente gătite, fructe și lumânări.

În prima sâmbătă din luna noiembrie, creștinii ortodocși celebrează Moșii de toamnă. Sărbătoarea este numită astfel deoarece cuvântul „moși” vine de la strămoși și se referă la toate persoanele trecute la cele veșnice. Astfel, cuvântul „moși” nu face referire doar la înaintași, ci și la principalele sărbători ce le sunt consacrate. Potrivit Tradiției, Sfinții Părinți au rânduit ca sâmbăta să fie o zi dedicată pentru pomenirea celor adormiți, deoarece aceasta este ziua în care Iisus Hristos a fost cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad pentru a-i elibera pe creștini. Sâmbăta morților sau Moșii de toamnă este o zi cu o puternică semnificație pentru creștinii ortodocși. Tradiția creștină spune că ofrandele și darurile oferite de pomană în această zi pentru sufletele celor adormiți au putere de mijlocire pe lângă Dumnezeu și astfel, celor trecuți la cele veșnice li se iartă din păcate. De aceea, în amintirea celor decedați, creștinii ortodocși merg la cimitir și curăță mormintele celor dragi, plantează flori de toamnă și aprind lumânări.

CONTINUARE PE BZI

PULSUL ZILEI

Clarificări APAVITAL pe marginea subiectului privind majorarea tarifelor la apă

  În urma apariției mai multor articole în presa ieșeană pe subiectul majorării tarifelor la apă, aplicabile de la 1 ianuarie 2026, APAVITAL S.A. face următoarele precizări: Ajustarea tarifelor la serviciile de alimentare cu apă, canalizare și epurare, aplicabilă începând cu...

Procurorii pășcăneni copleșiți de numărul de dosare. Bilanțul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, în 2025

Procurorii pășcăneni sunt copleșiți de numărul de dosare penale pe care trebuie să le soluționeze. Conform unui raport de activitate, la sfarsitul anului trecut institutia înregistra peste 9.000 de dosare nesoluționate, din care aproape 3.300 cu autori necunoscuti. De asemenea,...

Au crescut costurile pentru zona de agrement Peștișorul. Urmează contractarea unor credite

Legislativul pășcănean a fost convocat în ședință extraordinară miercuri, 28 ianuarie a.c., începând cu ora 15:00, pentru a aproba actualizarea indicatorilor tehnico-economici la zona de agrement „Lacul Peștișorul”. Conform documentelor, valoarea totală a investiției a crescut de la 51,2...

Investiții în mai multe comune din apropierea Pașcaniului

Mai multe comune din apropierea Pașcaniului vor beneficia de investiții importante în iluminat public și alimentarea cu apă și canalizare. Marți, 27 ianuarie, au fost semnate contracte de finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu pentru investiții în comune precum...

Grădiniță nouă la Boureni. Administrația locală a semnat contractul de finanțare în valoare de peste 3 milioane de lei

Veste bună pentru locuitorii satului Boureni din comuna Moțca. Administratia locală a semnat contractul de finanțare pentru construirea unei noi grădinițe. Investiția se ridică la suma de peste 3 milioane de lei.

Patru tineri din Ruginoasa, reținuți pentru distrugere și lovire. Au rupt gardul unei gospodării din Hărmănești și unul dintre ei i-a lovit pe proprietari

Patru tineri din Ruginoasa au fost reținuți marți, 27 ianuarie 2026, pentru distrugere și lovire. Potrivit polițiștilor, au rupt gardul unei gospodării din Hărmănești și unul dintre ei i-a lovit pe proprietari. "La data de 27 ianuarie a.c., polițiștii din...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Dezvoltăm comunitățile locale! Contracte de zeci de milioane de lei semnate de primarii social-democrați! (P)

Deputatul Bogdan Cojocaru: 📍Dezvoltăm comunitățile locale! Contracte de zeci de milioane de lei au fost semnate astăzi de primarii social-democrați! Fondurile alocate prin Administrația Fondului pentru Mediu presupun modernizarea iluminatului public și investiții în alimentarea cu apă și canalizare. CLIP VIDEO...

Încă o primărie din țară anunță că reduce taxele locale. De ce vrea edilul impozite mai mici pe mașini: „Fenomenul s-a mai întâmplat”

Majorarea taxelor și impozitelor locale va aduce mai puțini bani în bugetul orașelor, sunt de părere tot mai mulți primari din România. O astfel de măsură ar crește numărul celor care nu plătesc, dar și al celor care își...

Cod galben de ceață și polei miercuri de dimineață și până la ora 12, în zona Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și în comunele din...

Tipul mesajului : Atenționare nowcasting Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Data emiterii : 28-01-2026 ora 8:32 Nr. mesajului : 2 Valabil de la : 28-01-2026 ora 9:00 până la : 28-01-2026 ora 12:00 Județul Iaşi: Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău, Belcești,...

Niciun articol afișat